ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 864/2003

Asupra recursului de față, În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 336 din 17 iunie 2002, Tribunalul Dolj a respins cererea condamnatului D.V. prin care a solicitat întreruperea executării pedepsei de 9 ani închisoare aplicată prin sentința penală nr. 229/1998 a Tribunalului Dolj. Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut că motivele invocate de condamnat legate de situația materială precară a familiei sale și de starea sănătății sale nu sunt de natură a justifica întreruperea executării pedepsei. Curtea de Apel Craiova, prin decizia penală nr. 490 din 5 noiembrie 2002, a respins ca nefondat apelul condamnatului D.V. Împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen legal condamnatul, care reiterând motivele legate de starea sănătății sale, a solicitat admiterea cererii și întreruperea executării pedepsei.

Examinând recursul, Curtea constată că acesta nu este întemeiat. Din analiza probelor administrate în cauză rezultă că nu sunt întrunite cerinețele articolului 453 lit. a) C. proc. pen. Din raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A 5/2742 din 30 mai 2002, întocmit de Institutul Național de Medicină-Legală Mina Minovici București rezultă că petentul suferă de cataractă senilă hipermatură la ambii ochi, afecțiune pentru care Direcția Generală a Penitenciarelor are posibilitatea de a asigura internarea cu pază într-o unitate medicală de profil din rețeaua Ministerului Sănătății și Familiei pentru efectuarea operației și asistență medicală postoperatorie.

Condamnatul a mai beneficiat de aceleași recomandări terapeutice, dar nu a realizat operația preconizată, deși i s-au acordat două întreruperi ale executării pedepsei de câte 3 luni fiecare, în 1998 și 2000. Celelate afecțiuni fizice de care suferă condamnatul pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor Cum, potrivit dispozițiilor art. 453 lit. a) C. proc. pen., întreruperea executării pedepsei se acordă numai în condițiile în care se constată că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, Curtea constată că petentul D.V. nu se află în această situație, existând posibilitatea rezolvării problemei sale medicale fără ca executarea pedepsei să fie întreruptă.

Cât privește motivul invocat privind starea materială precară a familiei sale, Curtea constată că nici acesta nu este întemeiat, deoarece această situație există de mai mult timp, astfel că executarea pedepsei nu ar avea consecințe grave pentru familia condamnatului, care, în împrejurările în care acesta nici nu este valid din punct de vedere fizic, nici nu ar putea să contribuie la îmbunătățirea condițiilor existente. Prin urmare, întreruperea executării pedepsei, solicitată de condamnatul D.V. este nejustificată. Așa fiind, Curtea constată că recursul nu este întemeiat și urmează a-l respinge conform dispozițiilor art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc.

pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul D.V. împotriva deciziei penale nr. 490 din 5 noiembrie 2002 a Curții de apel Craiova. Obligă condamnatul la plata sumei de 650.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 650.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 19 februarie 2003.