ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2407/2004

I.C.C.J., secția civilă, decizia nr.

2407 din 4 mai 2004

Prin decizia penală nr. 133/ A din

25 februarie 2004, pronunțată în dosarul penal nr. 209/2004, Curtea de Apel

București, secția a II-a penală, a respins, ca inadmisibil, apelul declarat de

inculpatul B.L., împotriva sentinței penale nr. 832 din 19 decembrie 2000,

pronunțată de Tribunalul București, secția I penală în dosarul penal nr.

3422/2000. Apelantul a fost obligat la cheltuieli judiciare.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a avut în vedere că inculpatul, căruia i s-a respins apelul și care se

află în faza judecării recursului, a atacat aceeași sentință cu o contestație

în anulare, modificată ulterior în apel.

Cum împotriva unei hotărâri nu se

poate folosi de două ori aceiași cale de atac, instanța a respins cel de-al

doilea apel ca inadmisibil.

Împotriva acestei decizii, în termen

legal inculpatul a declarat recurs, nemulțumit de nerezolvarea problemelor sale

prin pronunțarea unei hotărâri cu încălcarea legii

[

(art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen.)]. Recurentul a solicitat rejudecarea cauzei.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală examinând hotărârea atacată și sentința în raport de critica

adusă, constată că recursul este nefondat, instanța respingând corect ca

inadmisibil cel de-al doilea apel formulat împotriva uneia și aceleiași

sentințe.

Astfel: La data de 25 iunie 2003,

condamnatul B.L.V. s-a adresat cu un memoriu pe care l-a intitulat „contestație

în anulare” Judecătoriei sectorului 3 București, arătând în esență că este

nemulțumit de sentința acestei instanțe pronunțată în dosarul cu nr. 3422/2000,

precum și faptul că această sentință nu a primit-o la locul de deținere, fiind

în imposibilitatea de a exercita calea de atac a apelului.

La termenul din 5

septembrie 2003, petiționarul a precizat că în realitate obiectul cererii sale

este contestația în anulare împotriva sentinței penale nr. 832/2000 a

Tribunalului București, secția I penală.

Față de aceste precizări, prin

sentința penală nr. 1292 din 12 septembrie 2003 a Judecătoriei sectorului 3

București, pronunțată în dosarul nr. 7174/2003 s-a declinat competența de

soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Tribunalului București, secția I penală, la 7 octombrie 2003 sub nr. 4990/2003.

La termenul din 17 decembrie 2003,

petentul a făcut o nouă precizare în legătură cu memoriul său, arătând că

înțelege să formuleze apel împotriva sentinței penale nr. 832/2000 a

Tribunalului București, secția I penală, susținând că nu a semnat pentru dovada

de comunicare a respectivei hotărâri.

Prin încheierea de ședință de la

acea dată, tribunalul a dispus scoaterea cauzei de pe rol și înaintarea

dosarului Curții de Apel București în vederea soluționării apelului declarat de

petiționar împotriva sentinței penale nr. 832/2000 a Tribunalului București,

secția I penală, pronunțată în dosarul nr. 3422/2000.

Cauza a fost înregistrată pe rolul

Curții de Apel București sub nr. 209/2004 la 15 ianuarie 2004.

Curtea a dispus efectuarea unor

verificări la Tribunalul București, secția I penală, pentru a stabili situația

sentinței penale la care face referire condamnatul, respectiv 832/2000.

Din referatul întocmit de biroul

executări penale al Tribunalului București, secția I penală, rezultă că prin

sentința penală nr. 832/2000 petentul a fost condamnat la 8 ani închisoare

pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 208 – art. 209 alin. (1) lit.

e), g) și i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b)

C. pen.

Împotriva acestei sentințe, petentul a declarat

apel la 10 octombrie 2003, dosarul a fost înaintat Curții de Apel București la

22 octombrie 2003, iar prin decizia penală nr. 713 din 27 noiembrie 2003 a

Curții de Apel București, secția a II-a penală, s-a respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat.

Până în prezent însă sentința la

care face referire condamnatul nu este definitivă, făcând obiectul dosarului

nr. 3316/2003 al Înaltei Curți de Casație și Justiție.

Dispozițiile art. 361 C. proc. pen.,

enumeră hotărârile care pot fi atacate cu apel, printre acestea nenumărându-se

și hotărârile pronunțate în apel.

Pentru considerentele exprimate,

urmează în conformitate cu dispozițiile art. 385

15

pct. 1 lit. b) C.

proc. pen., să se respingă ca nefondat recursul declarat, motivul de recurs

fiind neîntemeiat și hotărârea pronunțată fiind legală și temeinică.

Recurentul va fi obligat la

cheltuieli judiciare statului, conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., fiind

în culpă procesuală.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de

inculpatul B.L.V. împotriva deciziei penale nr. 133/ A din 25 februarie 2004,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a II-a penală, ca nefondat.

Constată că inculpatul este arestat

în altă cauză.

Obligă pe recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care onorariul apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de

400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

mai 2004