ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2406/2005

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor de la

dosar, constată următoarele :

Prin acțiunea adresată la data de 9

aprilie 2003 Judecătoriei Moinești, reclamantul N.E. a acționat în judecată

pârâta S.N. solicitând să se dispună obligarea acesteia de ai lăsa în deplină

proprietate și posesie suprafața de 600 mp teren siliște situat în intravilanul

comunei Poduri, județul Bacău.

Reclamantul a arătat că este

proprietarul suprafeței de teren respective, dobândind-o în mod legal în anul

1992, iar pârâta, care îi este vecină, și-a extins stăpânirea și asupra bunului

său.

Judecătoria Moinești, prin sentința

civilă nr. 2144 din 11 septembrie 2003 a admis acțiunea astfel cum a fost

formulată, reținând în esență că:

- titlul reclamantului asupra

imobilului îl constituie sentința civilă nr. 8754/1993 a Judecătoriei Bacău,

care a perfectat cumpărarea de la numitul S.E. ;

- pârâta a recunoscut că stăpânește

în fapt terenul și a invocat în favoarea sa uzucapiunea, însă această apărare a

fost respinsă întrucât până în anul 1990 posesia nu s-a exercitat sub nume de

proprietar ci ca beneficiar al lotului în folosință aparținând CAP- lui local.

Apelul declarat de pârâtă împotriva

acestei sentințe a fost respins cu o motivare asemănătoare celei a instanței de

fond, prin decizia civilă nr. 134 din 12 decembrie 2003 a Curții de Apel Bacău.

Prin prezentul recurs, ale cărui

motive nu au fost încadrate în drept dar în dezvoltarea lor se referă la

ipotezele cuprinse în art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., a susținut în

principal că :

- expertiza tehnică efectuată în

cauză nu confirmă susținerile reclamantului;

- terenul în litigiu a fost cumpărat

de pârâtă de la numita S.E. și este stăpânit de peste 30 de ani, astfel încât

acțiunea în revendicare urma să fie respinsă ca nefondată.

Recurenta pârâtă a depus ca act nou

în sensul prevederilor art. 305 C. proc. civ. copia xerox a sentinței civile

nr. 200 din 4februarie 2004 a Judecătoriei Moinești.

Examinând actele și lucrările

dosarului, Înalta Curte reține că recursul este nefondat, hotărârile fiind în

întregime legale și temeinice.

Expertiza tehnică efectuată în

cauză, în legătură cu care nici una dintre părți nu a formulat obiecțiuni, se

consemnează, în constatările și concluziile sale, cu celelalte probatorii,

identificând fizic terenul proprietatea reclamantului și care este în prezent

stăpânit fără drept de către pârâtă.

În privința apărărilor recurentei

pârâte, aceasta a susținut, în diferitele faze ale procesului, fie că a

dobândit proprietatea prin uzucapiune, fie că a cumpărat terenul de la numita S.E.

Referitor la uzucapiune, în mod

corect instanțele au apreciat că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art.

1847 C. civ. iar în ceea ce privește dobândirea prin act juridic, nici

înscrisul nou depus în recurs, sentința prin care se perfecta o vânzare–cumpărare

cu numita S.E., nu conduce la concluzia că pârâta recurentă ar fi proprietara

acelui teren revendicat de reclamant, identificat prin expertiza tehnică și

corespunzând cu titlul acestuia.

În consecință, cum criticile

formulate nu pot fi primite, recursul va fi respins ca nefondat conform

prevederilor art. 312 alin. (1) teza a-II-a C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul

declarat de pârâta S.N. împotriva deciziei civile nr. 134 din 12 decembrie 2003

a Curții de Apel Bacău.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 25 martie 2005