ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 820/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul

Hunedoara sub nr. 6956/2001, reclamanta S.C. A. Iași a chemat în judecată

pârâta S.C. F.F. SRL Simeria solicitând obligarea acesteia la plata sumei de

11.051.860 lei reprezentând contravaloare marfă și 4.101.710 lei daune interese

cu 1.287.286 lei cheltuieli de judecată.

Reclamanta a susținut în motivarea acțiunii că a

livrat pârâtei medicamente, pe care aceasta nu le-a achitat la termenul stipulat

în facturi, astfel că datorează și daune interese, pentru neplata prețului la

scadență.

Prin sentința nr. 270 din 13 februarie 2001,

Tribunalul Hunedoara a admis în parte acțiunea formulată de reclamantă și pe

cale de consecință a obligat pârâta la plata sumei de 9.760.711 lei

reprezentând contravaloare marfă și la 4.101.710 lei daune interese, cu

1.287.286 lei cheltuieli de judecată.

În motivarea soluției, instanța a reținut că în

baza comenzilor urmate de executare, reclamanta a livrat pârâtei medicamente în

valoare de 11.051.860 lei, potrivit facturilor aflate la dosar, acceptate la

plată de pârâtă dar nedecontate din lipsă disponibil în cont, cum recunoaște

pârâta, prin întâmpinare.

După notificarea pârâtei și promovarea acțiunii,

reclamanta a încasat suma de 1.291.149 lei din prețul unei facturi.

Constatând că în cauză sunt incidente

dispozițiile art. 1073 C. civ. și art. 43 C. com., instanța a admis în parte

acțiunea reclamantei și potrivit art. 274 C. proc. civ. a obligat pârâta și la

cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei hotărâri a declarat apel

pârâta, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel Alba Iulia, prin decizia nr.

618/A din 6 iulie 2001, a anulat apelul, ca netimbrat.

Pentru a se pronunța astfel instanța a reținut

că deși i-au fost acordate două termene și a fost legal citată cu mențiunea

timbrării, pârâta nu a achitat suma de 576.296 lei taxă judiciară de timbru și

30.000 lei timbru judiciar, astfel că s-a făcut aplicarea în cauză a

dispozițiilor art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 modificată și a art. 9

din O.G. nr. 32/1995.

Cu petiția înregistrată la data de 3 august

2001, pârâta S.C. F.F. SRL a declarat recurs împotriva deciziei pronunțate în

apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 și art. 303 C. proc. civ.

Criticile formulate de recurentă vizează

nelegalitatea și netemeinicia deciziei atacate sub următoarele aspecte:

- instanța de apel nu a reținut că pârâta a

achitat suma de 1.860.711 lei, acceptată de reclamantă și ca atare, obligația

de plată s-a redus la 7.900.000 lei, recunoscută ca datorată de pârâtă;

- în ceea ce privește suma de 4.101.710 lei,

pretinsă și acordată cu titlu de daune interese, pârâta critică hotărârea

instanței de apel, arătând că în lipsa unei convenții care să stipuleze plata

de daune, acestea nu pot fi solicitate decât cel mult de la data introducerii

cererii de chemare în judecată, ori în speță s-au solicitat de la scadența

facturii.

De asemenea, se susține că nici cuantumul

acestor daune interese nu este cel legal, pârâtei neprezentându–i-se nici un

mod de calcul al dobânzilor și nici nu s-a indicat temeiul legal al acordării

acestora.

Pentru aceste motive, pârâta a solicitat

admiterea recursului, modificarea deciziei atacate, admiterea apelului și

schimbarea în parte a sentinței pronunțate la fond, în sensul obligării pârâtei

la plata sumei de 7.900.000 lei contravaloare marfă, cu înlăturarea obligației

la plata daunelor interese.

Recursul nu este fondat și va fi respins pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 304 C. proc. civ.,

instanța de recurs este ținută să examineze legalitatea și temeinicia hotărârii

atacate prin prisma criticilor formulate de recurentă, întemeiate pe unul din

motivele de modificare sau casare, limitativ și expres prevăzute de pct. 1-10

ale acestui articol.

În speță, pârâta a declarat recurs împotriva

unei hotărâri ce a soluționat apelul aceleiași părți pe o excepție, aceea de

netimbrare. Curtea de Apel nu a putut trece la examinarea criticilor formulate

de pârâta apelantă, întrucât aceasta nu a satisfăcut cerința imperativă a

timbrajului legal datorat, astfel că motivele de apel nu au putut fi supuse

analizei în fond a cauzei.

În recurs pârâta își face apărările pe fondul

cauzei și nici o critică nu vizează nelegalitatea anulării apelului ca

netimbrat.

Ori, pentru a analiza dacă decizia recurată a

fost pronunțată cu respectarea legii, pârâta ar fi trebuit să o critice pentru

soluția dată, de anulare a apelului ca netimbrat și nu pentru ceea ce nu s-a

pronunțat, respectiv de fondul cauzei.

Prin urmare, Curtea constată că recursul

declarat de pârâtă nu este fondat și în temeiul art. 312 C. proc. civ. îl va

respinge ca atare.

PENTRU ACESTE

MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge

recursul declarat de pârâta S.C. F.F. SRL Simeria împotriva deciziei nr. 618/A

din 6 iulie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Alba Iulia, secția comercială și

de contencios administrativ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 12

februarie 2003.