ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2420/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 194 din 16

septembrie 2002, Tribunalul Suceava, secția penală, a respins, ca nefondată,

contestația la executare formulată de condamnatul G.F.N., privind sentința

penală nr. 277 din 3 iulie 2002, a Judecătoriei Câmpulung Moldovenesc.

S-a reținut că prin sentința

menționată, Tribunalul Suceava a condamnat pe inculpatul G.F.N. la 20 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 174, art. 175 lit.

d) și art. 176 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Condamnatul a formulat contestație

la executare, susținând că a săvârșit infracțiunea, pentru care a fost trimis

în judecată și condamnat prin hotărâre definitivă, în stare de legitimă

apărare.

Deși condamnatul a invocat

dispozițiile art. 461 lit. c) și d) C. proc. pen., instanța de executare a

apreciat că motivul invocat nu se încadrează în nici una din dispozițiile

textului menționat.

Curtea de Apel Suceava, secția

penală, prin decizia nr. 35 din 3 februarie 2003, a respins, ca nefondat,

apelul declarat de către condamnat, împotriva acestei sentințe, cu motivarea că

în mod corect s-a apreciat, prin hotărârea atacată, cu privire la neincidența

în cauză a dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

condamnatul a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Contestația la executare este un

procedeu jurisdicțional de rezolvare a cererilor sau plângerilor ocazionate de

punerea în executare a hotărârilor penale.

Așadar, cum contestația la executare

nu este o cale extraordinară de atac, reglementată ca remediu procesual pentru

declanșarea controlului judecătoresc, al unei hotărâri definitive privitor la

pretinsul raționament jurisdicțional eronat, invocat de către condamnat,

criticile formulate de către acesta se constată a fi neîntemeiate. Prin urmare,

în mod corect instanța de executare a reținut neincidența în cauză a

dispozițiilor art. 461 C. proc. pen.

Ca atare, menținând hotărârea

atacată, prin respingerea apelului declarat de către condamnat împotriva

acesteia, instanța de apel a pronunțat o hotărâre legală și în consecință

nesusceptibilă de casare.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, în temeiul art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge recursul declarat de către condamnatul G.F.N., ca nefondat,

iar în baza art. 192 alin. (2) din același cod, îl va obliga pe recurent,

potrivit dispozitivului, la plata cheltuielilor judiciare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de condamnatul

G.F.N., împotriva deciziei penale nr. 35 din 3 februarie 2003, a Curții de Apel

Suceava, ca nefondat.

Obligă pe condamnat să plătească

statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include și onorariul

apărătorului din oficiu în sumă de 150.000 lei, ce va fi avansat din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

22 mai 2003.