ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4338/2003
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4338/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 9 ianuarie 2001 reclamanta S.C. M.C. SRL Cluj Napoca a chemat în judecată pe pârâta S.R.P. V. Cluj solicitând obligarea pârâtei la plata restului de garanție constituită de reclamantă în baza contractului de închiriere, în sumă de 998,27 $, plus dobânda aferentă până la achitare, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că la data semnării contractului de închiriere nr. 2756/1998 a depus o garanție de 1.959 $, cu 22% TVA, care reprezenta chiria pe trei luni, dar, după rezilierea contractului pârâta a refuzat să-i restituie diferența de garanție în sumă de 998,27 $. Prin sentința civilă nr. 623 din 22 martie 2001 Tribunalul Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea, fără a se trece în dispozitivul hotărârii suma ce urmează a fi restituită, pentru ca, prin încheierea din 8 mai 2001 să se dispună îndreptarea erorii materiale în sensul că acțiunea a fost respinsă.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel reclamanta, iar prin decizia nr. 916 din 11 octombrie 2001 Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis apelul și a schimbat sentința în sensul admiterii acțiunii pentru suma de 14.922.172 lei, plus dobânda reprezentând taxa oficială a scontului BNR începând de la 15 mai 1999 până la achitarea integrală și 6.268.774 lei cheltuieli de judecată la fond, plus 3.202.507 lei cheltuieli de judecată în apel. Cu actul înregistrat la 3 ianuarie 2002 pârâta A.P.P.S., R.A.
Cluj Napoca a formulat recurs împotriva acestei decizii susținând următoarele: - deși nu contestă plata garanției și încetarea contractului, pârâta critică decizia curții de apel deoarece, atât timp cât nu s-a prevăzut în contract o clauză de indexare a garanției, restituirea garanției trebuie făcută la valoarea la care a fost achitată; - totodată, a arătat că a restituit garanția la 6 noiembrie 2000, în sumă de 773.490 lei, dar reclamanta a refuzat primirea acesteia. Recursul pârâtei este nefondat. Din actele dosarului rezultă că, între părți s-a încheiat contractul de închiriere nr. 2758/1998 prin care R.A. A.P.S. București și S.R.P. V. Cluj au închiriat reclamantei S.C. M.C. SRL Cluj spațiul în suprafață de 43,55 mp situat în imobilul din Cluj Napoca, pentru o chirie lunară de 653 $ (plătibilă în lei).
La data semnării contractului, în conformitate cu art. 5 alin. (3) din contract, reclamanta-intimată a achitat pârâtei o garanție egală cu valoarea chiriei pe 3 luni, adică suma de 1.959 $, plus taxa pe valoarea adăugată, plata fiind făcută în lei, la cursul valutar de 9.028 lei/$. Litigiul a fost generat de refuzul pârâtei de a restitui pârâtei contravaloarea garanției calculată la cursul valutar din momentul încetării contractului și – sub acest aspect – prima critică formulată de recurentă se referă la împrejurarea că, în mod greșit a fost obligată să plătească garanția indexată atâta timp cât nu s-a prevăzut în contract o clauză de indexare. Critica recurentei va fi respinsă deoarece așa cum corect a motivat instanța de apel, chiria datorată a fost stabilită în dolari SUA, ceea ce înseamnă că și calculul garanției (care se referă la trei chirii lunare) trebuie făcut în raport de aceeași monedă.
Împrejurarea că nu s-a prevăzut în contract o clauză de indexare nu este de natură să conducă la concluzia eronată că valoarea garanției de restituit trebuie calculată la cursul valutar din anul 1998, o asemenea soluție aducând prejudicii reclamantei. De altfel, în raport de faptul că valoarea chiriei s-a stabilit în dolari SUA, iar cuantumul garanției s-a calculat în raport de această chirie o asemenea clauză ar fi devenit inutilă, iar pentru aceste considerente, recursul pârâtei va fi respins conform art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge recursul declarat de pârâta A.P.S. R.A. – S.R.P. V. Cluj Napoca împotriva deciziei nr. 916 din 11 octombrie 2001 pronunțată de Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Irevocabilă. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 12 noiembrie 2003.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.