ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 4954/2004

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin cererea înregistrată la data de 18 februarie 1999 pe rolul Tribunalului București sub nr. 663, reclamanta Casa de Economie, Credit, Asistență și Pensii a Personalului din Poștă și Telecomunicații a chemat în judecată pe pârâții Consiliul Local al Municipiului București, Direcția de Sănătate Publică a Municipiului București, Spitalul Clinic dr. O.M. și Teatrul de Comedie, solicitând instanța ca prin hotărârea pe care o va pronunța să dispună retrocedarea imobilului (teren și construcție) situat în București, în deplină proprietate și posesie. În motivarea acțiunii reclamanta arată că are calitatea de succesoare și continuatoare a Casei de Economie, Credit și Asistență a Personalului din Poștă, Telegraf și Telefon care era proprietara imobilului revendicat.

Mai arată reclamanta că prin decretul nr. 358/1949 (abrogat prin Legea nr. 122/1996) toate patrimoniile aparținând caselor de economie și credit de orice fel, au fost preluate de către Confederația Generală a Muncii și s-au înființat casele de ajutor reciproc. Patrimoniile astfel preluate, arată reclamanta, au fost administrate prin uniunile sindicale, imobilul revendicat fiind administrat până în anul 1964 de CAR Victoria P.T.T., iar apoi a fost donat fostului Sfat Popular al Capitalei. La termenul din 19 ianuarie 2000 reclamanta completează acțiunea chemând în judecată și pe S.M., solicitând anularea contractului de vânzare-cumpărare încheiat de către aceasta pentru apartamentul situat la etajul 4 din imobilul revendicat și evacuarea acestei pârâte din acest apartament.

În drept, acțiunea reclamantei a fost întemeiată pe dispozițiile art. 480 și urm. C. civ., Legea nr. 21/1924 și Legea nr. 122/1996. Pârâtul Spitalul Clinic dr. O.M. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii întrucât reclamanta nu are calitate procesual activă. Întâmpinare a formulat și pârâtul Teatrul de Comedie, arătând că imobilul revendicat îl deține în administrare, nu în proprietate, proprietar fiind Consiliul General al Municipiului București și, în consecință, imobilul aparține domeniului public fiind inalienabil, insesizabil și imprescriptibil, conform art. 11 din Legea nr. 213/1998. Se mai arată în această întâmpinare că, oricum, acțiunea reclamantei este prematură față de dispozițiile art. 26 și art. 27 din Legea nr. 213/1998.

În cauză au fost formulate și două cereri de intervenție în favoarea reclamantei, de către Compania Națională Poșta Română și Societatea Națională de Telecomunicații Romtelecom SA prin care se solicită admiterea acțiunii principale pentru considerentele invocate și de către reclamantă. Pârâta S.M. a depus, la rândul ei, o întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii formulate de către reclamantă și a cererilor de intervenție accesorie, ca neîntemeiate. Se invocă și lipsa calității procesual active a reclamantei. La termenul din 14 martie 2001 instanța de fond, având în vedere împrejurarea că Spitalul Clinic dr. O.M. are personalitate juridică și își are sediul în imobilul revendicat, a admis excepția lipsei calității procesual pasive a Direcției de Sănătate Publică și a dispus scoaterea acesteia din cauză.

La același termen au fost admise, în principiu, cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei. Prin sentința civilă nr. 282 din 21 martie 2001 Tribunalul București, secția a IV – a, admis excepția lipsei calității procesual active a reclamantei și a respins acțiunea reclamantei ca fiind formulată de o persoană fără calitate procesual activă; pe cale de consecință a respins și cererile de intervenție accesorie în favoarea reclamantei. Pentru a pronunța această hotărâre instanța de fond, în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., s-a pronunțat în primul rând asupra excepției lipsei calității procesual active a reclamantei. Cu privire la această excepție a reținut că este întemeiată, constatând că reclamanta nu a făcut dovada că este succesoarea și continuatoarea proprietarei imobilului revendicat, respectiv Casei de Economii, Credit și Asistență a personalului P.T.T., desființată prin decretul nr. 358/1949.

În acest sens a mai reținut că declarația unui grup de persoane angajate într-o societate cu specific de poștă și telecomunicații făcută într-un act autentificat („Statutul Casei”) nu constituie o modalitate legală de transmitere a drepturilor și obligațiilor vechii „Case”. A reținut de asemenea că prin Statutul autentificat sub nr. 16938 din 2 septembrie 1996, reclamanta s-a autointitulat continuatoare și succesoare în drepturi și obligații a vechii „Case”, fără a dovedi că este îndreptățită la aceasta. Susținerea reclamantei că imobilul a fost dobândit prin contribuția unor persoane care au lucrat în același domeniu de activitate, persoane care sunt însă străine de fondatorii vechii „Case” nu a fost reținută de către instanță.

În consecință, instanța, constatând lipsa calității procesual active a reclamantei a respins acțiunea formulată de către aceasta ca și cererile de intervenție accesorii, formulate în interesul acesteia. Împotriva acestei hotărâri au declarat apel reclamanta și intervenienta SNT Romtelecom SA, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie. Curtea de Apel București, secția a IV – a, prin decizia civilă nr. 24 din 22 ianuarie 2002, a respins ca nefondate apelurile declarate și a obligat pe apelante la plata sumei de 5.200.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul Spitalul Clinic dr. Ovidiu Marina. Pentru a pronunța această decizie, instanța de apel a reținut în legătură cu criticile formulate în ambele apeluri, privind lipsa calității procesual active a reclamantei, că nu sunt fondate.

Astfel a constatat că prin Decretul nr. 358/1949 s-a desființat Casa de Economii, Credit și Asistență a personalului P.T.T. iar împrejurarea că prin Legea nr. 122/1996, decretul mai înainte menționat a fost abrogat, nu echivalează cu o reînființare de drept a vechii „Case” întrucât legea civilă își produce efecte numai pentru viitor. De altfel, după intrarea în vigoare a Legii nr. 122/1996 reclamantei i s-a acordat personalitate juridică prin sentința civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, devenind o persoană juridică nouă. În ceea ce privește mențiunea făcută cu „Statutul Casei” (autentificat înainte de abrogarea Decretului nr. 358/1949) în sensul că reclamanta ar fi continuatoarea și succesoarea vechii „Case” s-a reținut că aceasta nu are relevanță pentru că Statutul nu a fost adoptat conform prevederilor art. 6 din Legea nr. 122/1996.

S-a m ai constatat că nici faptul că pe parcursul judecării apelurilor a fost pronunțată Încheierea din 9 mai 2001 de către Judecătoria sectorului 1 prin care, pe calea unei proceduri necontencioase, având ca parte în proces doar pe reclamantă, s-a stabilit că aceasta este continuatoarea și succesoarea, fără nici o dovadă, a vechii „Case”, nu are relevanță juridică. Instanța de apel a mai reținut că nu sunt îndeplinite condițiile pentru a aprecia că există în cauză o autoritate de lucru judecat prin sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1 București. Împotriva hotărârii pronunțate de către instanța de apel au declarat recurs reclamanta și intervenienta în interes alăturat reclamantei, SN Tc Romtelecom SA, invocând motive de nelegalitate și netemeinicie.

În recursul formulat de către reclamantă sunt invocate dispozițiile art. 304 punctele 4 și 7 C. proc. civ. precum și prevederile art. 299 – 305 C. proc. civ. Se susține că instanțele, în mod greșit și fără un suport legal, au apreciat că reclamanta nu are calitate procesual activă, cu toate că în anul 1996 și-a reluat activitatea cu respectarea legislației în vigoare. În acest sens se arată că întrucât Decretul 3586/1949 prin care se dispusese abuziv desființarea Casei de Economie, Credit și Asistență a Personalului P.T.T. a fost abrogat expres prin Legea nr. 122/1996, aceasta are ca efect reînființarea vechii „Case” și reluarea activității acesteia, deci nu poate fi vorba de o nouă persoană juridică, cum greșit s-a reținut de către instanțele de fond și apel.

Se mai arată că prin actele depuse la dosar a făcut dovada că persoana juridic „Casa” s-a reînființat și nu s-a înființat pentru prima oară de către foști salariați P.T.T. În motivarea recursului, reclamanta mai susține că instanța nu a reținut că în conformitate cu prevederile din Statut „Casa”, în calitate de organizație neguvernamentală are ca prim scop recuperarea patrimoniului de care a fost abuziv deposedată, deci are calitate procesual activă. Se susține, de asemenea, că instanța nu a ținut seama de prevederile art. 3 lit. c) din Legea nr. 10/2001, menționând însă că îndeplinirea condițiilor prevăzute de acest text se poate realiza și pe calea procedurii cu contencios.

O altă susținere este aceea că instanța nu a avut în vedere autoritatea de lucru judecat rezultată din sentința civilă nr. 312/1996 a Judecătoriei sectorului 1. Recurenta mai susține, de asemenea, că în considerentele deciziei pronunțată de către instanța de apel nu sunt analizate motivele de apel și a dat o interpretare greșită probelor administrate. Intervenienta SN Tc Romtelecom SA, în recursul său, susține că instanțele, în soluționarea excepției lipsei calității procesual active a reclamantei, nu au avut în vedere că reclamanta a căpătat personalitate juridică prin sentință civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996, care este definitivă și irevocabilă. Se mai arată că instanțele nu au avut în vedere nici Încheierea in 9 mai 2001 a Judecătoriei sectorului 1, care a constatat că actuala „Casă” reconstituită conform Legii nr. 122/1996 este una și aceeași persoană juridică cu vechea „Casă” care a funcționat până la apariția Decretului nr. 358/1949.

La data de 28 ianuarie 2003 reclamanta a depus o petiție la dosar intitulată „Cerere” prin care solicita „să se analizeze de Curtea Supremă de Justiție și de Curtea Constituțională, după caz” constituționalitatea sau neconstituționalitatea art. 3 din Decretul nr. 358/1949 precum și efectele care decurg din abrogarea decretului mai înainte menționat, prin Legea nr. 122/1996. Se mai solicită ca pentru o interpretare uniformă a legii să se stabilească dacă abrogarea expresă a unei legi (prin care s-a preluat abuziv un imobil) clarifică sau nu situația imobilului. De asemenea solicită să se stabilească dacă instanțele care soluționează cauze necontencioase pot să constate dacă o persoană juridică este una și aceeași cu persoana juridică desființată, sau acest lucru poate fi constatat numai de către instanțele care soluționează pricini contencioase.

Aceste cereri au fost întemeiate, de către reclamanta-recurentă – în drept pe prevederile art. 2 alin. (3) din Legea nr. 47/1992 respectiv pe prevederile art. 329 C. proc. civ. La dosar a fost depus certificatul de căsătorie al intimatei-pârâte S.M. care după căsătorie are numele de R., precum și decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002 a Tribunalului București, secția a V – a. Având în vedere petiția intitulată „Cerere” din 28 ianuarie 2003 și în conformitate cu prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., urmează a analiza în primul rând excepția de neconstituționalitate a prevedrilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949. De menționat că reclamanta prin „notele scrise” depuse la dosar, la punctul 4 lit. a) a acestora, a arătat expres că „dat fiind abrogarea Decretului nr. 358/1949 prin art. 7 din Legea 122/1996 apreciază că „excepția de neconstituționalitate poate fi soluționată fără a mai fi trimisă la Curtea Constituțională”.

Prin dispozițiile art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 republicată, se stabilește „competența Curții Constituționale de a decide asupra excepțiilor ridicate în fața instanțelor judecătorești privind neconstituționalitatea unei legi sau ordonanțe, ori a unei dispoziții dintr-o lege sau ordonanță în vigoare de care depinde soluționarea cauzei”. Față de prevederile acestui text, urmează a constata că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile de admisibilitate și ca atare va fi respinsă ca inadmisibilă. Văzând și dispozițiile art. 23 alin. (6) din Legea nr. 47/1992. Astfel Decretul nr. 358/1949 și implicit art. 3, a fost abrogat, deci nu este în vigoare, în primul rând, iar în al doilea rând de textul atacat nu depinde soluționarea cauzei care s-a rezolvat pe o excepție a lipsei calității procesual active, nu pe fond.

În legătură cu celelalte susțineri din „Cerere” urmează a constata că recurenta invocă prevederile art. 329 C. proc. civ. solicitând ca ele să fie interpretate ca un recurs în interesul legii, având ca obiect interpretarea unitară a prevederilor legale invocate. Această cerere nu este de competență de soluționare a instanței investită cu soluționarea unui recurs ordinar, iar sesizarea instanței oricum, se face conform prevederilor art. 329 alin. (1) C. proc. civ., dar urmează a fi respinsă ca inadmisibilă. Recursurile sunt nefondate pentru următoarele considerente. În ceea ce privește recursul formulat de către reclamantă urmează a reține în primul rând că acesta nu a fost structurat conform prevederilor art. 303 raportat la art. 304 pct. 1 – 10 C. proc.

civ. Simpla indicare a punctelor 4, 7 – 11 ale art. 304 C. proc. civ. la sfârșitul motivării foarte ample în fapt a recursului, fără ca acestea să fie dezvoltate separat, creează o dificultate majoră pentru analizarea criticilor formulate în recursul și încalcă și normele de procedură. Având însă în vedere prevederile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. urmează a analiza susținerile recurentei. Este necesar a preciza că pct. 11 al art. 304 care se referă la un motiv de netemeinicie a acțiunii, respectiv „o apreciere eronată a probelor administrate” a fost abrogat prin O.U.G. nr. 138/2000; în consecință susținerile din recurs, care se bazează pe acest motiv, nu mai pot fi analizate. Mai este de menționat că instanțele de fond și apel au soluționat cauza pe o excepție, respectiv aceea a lipsei calității procesual active a reclamantei, celelalte aspecte invocate în recurs privind fondul cauzei, nu sunt pertinente rezolvării recursului.

În ceea ce privește modul de soluționare a excepției, urmează a constata că instanțele au reținut în mod temeinic și legal că prin Decretul nr. 358/1949 a fost desființată Casa de Economie, Credit și Asistență a personalului P.T.T., iar patrimoniul acesteia a fost preluat de Confederația Generală a Muncii. Prin Legea nr. 122/1996, decretul mai înainte menționat a fost abrogat, dar conform prevederilor art. 1 C. civ. „legea dispune numai pentru viitor, ea nu are putere retroactivă”, în consecință vechea „Casă” a rămas desființată așa cum s-a dispus prin actul normativ de la data respectivă, care își produce efecte până la data abrogării sale. Legea nr. 192/1996 prevede că înființarea Caselor de ajutor reciproc se face în condițiile Legii nr. 21/1924, ceea ce reclamanta a făcut; cererea sa fiind admisă prin sentința civilă nr. 312 din 20 decembrie 1996 a Judecătoriei sectorului 1, recunoscându-i-se personalitatea juridică, ca o persoană juridică nouă.

Împrejurarea că în preambulul Statutului se inserează că este continuatoarea și succesoarea vechii „Case” care fusese desființată, nu are nici o relevanță atâta timp cât în sentința respectivă această împrejurare nu a fost menționată. De reținut cu privire la aspect este și faptul că reclamanta, constatând și ea că prin hotărârea judecătorească mai înainte menționată nu i s-a recunoscut că este continuatoarea și succesoarea vechii Case, a solicitat la data de 4 mai 2001 instanței să constate acest lucru. Judecătoria sectorului 1, prin Încheierea din 9 mai 2001, a admis această cerere și a constatat că reclamanta din această cauză este una și aceeași persoană juridică că vechea „Casă” desființată prin Decretul nr. 358/1949 dispunând înscrierea acestei mențiuni în Registrul Asociațiilor și Fundațiilor.

Din actul nou depus în recurs, respectiv decizia civilă nr. 502 din 26 martie 2002, rezultă că prin admiterea recursului formulat împotriva Încheierii mai înainte menționată aceasta a fost desființată, respingându-se cererea reclamantei și reținându-se în mod expres că reclamanta, recurentă din prezenta cauză, este o persoană juridică nouă care nu este continuatoarea și succesoarea „vechii Case”. Statuându-se această împrejurare printr-o hotărâre irevocabilă, nu mai prezintă nici un interes analizarea susținerilor în legătură cu Încheierea - desființată. Referitor la problema existenței autorității de lucru judecat a sentinței civile nr. 312/1996 că nu poate fi vorba de o triplă identitate, mai mult chiar, nici una din condițiile prevăzute de art. 1201 C. civ., nu sunt îndeplinite și, în orice caz, în această hotărâre nu se stabilește decât că reclamanta are personalitate juridică.

Prin noua hotărâre depusă în recurs se stabilește însă în mod irevocabil că reclamanta nu este continuatoarea și succesoarea „vechii Case”. Față de această împrejurare celelalte susțineri făcute de către recurentă nu mai au nici o relevanță în privința calității procesual active a sa, iar acele susțineri privind fondul cauzei nu sunt pertinente în acest recurs întrucât cauza a fost rezolvată pe excepție. Astfel fiind, față de considerentele mai înainte arătate, constatând și că instanțele nu și-au depășit atributele puterii judecătorești, că nu au interpretat corect actul dedus judecății, aplicând legal și temeinic prevederile legale și motivându-și amplu argumentele avute în vedere, urmează a respinge ca nefondat recursul formulat de către reclamantă.

Ca o consecință, și recursul formulat de către intervenientă în interes alăturat reclamantei SNTc Romtelecom SA, urmează a fi respins, având în vedere considerentele mai înainte arătate cu ocazia analizării recursului reclamantei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca inadmisibilă excepția de neconstituționalitate a prevederilor art. 3 din Decretul nr. 358/1949 formulată de către recurenta-reclamantă Casa de Economie, Credit, Asistență și Pensii a Personalului din Poștă și Telecomunicații. Respinge ca inadmisibilă sesizarea cu judecarea unui recurs în interesul legii formulată de către recurenta-reclamantă. Respinge ca nefondate recursurile formulate de către reclamantă și intervenientă în interesul reclamantei SNTc ROMTELECOM SA împotriva deciziei civile nr. 24 din 22 ianuarie 2002 pronunțată de Curtea de Apel București, secția a 4 – a civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 iulie 2004.