ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6290/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 6290/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 118, pronunțată la data de 1 martie 2004, în dosarul nr. 1858/2003, Tribunalul Constanța a respins, în baza art. 455, cu referire la art. 453 lit. a) C. proc. pen., ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei, formulată de condamnatul I.I., aflat în custodia Penitenciarului Poarta Albă. Pentru pronunțarea hotărârii, prima instanță a reținut următoarele: Condamnatul I.I. se află în executarea unei pedepse privative de libertate de 13 ani și 8 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 197 din 31 octombrie 2001 a Tribunalului Sibiu și a beneficiat de întreruperea executării pedepsei, în mai multe rânduri.
Din referatul de nouă expertiză medico-legală, întocmit de către I.N.M.L. Mina Minovici București nr. A 5/5037/2002, emis la 20 februarie 2004, a rezultat că: - petentul I.I. prezintă diagnosticul: „cancer uretral (carcinom tranzițional papilifer moderat diferențiat) operat, februarie 2001”, „strictură uretrală”, „bronhopneumopatie obstructivă cronică cu disfuncție ventilatorie accentuată”, „cerebrastenie posttraumatică”; - afecțiunea „strictură uretrală”, poate beneficia de intervenție operatorie urologică prin internare de scurtă durată într-o unitate medicală de profil, dar condamnatul a refuzat aplicarea terapiei operatorii cu pază în Spitalul Clinic Sf. Ioan, Clinica Urologie; - asistența medicală atât cea (eventual) postoperatorie în sfera urologică, cât și pentru celelalte boli, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a D.G.P.
În concluzie, nu se poate dispune întreruperea executării pedepsei. Împotriva hotărârii, în termenul legal condamnatul Iușca Ioan a declarat apel motivând că executarea pedepsei îi agravează starea de sănătate, având cancer uretral. Cu ocazia soluționării apelului, s-a procedat la o nouă expertiză medico-legală a apelantului. În urma investigațiilor de specialitate, a examinării medico-legale de către Comisia de nouă expertiză din cadrul I.N.M.L. Mina Minovici București, s-a întocmit raportul de nouă expertiză medico-legală nr. A 5/6251 din 3 septembrie 2004, comunicat curții la 8 septembrie 2004. În raportul de nouă expertiză medico-legală, s-a concluzionat că: - I.I.
prezintă diagnosticul: 1. cancer uretral (carcinom tranzițional papilifer moderat diferențiat) operat, februarie 2001, fără semne de recidivă; 2. strictură uretrală; 3. litiază renală dreaptă; 4. bronhopneumopatie obstructivă cronică cu disfuncție ventilatorie accentuată; 5. cerebrastenie posttraumatică. - afecțiunea de la pct. 2 poate beneficia de intervenție operatorie urologică prin internare de scurtă durată într-o unitate medicală de profil; - petentul a refuzat de mai multe ori aplicarea terapiei operatorii, prin internare cu pază, deși a fost programat prin Spitalul Penitenciar Rahova; - asistența medicală, atât cea (eventual) postoperatorie în sfera urologică, cât și pentru celelalte boli, poate fi asigurată în cadrul rețelei sanitare a D.G.P.
Instanța de apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat, reținând că, în ultimele expertize medico-legale s-a concluzionat, în sensul că se poate asigura atât intervenția operatorie într-o unitate sanitară a Ministerului Sănătății, prin internare sub pază, posibilitate pe care condamnatul o refuză, cât și în sensul că asistența medicală poate fi asigurată în rețeaua sanitară a D.G.P., astfel încât soluția de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei dispusă de prima instanță a fost corectă. Împotriva deciziei instanței de apel a declarat recurs condamnatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând motivele invocate în cererea de întrerupere a executării pedepsei.
A susținut recurentul în ce privește refuzul de a se supune operației în condițiile recomandate, că de fapt nu a fost vorba de un astfel de refuz, poziția sa fiind greșit interpretată. În realitate, recurentul își motivează atitudinea, în sensul că el nu s-a opus nici un moment operației însă a dorit ca aceasta să fie efectuată în rețeaua sanitară a Ministerului Sănătății, care dispune de mijloace adecvate de către medici specialiști și numai după ce în prealabil este supus unor investigații și expertizării specifice. Recursul este întemeiat. Potrivit art. 453 lit. a) C. proc. pen., executarea pedepsei poate fi amânată, respectiv întreruptă când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că cel condamnat suferă de o boală care îl pune în imposibilitatea de a executa pedeapsa.
În cauza de față recurentului condamnat i-a mai fost întreruptă executarea pedepsei pe motiv că boala de care suferă necesită tratament de strictă specialitate într-o clinică cu profil urologic pe o perioadă determinată, timp în care nu poate fi tratat în rețeaua sanitară a D.G.P. Așa fiind, și cum în soluționarea prezentei cereri de întrerupere a executării pedepsei s-a efectuat o nouă expertiză medicală care, deși pornește de la aceleași date ca și rapoartele de expertiză întocmite cu ocazia judecării cererilor anterioare, conchide cu aceleași afecțiuni, care anterior motivase întreruperea executării pedepsei, pot fi tratate în cadrul rețelei sanitare a D.G.P., instanțele erau datoare să lămurească această neconcordanță, fie cerând explicații suplimentare comisiei de experți care a întocmit raportul în cauză, fie solicitând avizul Comisiei de Avizare și Control de pe lângă Institutul Medico-Legal Dr.
Mina Minovici București. Fără clarificarea acestui aspect hotărârile de respingere a cererii de întrerupere a executării pedepsei pe baza ultimei expertize și respectiv de respingere a apelului declarat de condamnat sunt greșite și urmează a fi casată. De remarcat este că, în cuprinsul ultimei expertize medico-legale aflate la filele 72-74 dosar instanță de apel, se recomandă la consultul oncologic prezentarea recurentului la clinica de urologie Sf. Ioan pentru explorare endoscopică de evaluare a stadiului bolii și se propune cu ocazia consultului urologic investigarea în serviciul în care a fost operat. De altfel, se mai recomandă și revenirea în clinica de specialitate Sf. Ioan pentru intervenție chirurgicală.
În raport de cele constatate, Înalta Curte apreciază că în cauză instanțele nu erau în măsură să se pronunțe asupra cererii de întrerupere a executării pedepsei mai înainte de a fi lămurite toate aspectele. Pentru aceste considerente, urmează ca recursul declarat de condamnat să fie admis și în temeiul art. 385 15 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., să se dispună trimiterea cauzei spre rejudecare la prima instanță, ocazie cu care instanța dând dovadă de rol activ va solicita lămuriri suplimentare în raport de neconcordanțele constatate, solicitând și avizul Comisiei de Avizare și Control de pe lângă Institutul Medico-Legal Dr. Mina Minovici din București. Văzând și dispozițiile art. 192 alin. (3) C. proc.
pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Admite recursul declarat de condamnatul I.I. împotriva deciziei penale nr. 205 din 17 septembrie 2004 a Curții de Apel Constanța. Casează hotărârea atacată, precum și sentința nr. 118 din 1 martie 2004 a Tribunalului Constanța și trimite cauza pentru rejudecare la prima instanță, Tribunalul Constanța. Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 200.000 lei va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 25 noiembrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.