Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 18.05.2004
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1980/2004

HOTĂRÂRE
18.05.2004
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1980/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la Judecătoria sectorului 6 București, contestatoarea SC T.T. SRL a solicitat în temeiul art. 581 C. proc. civ., în contradictoriu cu Primăria sectorului 1 București - Serviciul Disciplină în Construcții, suspendarea executării silite începută împotriva s, de Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6, în baza sentinței civile nr. 971 din 12 februarie 2003, pronunțată de Judecătoria sectorului 1 București și în baza căreia s-a emis somația de plată nr. 136388 din 30 octombrie 2003. Pe parcursul judecății a fost introdusă în cauză în calitate de intimată, Administrația Finanțelor Publice a sectorului 6. În motivarea cererii, reclamanta a arătat că prin procesul-verbal întocmit la 29 noiembrie 2002, intimata a amendat-o cu suma de 50 milioane lei, reținându-se faptul că ar fi executat fără autorizație definitivă, un chioșc metalic în Piața Amzei.

Prin sentința civilă nr. 9116 din 12 decembrie 2003, Judecătoria sectorului 6 București a admis excepția de necompetență teritorială invocată de intimata Administrația Finanțelor Publice, declinând cauza în favoarea Judecătoriei sectorului 1 București. Soluționând pricina, această instanță, prin sentința civilă nr. 291/2004, a respins ca inadmisibilă, cererea formulată de SC T.T. SRL, cu motivarea că dispozițiile art. 403 alin. (1) și (4) C. proc. civ., prevăd posibilitatea suspendării provizorii a executării silite pe cale de ordonanță președențială, până la soluționarea cererii de suspendare formulată în cadrul contestației; or, în cauza de față, reclamanta nu a făcut dovada existenței pe rol a contestației la executare.

Împotriva hotărârii astfel pronunțată a declarat recurs SC T.T. SRL. Verificând regularitatea recursului, în raport cu dispozițiile art. 302 1 C. proc. civ., instanța constată că cererea nu cuprinde toate mențiunile prevăzute de această reglementare, respectiv numărul de înmatriculare în Registrul comerțului, codul fiscal, contul bancar și nici împuternicirea de reprezentare acordată Cabinetului de avocatură. Față de această împrejurare, în cauză se impune aplicarea dispozițiilor art. 308 alin. (4) C. proc. civ., motiv pentru care se va dispune respingerea recursului.

D E C I D E Respinge recursul declarat de SC T.T. SRL București împotriva sentinței civile nr. 291 din 13 ianuarie 2004 a Judecătoriei sectorului 1 București. Pronunțată în ședință publică, astăzi 18 mai 2004.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-04-27
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1633/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 30 noiembrie 2000, reclamantul R.A. – administrator unic al SC V.I. SRL, a chemat în judecată Primăria municipiului Bucureșt
ÎCCJ 2003-01-14
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 30/2003
S-a luat în examinare recursul declarat de C.L. – administrator al S.C. „Emilly Trading”SRL București împotriv asentinței civile nr.462 din 10 aprilie 2001 a Curții de Apel București – Secția de contencios administrativ. La apelul nominal a
ÎCCJ 2003-03-19
0,93
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1119/2003
S-a luat în examinare, în camera de consiliu, conflictul negativ de competență ivit între Curtea de Apel București și Judecătoria sectorului 6 București, în cauza privind pe petenta S.C. „Stimod Impex” SRL București în contradictoriu cu Adm
ÎCCJ 2003-03-25
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1191/2003
București. Instanța investită, prin sentința civilă nr.77 din 30 ianuarie 2002 a admis acțiunea și l-a obligat pe pârât la plata sumei cerută prin acțiune. În considerentele sentinței pronunțate s-a reținut că prin decizia nr.2728/1999 a Cu
ÎCCJ 2010-01-13
0,92
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 42/2010
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată reclamantul M.E.V. a solicitat în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și Serviciul Român
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă