ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 1792/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
La 7 martie 2003 s-a luat în examinare
contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. „K.C.” SRL Ineu
împotriva deciziei civile nr.398 din 28 ianuarie 2003 a Curții Supreme de
Justiție-Secția comercială.
Dezbaterile au fost consemnate în încheierea de
la data de 7 martie 2003 iar pronunțarea deciziei s-a amânat la 13 martie 2003
și apoi la 21 martie 2003.
C U R T
E A
Asupra contestației în anulare de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Prin cererea înregistrată la data de 5 februarie
2003 la Curtea Supremă de Justiție-secția comercială, contestatoarea S.C. „K.C.”
SRL cu sediul în Ineu, Județul Bihor, a formulat contestație în anulare
împotriva deciziei nr.398 pronunțată în ședința publică de la 28 ianuarie 2003
de Curtea Supremă de Justiție-secția comercială, invocând ca temei de drept
dispozițiile art.317 și următoarele din Codul de procedură civilă.
În motivarea contestației în anulare este
criticată hotărârea instanței de recurs sub aspectele că în mod greșit aceasta
nu a acordat un termen pentru lipsă de apărare și greșit a anulat ca netimbrat
recursul declarat, deoarece taxa judiciară de timbru în valoare de 150.000 lei
și timbrul judiciar în valoare de 2.000 lei, au fost plătite, dar din motive
excepționale aceste chitanțe nu au ajuns la dosarul cauzei la termenul din 28
ianuarie 2003 când s-a soluționat recursul.
Intimata B.R.D. SA Sucursala Bihor-Oradea, cu
sediul în Oradea, județul Bihor, a depus întâmpinare, motivată în fapt și în
drept, prin care a solicitat respingerea contestației în anulare.
Curtea, analizând probele administrate în cauză,
în raport de motivele din contestația în anulare, constată că acestea sunt
nefondate, pentru următoarele considerente.
Curtea Supremă de Justiție-secția comercială,
prin decizia nr.398/28 ianuarie 2003 a anulat recursul declarat de
contestatoarea S.C. „K.C.” SRL Ineul de Criș, împotriva deciziei nr.663/10
octombrie 2002 a Curții de Apel Oradea-secția comercială, ca netimbrat, cu
motivarea că deși legal citată pentru termenul din 28 ianuarie 2003, cu
mențiunea de a plăti 150.000 lei taxă judiciară de timbru și 1.500 lei timbru
judiciar, recurenta nu s-a conformat acestor dispoziții. Deoarece obligația
timbrării se analizează cu prioritate, și această obligație nu a fost
îndeplinită, în temeiul art.20 (3) din Legea nr.146/1997 și art.9 din Ordonanța
Guvernului nr.35/1995 cu modificările ulterioare, recursul a fost anulat ca
netimbrat.
Aspectele invocate în motivarea contestației în
anulare, respectiv că aceste taxe judiciare de timbru în valoare de 150.000 lei
și timbrul judiciar în valoare de 2.000 lei au fost plătite, dar din motive
excepționale chitanțele nu au ajuns la dosarul cauzei la termenul fixat pentru
judecarea recursului, nu au nici o relevanță juridică în speță, neîncadrându-se
în situațiile limitativ reglementate de dispozițiile art.317 și următoarele din
Codul de procedură civilă.
Mai mult, aceste chitanțe au fost plătite la
Primăria comunei Ineu, fără însă a se menționa contul în care se face plata,
numărul de dosar și destinația acestor taxe pentru recursul promovat la Curtea
Supremă de Justiție, ele nefăcând dovada plății în condițiile impuse imperativ
de Legea nr.146/1997 și Ordonanța Guvernului nr.35/1995 cu modificările
ulterioare.
Astfel fiind, urmează a respinge ca inadmisibilă
contestația în anulare formulată de contestatoarea S.C. „K.C.” SRL Ineu
împotriva deciziei nr.398 pronunțată la 28 ianuarie 2003 de Curtea Supremă de
Justiție-secția comercială.
PENTRU
ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca inadmisibilă, contestația în anularea
deciziei nr.398 din 28 ianuarie 2000 a Curții Supreme de Justiție-Secția
Comercială, formulată de S.C. „K.C.” SRL Ineu.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 21 martie
2003.