ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 907/2004

Asupra contestației în anulare

formulată de contestatoarea-recurentă F.N., împotriva deciziei civile nr. 1196/2003,

pronunțată de Curtea Supremă de Justiție, secția de contencios administrativ.

În motivarea contestației, s-a

susținut că soluția pronunțată în recurs este „rezultatul unei grave greșeli

materiale, nefiind luate în considerare motivele de recurs”.

În drept, contestația în anulare a

fost întemeiată pe dispozițiile art. 318 alin. (1) C. proc. civ.

Analizând motivele invocate, în

raport cu dispozițiile art. 317 - 318 C. proc. civ., Curtea reține următoarele:

Contestația în anulare este o cale

de atac extraordinară – de retractare, motivele pentru care poate fi promovată,

fiind expres și limitativ prevăzute de lege.

Astfel, potrivit dispozițiilor art. 318

alin. (1) C. proc. civ., temei de drept invocat în prezenta contestație,

„hotărârile instanțelor de recurs mai pot fi atacate cu contestație, când

dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când instanța,

respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din greșeală să

cerceteze vreunul din motivele de verificare sau casare”.

Rezultă din textul de lege mai sus

invocat, că în cadrul contestației în anulare, nu pot fi reiterate motivele de

recurs și nici invocate motive care vizează fondul cauzei, retractarea

presupunând revenirea asupra unei soluții, fie din cauza unei greșeli

materiale, fie din cauza omisiunii analizării vreunui motiv de recurs.

În ceea ce privește noțiunea de „greșeală

materială”, aceasta vizează erori materiale evidente, în legătură cu aspectele

formale ale judecării recursului, pentru verificarea căruia nu este necesară reexaminarea

fondului sau reaprecierea probelor.

Fiind vorba de un text de excepție [art.

318

1

C. proc. civ., reglementează contestația în anulare specială],

noțiunea de greșeală materială nu trebuie interpretată extensiv, în sensul că

pe această cale pot fi valorificate greșeli de judecată, de interpretare a unor

dispoziții legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Or, așa cum rezultă din motivarea

contestației, contestatoarea nu a invocat nici o greșeală materială, în sensul

dispozițiilor art. 318 alin. (1) C. proc. civ., mai sus analizat, ci greșita

interpretare a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, deduse judecării, ceea

ce nu constituie însă motiv pentru promovarea unei contestații în anulare.

Contestatoarea a mai susținut că

instanța de recurs nu a luat în „considerare materialele de recurs”, respectiv

motivele de recurs, susținere care este însă neîntemeiată, urmând a fi respinsă

ca atare.

Astfel, așa cum rezultă din

considerentele deciziei contestate, instanța de recurs a analizat recursul prin

prisma criticilor formulate, toate vizând neacordarea despăgubirilor solicitate

prin acțiunea introductivă de instanță.

Sub acest aspect, Curtea Supremă de

Justiție, ca instanță de recurs, a reținut că „prima instanță a procedat în mod

corect la verificarea incidenței dispozițiilor art. 16 din Legea nr. 29/1990,

referitoare la daunele solicitate, considerându-se ca fiind prevederi speciale,

derogatorii de la dispozițiile generale ale Codului civil” și că „acordarea

daunelor pentru întârziere este condiționată expres de obligarea autorității

administrative, în urma admiterii acțiunii, să întocmească sau să modifice

actul administrativ”.

De altfel, din întreaga motivare a

deciziei pronunțate în recurs, rezultă că instanța a analizat toate motivele

invocate de recurenta-contestatoare.

În consecință, în raport cu cele mai

sus reținute, Curtea va respinge contestația în anulare, ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de F.N. și R.M.,a împotriva deciziei nr. 1196 din 25 martie 2003, a

Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 2 martie 2004.