ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1699/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor dosarului constată următoarele: Prin cererea înregistrată sub nr. 1095 din 15 ianuarie 2002 pe rolul Tribunalului Bacău, secția civilă, reclamanții G.V.E., P.V.L., G.V.V., P.V.M. și G.V.N. au chemat în judecată pe pârâții Primăria Comunei Poduri, sat Brănești, județul Bacău și au solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună după cum urmează: - să se constate nulitatea contractului de vânzare-cumpărare nr. 828 din 27 februarie 1989, prin care s-a înstrăinat în mod fraudulos către cumpărătorul B.M.

„imobilul teren arabil”, fără construcții în suprafață de 850 mp, pârâtul ocupând în prezent suprafața totală de 1100 mp, din care numai 250 mp pot fi considerați teren aferent construcțiilor dobândite prin contractul menționat; - să fie obligați pârâții în solidar la plata sumei de 82.500 dolari SUA cu titlu de daune pentru repararea prejudiciului suferit ca urmare a deposedării de imobilul în suprafață de 1100 mp și a respingerii de către Primăria comunei Poduri a notificării formulate în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001 și prin care au cerut restituirea în natură a terenului. În drept acțiunea este motivată pe prevederile art. 46 alin. (4), art. 2 alin. (1) lit. h), art. 6 alin. (1), art. 10 alin. (3), art. 4 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, art. 966, art. 948, art. 1075, art. 1008, art. 1310, art. 1084 C. civ.

La termenul de judecată din 13 februarie 2002 reclamanții și-au precizat acțiunea arătând că solicită obligarea Primăriei comunei Poduri să le restituie, în baza Legii nr. 10/2001, în natură suprafața de 850 mp teren și să le plătească despăgubiri pentru suprafața de 250 mp teren ocupat de construcțiile aparținând pârâtului B.M. Prin sentința civilă nr. 196/D din 10 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău, secția civilă, contestația formulată de reclamanții G.E., P.L., G.V., P.M. și G.V.N. a fost respinsă ca prematur introdusă.

Pentru a pronunța această hotărâre instanța a avut în vedere precizarea făcută de reclamanți la 13 februarie 2002 în sensul că înțeleg să acționeze în conformitate cu prevederile Legii nr. 10/2001, considerând că pârâta Primăria comunei Poduri nu a menționat notificarea pe care au formulat-o în temeiul art. 21 din lege și prin care au solicitat în principal restituirea în natură a unei suprafețe de teren de 850 mp de care au fost deposedate în mod abuziv precum și despăgubiri pentru suprafața de 250 mp teren care nu se mai poate restitui în natură. S-a apreciat că față de împrejurarea că Primăria comunei Poduri, considerată nulitate deținătoare nu a soluționat până în prezent notificarea adresată de reclamanți, în conformitate cu prevederile art. 23 și art. 24 din Legea nr. 10/2001 și nu a emis încă o dispoziție motivată.

Formularea unei contestații de către reclamanți este prematură, această cale de atac putând fi exercitată numai împotriva dispoziției motivate. Împotriva sentinței civile nr. 196/D din 10 aprilie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău au declarat apel reclamanții care consideră că au respectat prevederile Legii nr. 10/2001, urmând procedura prealabilă prevăzută de art. 21-24 din lege, dar Primăria comunei Poduri refuză să le soluționeze notificarea și să le restituie imobilul de care au fost deposedați prin fraudă și abuz. Că în mod greșit acțiunea a fost respinsă ca prematură, câtă vreme prin adresele nr. 2568 din 26 iulie 2001 și nr. 4671 din 6 decembrie 2001 Primăria comunei Poduri le-a comunicat că cererea formulată de ei nu intra sub incidența Legii nr. 10/2001, în cauză fiind aplicabile dispozițiile art.8 din lege.

Aceste adrese, prin răspunsul pe care îl conțin sunt echivalente cu o dispoziție care cuprinde și soluția dată de primar. Pe fondul cauzei apelanții au susținut că cerere lor de retrocedare în natură a imobilului și despăgubirile civile pentru suprafața de teren aferentă construcțiilor pârâtului B.M. este întemeiată, întrucât urmare vânzării construcțiilor, care au fost proprietatea autorilor lor către pârâtul B.M., a trecut în proprietatea statului doar suprafața de 250 mp teren, iar pârâtului în mod abuziv i s-a reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de 1000 mp teren din proprietatea reclamanților. Prin decizia civilă nr. 51 din 13 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, a fost admis apelul declarat de reclamanți împotriva sentinței civile nr. 196 din 10 februarie 2002 pronunțată de Tribunalul Bacău, pe care o anulează și rejudecând cauza în fond, respinge contestația ca nefondată.

În considerentele deciziei pronunțată de instanța de apel se reține că potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 pentru persoanele juridice deținătoare ale imobilelor notificate, soluționarea cererilor formulate de persoanele îndreptățite este o obligație. Persoana îndreptățită, nemulțumită de modul de soluționare a cererii sale, are deschisă calea unei contestații la instanțele judecătorești, iar lipsa răspunsului, din partea unității deținătoare, nu este de natură să priveze persoana îndreptățit de folosirea acestei căi de atac, astfel că soluționarea contestației pe excepția prematurității acțiunii nu se justifică, instanța trebuind să soluționeze pricina pe fond. Cu privire la fondul cauzei instanța de apel a reținut că potrivit art. 8 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu intră sub incidența acestei legi terenurile al căror regim juridic este reglementat prin Legea fondului funciar nr. 18/1991.

Că în cauză, pentru suprafața de 1000 mp teren în litigiu, ce face obiectul contestației s-a reconstituit pârâtului B.M. dreptul de proprietate în temeiul art. 22 și art. 23 din Legea nr. 18/1991 considerat teren aferent construcțiilor proprietatea acestuia. Pentru aceste considerente, instanța de apel a reținut că acest teren nu intră sub incidența Legii nr. 10/2001 și în consecință a respins contestația ca nefondată. Împotriva deciziei civile nr. 51 din 13 septembrie 2002 pronunțată de Curtea de Apel Bacău, secția civilă, au declarat recurs reclamanții G.E., P.L., G.V., P.M. și G.N. bazat pe motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 2, 4, 9 și 11 C. proc. civ.

cu privire la care în esență susțin următoarele: - atât instanța de fond cât și instanța de apel au soluționat greșit cauza referindu-se la prevederile Legii nr. 10/2001; - în cauză nu se impunea emiterea unei dispoziții motivate potrivit art. 23 din Legea nr. 10/2001 de către primarul comunei Poduri, deoarece terenul revendicat se află în posesia pârâtului B.M. și deci cadrul juridic în care trebuia soluționată cauza este dreptul comun și nu legea specială. Recursul este fondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 84 C. proc. civ. instanța de judecată trebuie să soluționeze cererea de chemare în judecată în raport cu conținutul acesteia, chiar dacă poartă o denumire greșită.

Titularul unui drept subiectiv, atunci când consideră că dreptul său este încălcat sau contestat, are posibilitatea de a recurge la forța de constrângere a statului, folosind acțiunea civilă, care este cel mai important mijloc de apărare a drepturilor încălcate sau a intereselor ocrotite de lege. Pe calea acțiunii civile, titularul dreptului urmărește să determine persoana care i-a încălcat sau contestat dreptul să îi recunoască dreptul și să înceteze orice încălcare a lui, iar dacă i-au fost cauzate prejudicii, să le repare. Obiectul acțiunii este ceea ce reclamantul solicită prin cererea adresată instanței, pretenția concretă a acestuia. Caracteristic pentru procesul civil este dreptul părții de a hotărî cu privire la exercitarea acțiunii și de a-i determina obiectul și obligația instanței de a soluționa litigiul numai în acest cadru, fără să poată depăși limitele fixate de reclamant.

Obligația instanței de a se pronunța numai cu privire la obiectul cererii, așa cum a fost determinat de reclamant este stabilit prin art. 129 alin. ultim C. proc. civ. care consacră principiul disponibilității. În speță, așa cum arată și recurenții în motivele scrise de recurs, s-a încălcat acest principiu.

Din examinarea cererii de chemare în judecată, a motivelor de apel formulată în cauză de către reclamanți, din notele scrise depuse în timpul judecării cauzei și din motivele de recurs, este adevărat, toate acestea având dezvoltări excesive și de cele mai multe ori confuze și foarte greu de descifrat, se deduce totuși că obiectul cererii de chemare în judecată îl constituie constatarea nulității absolute parțiale a contractului nr. 828 din 27 februarie 1989 având ca obiect vânzarea de către autorul reclamanților a unui imobil, construcție către pârâtul B.M., în condițiile în care era în vigoare Legea nr. 58/1974; revendicarea unei suprafețe de teren de 850 mp pe care se află construcția vândută; plata unor despăgubiri pentru lipsa de folosință a terenului.

Din dezvoltările făcute de reclamanți în motivarea acțiunii lor și din textele de lege invocate în susținerea pretențiilor formulate rezultă că acestea au înțeles să se judece în cadrul dreptului comun și nu potrivit prevederii și temeiurilor de drept prevăzute de legea specială care este Legea nr. 10/2001.

Este adevărat că la instanța de fond, la termenul de judecată din 13 martie 2002, s-a consemnat în încheierea de ședință că obiectul cererii de chemare în judecată a fost precizat de reclamanți în sensul că solicită restituirea în natură în baza Legii nr. 10/2001 de către Primăria comunei Poduri a suprafeței de 850 mp teren și despăgubiri pentru altă suprafață de 250 mp, dar în cererea scrisă de modificare „a cadrului inițial stabilit prin cererea de chemare în judecată” aflată la dosar și depusă tot la termenul din 13 martie 2002, obiectul acțiunii și temeiul juridic, nu se modifică în realitate, fiind reiterate toate susținerile din cererea inițială prin care a fost sesizată instanța.

Așa fiind, numai prin înfrângerea principiului disponibilității pe care se fundamentează procesul civil instanța de fond și instanța de apel au soluționat acțiunea reclamanților și apelul declarat de aceștia în temeiul prevederilor din Legea nr. 10/2001 și nu în cadrul dreptului comun, nepronunțându-se în aceste condiții cu privire la constatarea nulității parțiale a contractului de vânzare-cumpărare, revendicarea terenului și daunele materiale. Criticile formulate de reclamanți cu privire la aspectele menționate sunt cuprinse în motivele de recurs, chiar dacă modul în care sunt exprimate este confuz și greu de descifrat.

Rezultă însă și din motivarea recursului că reclamanții nu au înțeles să-și fundamenteze acțiunea pe prevederile Legii nr. 10/2001, subliniind că terenul revendicat se află în posesia unei persoane fizice, că Primăria este implicată în „deposedarea” lor de teren prin autorizarea vânzării imobilului și că nu se impunea ca Primăria comunei Poduri să emită o dispoziție motivată de restituirea terenului . Pentru considerentele menționate urmează ca recursul de față să fie admis, să se caseze decizia pronunțată în apel și atacată cu recurs și în conformitate cu art. 313 C. proc. civ. să se trimită cauza la aceeași instanță pentru rejudecarea apelului. Cu ocazia rejudecării pricinii instanța urmează să aibă în vedere cadrul juridic în care reclamanții au înțeles să se judece, soluționând toate cererile cuprinse în acțiune, în cadrul dreptului comun și nu potrivit legii speciale.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanții G.V., G.E., G.N.N., P.V.L. și P.V.M. împotriva deciziei nr. 51 din 13 septembrie 2002 a Curții de Apel Bacău, secția civilă. Casează decizia atacată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 3 martie 2004.