ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1485/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra contestației în anulare de față, din examinarea lucrărilor din dosar constată cele ce urmează: 1. La data de 6 octombrie 2003 s-a înregistrat contestația în anulare introdusă de G.V. contra deciziei civile nr. 3705 din 30 noiembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă, prin care i s-a respins recursul împotriva deciziei nr. 121 din 11 octombrie 2002 a Curții de Apel Cluj. Înscrisul olograf, intitulat contestație în anulare, nu cuprinde motive de natura celor prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ., da nici nu sunt indicate aceste texte legale. Conținutul acestei cereri, denumită contestație în anulare, privește următoarele susțineri: - nu i s-a permis, ca recurent, să-și „pledeze acțiunea, numai parțial și, din lipsa actelor necesare nu a putut depune o motivare la recurs”, - se solicită trimiterea dosarului la „Tribunalul Strasburg”, - pentru a i se recunoaște dreptul de proprietate asupra imobilului în litigiu.
2. Contestația este nefondată. 2.1. Recurentul contestator a introdus acțiune contra deciziei de respingere a cererii (notificate), pe temeiul din art. 23 – art. 24 din Legea nr. 10/2001, de restituire a imobilului naționalizat. Instanțele, Tribunalul și Curtea de apel, au respins acțiunea, deoarece reclamantul nu a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului a cărui retrocedare o solicită. 2.2. Potrivit art. 317 – art. 318 C. proc. civ., hotărârile irevocabile pot fi atacate cu contestație în anulare - când procedura de chemare nu a fost îndeplinită potrivit cu cerințele legii, - când hotărârea a fost dată cu încălcarea normelor de ordine publică relative la competență, - când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau - când instanța, respingând recursul sau admițându-l numai în parte a omis, din greșeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de recurs.
Contestația în anulare are, deci, ca obiect o hotărâre irevocabilă și este o cale extraordinară de atac limitată strict de lege numai la anumite motive de procedură. Motivele invocate de contestator nu sunt din cele prevăzute de art. 317 – art. 318 C. proc. civ., iar, din oficiu nu poate fi indicat vreun motiv de ordine publică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge contestația în anulare declarată de contestatorul G.V. împotriva deciziei nr. 3705 din 30 septembrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 24 februarie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.