ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4954/2004

ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4954/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la data de

18 februarie 1999 pe rolul Tribunalului București sub nr. 663, reclamanta Casa

de Economie, Credit, Asistență și Pensii a Personalului din Poștă și

Telecomunicații a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului

București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul Clinic

dr. O.M. și Teatrul de Comedie, solicitând instanța ca prin hotărârea pe care o

va pronunța să dispună retrocedarea imobilului (teren și construcție) situat în

București, în deplină proprietate și posesie.

În motivarea acțiunii reclamanta

arată că are calitatea de succesoare și continuatoare a Casei de Economie,

Credit și Asistență a Personalului din Poștă, Telegraf și Telefon care era

proprietara imobilului revendicat.

Mai arată reclamanta că prin

decretul nr. 358/1949 (abrogat prin Legea nr. 122/1996) toate patrimoniile

aparținând caselor de economie și credit de orice fel, au fost preluate de

către Confederația Generală a Muncii și s-au înființat casele de ajutor

reciproc.

Patrimoniile astfel preluate, arată

reclamanta, au fost administrate prin uniunile sindicale, imobilul revendicat

fiind administrat până în anul 1964 de CAR Victoria P.T.T., iar apoi a fost

donat fostului Sfat Popular al Capitalei.

La termenul din 19 ianuarie 2000

reclamanta completează acțiunea chemând în judecată și pe S.M., solicitând

anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către aceasta pentru

apartamentul situat la etajul 4 din imobilul revendicat și evacuarea acestei

pârâte din acest apartament.

În drept, acțiunea reclamantei a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., Legea nr. 21/1924 și

Legea nr. 122/1996.

Pârâtul Spitalul Clinic dr. O.M. a

formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu

are calitate procesual activă.

Întâmpinare a formulat și pârâtul

Teatrul de Comedie, arătând că imobilul revendicat îl deține în administrare,

nu în proprietate, proprietar fiind Consiliul General al Municipiului București

și, în consecință, imobilul aparține domeniului public fiind inalienabil,

insesizabil și imprescriptibil, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998.

Se mai arată în această întâmpinare

că, oricum, acțiunea reclamantei este prematură față de dispozițiile art. 26 și

art. 27 din Legea nr. 213/1998.

În cauză au fost formulate și două

cereri de intervenție în favoarea reclamantei, de către Compania Națională

Poșta Română și Societatea Națională de Telecomunicații Romtelecom SA prin care

se solicită admiterea acțiunii principale pentru considerentele invocate și de

către reclamantă.

Pârâta S.M. a depus, la rândul ei, o

întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamantă și a

cererilor de intervenție accesorie, ca neîntemeiate.

Se invocă și lipsa calității

procesual active a reclamantei.

La termenul din 14 martie 2001

instanța de fond, având în vedere împrejurarea că Spitalul Clinic dr. O.M. are

personalitate juridică și își are sediul în imobilul revendicat, a admis

excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției de Sănătate Publică și a

dispus scoaterea acesteia din cauză.

La același termen au fost admise, în

principiu, cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei.

Prin sentința civilă nr. 282 din 21

martie 2001 Tribunalul București, secția a IV – a, admis excepția lipsei

calității procesual active a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei ca

fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă; pe cale de

consecință a respins și cererile de intervenție accesorie în favoarea

reclamantei.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ.,

s-a pronunțat în primul rând asupra excepției lipsei calității procesual active

a reclamantei. Cu privire la această excepție a reținut că este întemeiată,

constatând că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea și

continuatoarea proprietarei imobilului revendicat, respectiv Casei de Economii,

Credit și Asistență a personalului P.T.T., desființată prin decretul nr.

358/1949.

În acest sens a mai reținut că

declarația unui grup de persoane angajate într-o societate cu specific de poștă

și telecomunicații făcută într-un act autentificat („Statutul Casei”) nu

constituie o modalitate legală de transmitere a drepturilor și obligațiilor

vechii „Case”.

A reținut de asemenea că prin

Statutul autentificat sub nr. 16938 din 2 septembrie 1996, reclamanta s-a

autointitulat continuatoare și succesoare în drepturi și obligații a vechii

„Case”, fără a dovedi că este îndreptățită la aceasta.

Susținerea reclamantei că imobilul a

fost dobândit prin contribuția unor persoane care au lucrat în același domeniu

de activitate, persoane care sunt însă străine de fondatorii vechii „Case” nu a

fost reținută de către instanță.

În consecință, instanța, constatând

lipsa calității procesual active a reclamantei a respins acțiunea formulată de

către aceasta ca și cererile de intervenție accesorii, formulate în interesul

acesteia.

Împotriva acestei hotărâri au

declarat apel reclamanta și intervenienta SNT Romtelecom SA, invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

Curtea de Apel București, secția a

IV – a, prin decizia civilă nr. 24 din 22 ianuarie 2002, a respins ca nefondate

apelurile declarate și a obligat pe apelante la plata sumei de 5.200.000 lei

cheltuieli de judecată către intimatul Spitalul Clinic dr. Ovidiu Marina.

Pentru a pronunța această decizie,

instanța de apel a reținut în legătură cu criticile formulate în ambele

apeluri, privind lipsa calității procesual active a reclamantei, că nu sunt

fondate.

Astfel a constatat că prin Decretul

nr. 358/1949 s-a desființat Casa de Economii, Credit și Asistență a

personalului P.T.T. iar împrejurarea că prin Legea nr. 122/1996, decretul mai

înainte menționat a fost abrogat, nu echivalează cu o reînființare de drept a

vechii „Case” întrucât legea civilă își produce efecte numai pentru viitor.

De altfel, după intrarea în vigoare

a Legii nr. 122/1996 reclamantei i s-a acordat personalitate juridică prin

sentința civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1,

devenind o persoană juridică nouă.

În ceea ce privește mențiunea făcută

cu „Statutul Casei” (autentificat înainte de abrogarea Decretului nr. 358/1949)

în sensul că reclamanta ar fi continuatoarea și succesoarea vechii „Case” s-a

reținut că aceasta nu are relevanță pentru că Statutul nu a fost adoptat

conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 122/1996.

S-a m ai constatat că nici faptul că

pe parcursul judecării apelurilor a fost pronunțată Încheierea din 9 mai 2001

de către Judecătoria sectorului 1 prin care, pe calea unei proceduri

necontencioase, având ca parte în proces doar pe reclamantă, s-a stabilit că

aceasta este continuatoarea și succesoarea, fără nici o dovadă, a vechii

„Case”, nu are relevanță juridică.

Instanța de apel a mai reținut că nu

sunt îndeplinite condițiile pentru a aprecia că există în cauză o autoritate de

lucru judecat prin sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1

București.

Împotriva hotărârii pronunțate de

către instanța de apel au declarat recurs reclamanta și intervenienta în

interes alăturat reclamantei, SN Tc Romtelecom SA, invocând motive de

nelegalitate și netemeinicie.

În recursul formulat de către

reclamantă sunt invocate dispozițiile art. 304 punctele 4 și 7 C. proc. civ.

precum și prevederile art. 299 – 305 C. proc. civ.

Se susține că instanțele, în mod

greșit și fără un suport legal, au apreciat că reclamanta nu are calitate

procesual activă, cu toate că în anul 1996 și-a reluat activitatea cu

respectarea legislației în vigoare.

În acest sens se arată că întrucât Decretul

3586/1949 prin care se dispusese abuziv desființarea Casei de Economie, Credit

și Asistență a Personalului P.T.T. a fost abrogat expres prin Legea nr.

122/1996, aceasta are ca efect reînființarea vechii „Case” și reluarea

activității acesteia, deci nu poate fi vorba de o nouă persoană juridică, cum

greșit s-a reținut de către instanțele de fond și apel.

Se mai arată că prin actele depuse

la dosar a făcut dovada că persoana juridic „Casa” s-a reînființat și nu s-a

înființat pentru prima oară de către foști salariați P.T.T.

În motivarea recursului, reclamanta

mai susține că instanța nu a reținut că în conformitate cu prevederile din

Statut „Casa”, în calitate de organizație neguvernamentală are ca prim scop

recuperarea patrimoniului de care a fost abuziv deposedată, deci are calitate

procesual activă.

Se susține, de asemenea, că instanța

nu a ținut seama de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001,

menționând însă că îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text se poate

realiza și pe calea procedurii cu contencios.

O altă susținere este aceea că

instanța nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat rezultată din

sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1.

Recurenta mai susține, de asemenea,

că în considerentele deciziei pronunțată de către instanța de apel nu sunt

analizate motivele de apel și a dat o interpretare greșită probelor

administrate.

Intervenienta SN Tc Romtelecom SA,

în recursul său, susține că instanțele, în soluționarea excepției lipsei

calității procesual active a reclamantei, nu au avut în vedere că reclamanta a

căpătat personalitate juridică prin sentință civilă nr. 312 din 20 decembrie

1996, care este definitivă și irevocabilă.

Se mai arată că instanțele nu au

avut în vedere nici Încheierea in 9 mai 2001 a Judecătoriei sectorului 1, care

a constatat că actuala „Casă” reconstituită conform Legii nr. 122/1996 este una

și aceeași persoană juridică cu vechea „Casă” care a funcționat până la

apariția Decretului nr. 358/1949.

La data de 28 ianuarie 2003

reclamanta a depus o petiție la dosar intitulată „Cerere” prin care solicita

„să se analizeze de Curtea Supremă de Justiție și de Curtea Constituțională, după

caz” constituționalitatea sau neconstituționalitatea art. 3 din Decretul nr. 358/1949

precum și efectele care decurg din abrogarea decretului mai înainte menționat,

prin Legea nr. 122/1996.

Se mai solicită ca pentru o

interpretare uniformă a legii să se stabilească dacă abrogarea expresă a unei

legi (prin care s-a preluat abuziv un imobil) clarifică sau nu situația

imobilului. De asemenea solicită să se stabilească dacă instanțele care

soluționează cauze necontencioase pot să constate dacă o persoană juridică este

una și aceeași cu persoana juridică desființată, sau acest lucru poate fi

constatat numai de către instanțele care soluționează pricini contencioase.

Aceste cereri au fost întemeiate, de

către reclamanta-recurentă – în drept pe prevederile art. 2 alin. (3) din Legea

nr. 47/1992 respectiv pe prevederile art. 329 C. proc. civ.

La dosar a fost depus certificatul

de căsătorie al intimatei-pârâte S.M. care după căsătorie are numele de R.,

precum și decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002 a Tribunalului București,

secția a V – a.

Având în vedere petiția intitulată

„Cerere” din 28 ianuarie 2003 și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1)

C. proc. civ., urmează a analiza în primul rând excepția de

neconstituționalitate a prevedrilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949. De

menționat că reclamanta prin „notele scrise” depuse la dosar, la punctul 4 lit.

a) a acestora, a arătat expres că „dat fiind abrogarea Decretului nr. 358/1949

prin art. 7 din Legea 122/1996 apreciază că „excepția de neconstituționalitate

poate fi soluționată fără a mai fi trimisă la Curtea Constituțională”.

Prin dispozițiile art. 23 alin. (1)

din Legea nr. 47/1992 republicată, se stabilește „competența Curții

Constituționale de a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor

judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a

unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare de care depinde

soluționarea cauzei”.

Față de prevederile acestui text,

urmează a constata că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile de

admisibilitate și ca atare va fi respinsă ca inadmisibilă.

Văzând și dispozițiile art. 23 alin.

(6) din Legea nr. 47/1992.

Astfel Decretul nr. 358/1949 și

implicit art. 3, a fost abrogat, deci nu este în vigoare, în primul rând, iar în

al doilea rând de textul atacat nu depinde soluționarea cauzei care s-a

rezolvat pe o excepție a lipsei calității procesual active, nu pe fond.

În legătură cu celelalte susțineri

din „Cerere” urmează a constata că recurenta invocă prevederile art. 329 C.

proc. civ. solicitând ca ele să fie interpretate ca un recurs în interesul

legii, având ca obiect interpretarea unitară a prevederilor legale invocate.

Această cerere nu este de competență

de soluționare a instanței investită cu soluționarea unui recurs ordinar, iar

sesizarea instanței oricum, se face conform prevederilor art. 329 alin. (1) C.

proc. civ., dar urmează a fi respinsă ca inadmisibilă.

Recursurile sunt nefondate pentru

următoarele considerente.

În ceea ce privește recursul

formulat de către reclamantă urmează a reține în primul rând că acesta nu a

fost structurat conform prevederilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1 – 10 C.

proc. civ.

Simpla indicare a punctelor 4, 7 –

11 ale art. 304 C. proc. civ. la sfârșitul motivării foarte ample în fapt a

recursului, fără ca acestea să fie dezvoltate separat, creează o dificultate

majoră pentru analizarea criticilor formulate în recursul și încalcă și normele

de procedură.

Având însă în vedere prevederile

art. 306 alin. (3) C. proc. civ. urmează a analiza susținerile recurentei.

Este necesar a preciza că pct. 11 al

art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acțiunii, respectiv „o

apreciere eronată a probelor administrate” a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000;

în consecință susținerile din recurs, care se bazează pe acest motiv, nu mai

pot fi analizate.

Mai este de menționat că instanțele

de fond și apel au soluționat cauza pe o excepție, respectiv aceea a lipsei

calității procesual active a reclamantei, celelalte aspecte invocate în recurs

privind fondul cauzei, nu sunt pertinente rezolvării recursului.

În ceea ce privește modul de

soluționare a excepției, urmează a constata că instanțele au reținut în mod

temeinic și legal că prin Decretul nr. 358/1949 a fost desființată Casa de

Economie, Credit și Asistență a personalului P.T.T., iar patrimoniul acesteia a

fost preluat de Confederația Generală a Muncii.

Prin Legea nr. 122/1996, decretul

mai înainte menționat a fost abrogat, dar conform prevederilor art. 1 C. civ.

„legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”, în

consecință vechea „Casă” a rămas desființată așa cum s-a dispus prin actul

normativ de la data respectivă, care își produce efecte până la data abrogării

sale.

Legea nr. 192/1996 prevede că

înființarea Caselor de ajutor reciproc se face în condițiile Legii nr. 21/1924,

ceea ce reclamanta a făcut; cererea sa fiind admisă prin sentința civilă nr.

312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, recunoscându-i-se

personalitatea juridică, ca o persoană juridică nouă. Împrejurarea că în

preambulul Statutului se inserează că este continuatoarea și succesoarea vechii

„Case” care fusese desființată, nu are nici o relevanță atâta timp cât în

sentința respectivă această împrejurare nu a fost menționată.

De reținut cu privire la aspect este

și faptul că reclamanta, constatând și ea că prin hotărârea judecătorească mai

înainte menționată nu i s-a recunoscut că este continuatoarea și succesoarea

vechii Case, a solicitat la data de 4 mai 2001 instanței să constate acest lucru.

Judecătoria sectorului 1, prin

Încheierea din 9 mai 2001, a admis această cerere și a constatat că reclamanta

din această cauză este una și aceeași persoană juridică că vechea „Casă”

desființată prin Decretul nr. 358/1949 dispunând înscrierea acestei mențiuni în

Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

Din actul nou depus în recurs,

respectiv decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002, rezultă că prin admiterea

recursului formulat împotriva Încheierii mai înainte menționată aceasta a fost

desființată, respingându-se cererea reclamantei și reținându-se în mod expres

că reclamanta, recurentă din prezenta cauză, este o persoană juridică nouă care

nu este continuatoarea și succesoarea „vechii Case”.

Statuându-se această împrejurare

printr-o hotărâre irevocabilă, nu mai prezintă nici un interes analizarea

susținerilor în legătură cu Încheierea - desființată.

Referitor la problema existenței

autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 312/1996 că nu poate fi

vorba de o triplă identitate, mai mult chiar, nici una din condițiile prevăzute

de art. 1201 C. civ., nu sunt îndeplinite și, în orice caz, în această hotărâre

nu se stabilește decât că reclamanta are personalitate juridică.

Prin noua hotărâre depusă în recurs

se stabilește însă în mod irevocabil că reclamanta nu este continuatoarea și

succesoarea „vechii Case”.

Față de această împrejurare

celelalte susțineri făcute de către recurentă nu mai au nici o relevanță în

privința calității procesual active a sa, iar acele susțineri privind fondul

cauzei nu sunt pertinente în acest recurs întrucât cauza a fost rezolvată pe

excepție.

Astfel fiind, față de considerentele

mai înainte arătate, constatând și că instanțele nu și-au depășit atributele

puterii judecătorești, că nu au interpretat corect actul dedus judecății,

aplicând legal și temeinic prevederile legale și motivându-și amplu argumentele

avute în vedere, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de către

reclamantă.

Ca o consecință, și recursul

formulat de către intervenientă în interes alăturat reclamantei SNTc Romtelecom

SA, urmează a fi respins, având în vedere considerentele mai înainte arătate cu

ocazia analizării recursului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca inadmisibilă excepția de

neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949 formulată

de către recurenta-reclamantă Casa de Economie, Credit, Asistență și Pensii a

Personalului din Poștă și Telecomunicații.

Respinge ca inadmisibilă sesizarea

cu judecarea unui recurs în interesul legii formulată de către

recurenta-reclamantă.

Respinge ca nefondate recursurile

formulate de către reclamantă și intervenientă în interesul reclamantei SNTc

ROMTELECOM SA împotriva deciziei civile nr. 24 din 22 ianuarie 2002 pronunțată

de Curtea de Apel București, secția a 4 – a civilă.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2004.