ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1443/2004

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 131 din 24

iunie 2003 a Tribunalului Maramureș s-a respins cererea formulată de

condamnatul L.F.

În baza art. 189 alin. (2) C. proc.

pen., a fost obligat petentul să plătească în favoarea statului 250.000 lei

cheltuieli judiciare din care 200.000 lei, reprezentând onorar avocat din

oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut că prin cererea sa, înaintată instanței de Parchetul

de pe lângă Tribunalul Maramureș, condamnatul L.F. a solicitat revizuirea

sentinței penale nr. 344 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Maramureș,

sentință prin care a fost condamnat la 14 ani închisoare, pentru infracțiunile

de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., lipsire de libertate,

prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin.

(2) C. pen. și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Arătând în motivarea cererii că

pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, ce i-a fost aplicată este prea mare,

în raport cu participarea sa la săvârșirea faptelor.

Prin referatul parchetului s-a

solicitat respingerea cererii ca neîntemeiată, având în vedere că motivele

invocate de revizuient în cererea sa, nu se încadrează în motivele prevăzute în

art. 394 C. proc. pen.

Instanța de fond a reținut că prin

sentința penală nr. 344 din 12 decembrie 2001 a Tribunalului Maramureș a fost

condamnat revizuientul L.F. la pedeapsa rezultantă de 14 ani închisoare, pentru

infracțiunile de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) C. pen., lipsire de

libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., tâlhărie, prevăzută de art.

211 alin. (2) C. pen. și distrugere, prevăzută de art. 217 alin. (1) C. pen.

Sentința penală menționată, a rămas

definitivă ca urmare a respingerii recursului declarat de inculpat prin decizia

nr. 2536 din 21 mai 2002 a Curții Supreme de Justiție.

Potrivit dispozițiilor art. 394 C.

proc. pen., revizuirea hotărârilor judecătorești definitive poate fi cerută

când s-au descoperit fapte sau împrejurări noi, un martor, expert sau interpret

care a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă, un înscris care a servit

la pronunțarea hotărârii, care s-a dovedit a fi fals ori când un membru al

completului de judecată a comis o infracțiune în legătură cu acea cauză sau

când două hotărâri definitive, nu se pot concilia.

Analizând motivele invocate de

condamnat, care privesc durata pedepsei aplicate, tribunalul constată că

acestea nu se încadrează în nici unul din cazurile de revizuire, prevăzute de

lege.

În consecință, cererea de revizuire

a fost respinsă.

Apelul declarat de condamnatul revizuient

L.F., împotriva acestei sentințe, purtând nr. 131/2003, a Tribunalului

Maramureș, a fost respins, ca nefondat, de către Curtea de Apel Cluj, secția

penală, prin decizia nr. 232 din 15 octombrie 2003.

Împotriva acestei din urmă decizii,

în termen legal, a declarat recurs condamnatul revizuient L.F., susținând că

cererea sa trebuia admisă, altfel, executând o pedeapsă nemeritată, fiind

nevinovat, necomițând infracțiunea de viol, fiind, în fapt, victima

polițiștilor, care i-au instrumentat dosarul, exercitând violențe asupra sa.

Recursul este nefondat.

Susținerile revizuientului, în

măsura în care s-ar dovedi adevărate, ar putea sta la baza promovării unui

recurs în anulare, de către procurorul general al Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casație și Justiție, însă, nu pot fi primite, sub nici o formă,

ca temei pentru admiterea unei cereri de revizuire.

În dreptul nostru, revizuirea constituie o cale

extraordinară de atac ce nu poate fi introdusă decât pentru motivele expres și

limitativ prevăzute în art. 394 C. proc. pen.

Or, motivele invocate de condamnat

(nevinovăția și durata prea mare a pedepsei rezultante), nu se subscriu nici

unuia dintre motivele prevăzute în art. 394 C. proc. pen., încât, în mod

corect, cererea de revizuire a fost privită ca nefondată și respinsă.

Așa stând lucrurile, această Înaltă

Curte, va trebui să constate că recursul de față este nefondat și să-l respingă

ca atare, în baza art. 385

15

alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.,

menținând, astfel hotărârea atacată.

Văzând și reglementările în materie

de plăți ale cheltuielilor judiciare către stat și a onorariilor de avocați

pentru apărările făcute din oficiu.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul L.F. împotriva deciziei penale nr. 232 din 15 octombrie

2003 a Curții de Apel Cluj.

Obligă pe recurent să plătească

statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000

lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul

Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

12 martie 2004.