ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1745/2003

Asupra recursurilor de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin rechizitoriul Parchetului de pe

lângă Tribunalul Vrancea au fost trimiși în judecată inculpații M.C., pentru

săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen.

și art. 25 raportat la art. 292 C. pen., și Z.P., pentru săvârșirea

infracțiunilor prevăzute de art. 292 C. pen. și art. 26 raportat la art. 215

alin. (2), (3) și (5) C. pen.

În esență, actul de sesizare reține

că inculpatul M.C. a indus în eroare conducerea SC V. SA Panciu, cu prilejul

încheierii și derulării unui contract de comision, cauzând părții vătămate un

prejudiciu de 141.426 dolari SUA și a determinat-o pe coinculpata Z.P. să facă

la notar declarație necorespunzătoare adevărului, în sensul că se află în

posesia unei instalații de prelucrat asfalt, cu care garanta livrarea

mărfurilor de către partea vătămată, modalitate în care coinculpata Z.P. l-a

ajutat pe inculpatul M.C. să inducă în eroare pe partea vătămată.

S-a reținut în actul de sesizare că,

la data efectuării declarației în fața notarului public de către Z.P., în

calitate de reprezentantă a SC P. SRL, instalația respectivă nu se afla în

patrimoniul firmei administrată de inculpată.

Tribunalul Brașov, prin sentința

penală nr. 180 din 7 iunie 2001 a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., achitarea inculpaților:

- M.C., pentru infracțiunea de

înșelăciune prevăzută de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

13 din același cod, prin schimbarea încadrării juridice din infracțiunea

prevăzută de art. 215 alin. (2), (3) și (5) C. pen. și pentru instigare la

infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 25 raportat la art. 292 C.

pen.;

- Z.P., pentru infracțiunea de

complicitate la înșelăciune prevăzută de art. 26 raportat la art. 215 alin. (2)

și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 din același cod, prin schimbarea

încadrării juridice din art. 26 raportat la art. 215 alin. (2), (3) și (5) C.

pen. și pentru infracțiunea de fals în declarații prevăzută de art. 292 alin.

(1) C. pen.

Inculpatul M.C. a fost obligat la

despăgubiri civile în sumă de 141.426,8 dolari SUA sau echivalentul în lei la

data plății, către partea civilă SC V. SA Panciu, județul Vrancea.

A fost menținută măsura asiguratorie

a sechestrului asupra bunurilor inculpatului până la concurența sumei de

141.426,8 dolari SUA și s-a dispus ridicarea măsurii asiguratorii a

sechestrului instituită asupra bunurilor inculpatei.

Pentru a hotărî astfel, prima

instanță a reținut următoarele:

Între inculpatul, director al SC

C.C.G. SRL Iași, și partea civilă SC V. Panciu au existat relații comerciale,

în derularea cărora, în 30 iulie 1996 s-a încheiat un contract de comision (nr.

38) având ca obiect livrarea către firma inculpatului a cantității de 500.000

sticle de 750 ml vin spumant, în vederea exportului.

În 12 decembrie 1996, o parte din

valoarea contractului a fost garantată cu o instalație de preparat mixturi

asfaltice la cald, printr-o declarație notarială dată de inculpata Z.P.,

reprezentantă a SC P. SRL în proprietatea căreia se afla respectiva instalație

(instalația fusese achiziționată în 31 iulie 1996 de firma inculpatului și

vândută ulterior coinculpatei, în 25 noiembrie 1996, iar ulterior, prin

stornare, bunul a revenit în patrimoniul primei inculpate, care o înstrăinează

către S.C. M.J. SRL).

Prima instanță a stabilit că cei doi

inculpați nu sunt vinovați de săvârșirea infracțiunilor deduse judecății.

În ce privește infracțiunea de

înșelăciune a reținut că existența acestei infracțiuni presupune că inculpatul

M.C. să fi acționat în scopul inducerii în eroare a părții vătămate cu ocazia

încheierii contractului nr. 38 din 30 iulie 1996, în sensul neachitării

mărfurilor livrate de partea vătămată. Or, între partea vătămată și SC C.C.G.

SRL s-au derulat contracte și anterior celui în discuție, aspect confirmat de

martorul T.A., director al SC V. SA Panciu. Între cele două firme au existat

îndelungi relații comerciale bazate pe corectitudine, că cei doi inculpați au

încercat să ofere părții vătămate diverse soluții pentru acoperirea debitului,

dar care nu au fost acceptate de către reprezentanții părții civile.

Ori, în condițiile în care, înainte

cu mai mult de un an, inculpații au depus diligențe pentru acoperirea

debitului, însă au fost refuzați, nu se poate vorbi de existența infracțiunii

de înșelăciune.

Se mai reține că partea vătămată a

formulat plângerea penală împotriva inculpaților la data de 6 octombrie 1998,

iar discuțiile pentru acoperirea debitului au fost declanșate de inculpat la

începutul anului 1997, ceea ce demonstrează că inculpații nu au fost de rea

credință și nu au acționat în scopul inducerii în eroare a părții vătămate

pentru a obține un folos material injust.

Referitor la infracțiunea de fals în

declarații s-a motivat că, în speță, contractul de gaj nu respectă forma scrisă

prevăzută de art. 478 C. com., iar declarația dată de inculpata Z.P. notarului

public este reală, deoarece la acea dată bunul, instalația de preparat mixturi

asfaltice, se afla în proprietatea SC P. SRL, notarul, potrivit prezumției

absolute, neputând autentifica această declarație, în lipsa facturii

referitoare la acel bun.

Împotriva acestei sentințe au

declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, inculpații M.C. și Z.P.,

precum și partea civilă SC V. SA Panciu.

Parchetul a criticat hotărârea cu

privire la greșita achitare a inculpaților sub aspectul tuturor infracțiunilor

deduse judecății și la modul de suportare a cheltuielilor judiciare.

Partea civilă a criticat soluția

primei instanțe de respingere a pretențiilor civile privitoare la despăgubirile

bănești pentru folosul de care a fost lipsită, respectiv dobânda bancară.

Inculpații, prin apelul formulat, au

solicitat achitarea lor pentru infracțiunea de înșelăciune, pe considerentul că

această faptă nu a existat.

Curtea de Apel Brașov, prin decizia

penală nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001, admite apelurile declarate de

inculpați și desființează sentința numai în ce privește temeiul achitării

acestora pentru infracțiunea de înșelăciune, soluționarea acțiunii civile și

măsura asiguratorie a sechestrului.

Rejudecând în aceste limite, pentru

infracțiunile prevăzute de art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art.

13 C. pen., pentru inculpatul M.C. și, respectiv, prevăzută de art. 26 raportat

la art. 215 alin. (2) și (3) C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., pentru

inculpata Z.P., schimbă temeiul achitării din art. 11 pct. 2 lit. a) raportat

la art. 10 lit. d) C. proc. pen., în cel prevăzut de art. 11 pct. 2 lit. a)

raportat la art. 10 lit. b) C. proc. pen.

În baza art. 346 alin. ultim C.

proc. pen., a lăsat nesoluționată acțiunea civilă formulată de SC V. SA Panciu.

Totodată, a dispus, în baza art. 165

C. proc. pen., ridicarea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra bunurilor

inculpatului M.C.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

Prin aceeași decizie au fost respinse,

ca nefondate, apelurile declarate de parchet și de partea civilă.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a reținut că în cauză suntem în prezența nerespectării unor obligații

strict comerciale, ceea ce rezultă din existența unor relații contractuale

anterioare derulate fără incidente, existența unor deficiențe calitative ale

mărfurilor livrate de partea civilă inculpatului M.C., faptul că inculpații au

inițiat discuții cu partea vătămată pentru acoperirea debitului, iar aceasta a

obținut titlu executoriu pentru recuperarea prejudiciului prin formularea unor

acțiuni în fața instanței civile.

Împotriva acestei decizii au

declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă SC

V. Panciu.

Parchetul a criticat atât hotărârea

primei instanțe, cât și cea a instanței de apel cu privire la greșita achitare

a inculpaților sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății.

În ce privește partea civilă,

aceasta a solicitat casarea deciziei atacate și rejudecând cauza, obligarea

inculpaților în solidar la 141.426,8 dolari S.U.A. și 38.953 dolari S.U.A.

reprezentând beneficiul nerealizat.

Examinându-se însă decizia instanței

de apel, din oficiu, în lumina cauzelor de casare arătate în art. 385

9

alin. (2) C. proc. pen., se constată că aceasta este afectată de cazul de

casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

C. proc.

pen.

După cum s-a arătat, în apelul său,

procurorul a criticat sentința cu privire la greșita achitare a inculpaților

sub aspectul tuturor infracțiunilor deduse judecății.

Or, din partea expozitivă și din

dispozitivul deciziei atacate nu rezultă dacă instanța de apel a examinat

motivul prin care procurorul a susținut că inculpații nu trebuiau achitați

pentru infracțiunea de fals în declarații, respectiv fapta de instigare la

această infracțiune.

Cum, potrivit art. 378 alin. (3) C.

proc. pen., „instanța de apel este obligată să se pronunțe asupra tuturor

motivelor de apel invocate”, decizia atacată este contrară legii, fiind supusă

astfel cazului de casare înscris în art. 385

9

alin. (1) pct. 17

1

din același cod.

Chiar dacă motivul de casare invocat

de procuror, asupra căreia instanța de apel a omis să se pronunțe, privește

numai unele din infracțiunile deduse judecății, casarea deciziei urmează a fi

totală și nu doar parțială, atât în ce privește latura penală, cât și cea

civilă. Aceasta pentru că, între infracțiunile deduse judecății există o

legătură atât de strânsă în speță, fiind vorba și de infracțiunea de

înșelăciune săvârșită prin folosirea unui act fals, prevăzută de art. 215 alin.

(2) C. pen., încât logic, de rezultatul verificării și stabilirii dacă soluția

de achitare a inculpaților pentru infracțiunea de fals în declarații,

respectiv, fapta de instigare la această infracțiune este sau nu corectă,

depinde însăși soluționarea justă a cauzei, atât cu privire la elementele

acestei variante speciale de înșelăciune, cât și cu privire la rezolvarea

acțiunii civile în cauză.

Astfel fiind, ambele recursuri

urmează a fi admise pentru acest motiv, fără a mai fi necesară examinarea

celorlalte motive de recurs, casându-se decizia atacată, cu trimitere la

aceeași curte de apel, spre rejudecarea apelurilor declarate în cauză.

Cu ocazia rejudecării, instanța va

analiza și susținerile recurenților care privesc fondul cauzei, întrucât

această curte nu le mai verifică față de motivul de casare pentru care admite

recursurile de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursurile declarate de

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Brașov și partea civilă SC V. SA Panciu

împotriva deciziei penale nr. 260/ Ap din 12 decembrie 2001 a Curții de Apel

Brașov, privind pe inculpații M.C. și Z.P.

Trimite cauza pentru rejudecarea

apelurilor declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brașov, de inculpații

M.C. și Z.P. și de partea civilă SC V. SA Panciu împotriva sentinței penale nr.

180 din 7 iunie 2001 a Tribunalului Brașov, la Curtea de Apel Brașov.

Pronunțată în ședință publică, azi 4

aprilie 2003.