ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2695/2008

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 59 din 8 februarie 2008 a Tribunalului Maramureș, a fost condamnat inculpatul M.F.V., arestat preventiv în altă cauză, pentru săvârșirea infracțiunilor de:

-

lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 7 ani închisoare;

-

viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen. cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. la pedeapsa de 15 ani închisoare și interzicerea

drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o perioadă de 4 ani

după executarea pedepsei.

În conformitate cu art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) și art. 35 C. pen. s-au contopit pedepsele stabilite și a fost aplicată pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În temeiul art. 83 C. pen. s-a revocat suspendarea condiționată a

executării pedepsei de 10 luni închisoare aplicată prin decizia penală nr. 169 din 5 iunie 2007 a Tribunalului Maramureș, care a fost cumulată cu pedeapsa rezultantă aplicată, inculpatul urmând să execute pedeapsa de 15 ani și 10 luni închisoare și interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe o durată de 4 ani după executarea pedepsei.

În baza art. 71 alin. (1) C. pen. s-au interzis inculpatului drepturile

prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen. pe durata executării pedepsei.

Potrivit art. 14 și art. 17 alin. (1) și (3) C. proc. pen. raportat la art. 346 C. proc. pen. inculpatul a fost obligat să plătească 10.000 lei despăgubiri

civile pentru daune morale părții civile P.I.A.

În temeiul art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească 600 lei cheltuieli judiciare statului.

Pentru a dispune în acest sens, prima instanță a reținut următoarele:

Referitor la partea vătămată, minora P.I.A.,

Comisia pentru protecția copilului Baia Mare, prin hotărârea nr. 1313 din 20 decembrie 2004, a luat măsura de plasament la Centrul de plasament pentru copii școlari cu deficiențe Baia Mare iar ulterior, prin hotărârea nr. 285 din 31 iulie 2006, la Casa de tip familial nr. 3 Baia Mare.

În perioada iunie 2007 - 15 august 2007, partea vătămată a fost învoită să-și petreacă vacanța de vară la familia M.V.G., în localitatea Șomcuța Mare.

În perioada în care minora locuia la Casa de tip familial Baia

Mare, cu sediul în str. G. nr. 44, l-a cunoscut pe inculpatul M.F.V.

, în vârstă de 19 ani care, datorită unui accident de tren

suferit în urmă cu circa 3 ani, prezintă un handicap locomotor, astfel că

folosește un scaun cu rotile pentru deplasare.

Din iarna 2006/2007, între inculpat și partea vătămată s-a stabilit o relație de prietenie și, deși inculpatul cunoștea că partea vătămată are doar 14 ani, au întreținut de mai multe ori relații sexuale.

In cursul lunii iunie 2007, inculpatul a fost plecat în Italia circa 3 săptămâni pentru a se interesa despre posibilitatea unei intervenții chirurgicale pentru handicapul său.

La data de 13 iulie 2007, în jurul orei 16,00, după ce a revenit în țară, inculpatul - după consumarea de băuturi alcoolice - s-a hotărât să o caute pe partea vătămată pentru a-i cere explicații referitor la unele zvonuri potrivit cărora, în lipsa sa„ar fi întreținut relații sexuale cu alți bărbați.

Inculpatul, însoțit de martorul D.F., s-a deplasat cu un

taxi în localitatea Hovrila unde i-a solicitat martorului M.G.R. să-l transporte cu un tractor pe pășunea unde avea cunoștință că partea vătămată îngrijește vacile familiei M.

Ajuns pe pășune, în prezența martorilor D.F., M.G.

, A.M. și P.M., inculpatul i-a reproșat părții vătămate că, în absența sa, l-a înșelat cu alți bărbați, context în care a lovit-o pe aceasta de mai multe ori cu palmele peste față.

Cu ocazia discuțiilor, inculpatul a invitat-o pe partea vătămată la un restaurant pentru a mânca și discuta.

Inițial, partea vătămată a refuzat pe motivul că trebuie să aibă grijă de vite, însă inculpatul i-a cerut martorei A.M. să aibă grijă de acestea și i-a oferit 15 lei.

Martora a fost de acord cu condiția ca partea vătămată să fie învoită de familia M., pentru a pleca cu inculpatul.

Inculpatul și partea vătămată, însoțite de martorul D.F.

, au revenit cu tractorul în localitatea Hovrila și, apoi, cu taxiul

care îi aștepta, s-au deplasat spre municipiul Baia Mare, partea vătămată primind asigurări că în aceeași zi va fi adusă înapoi.

Pe parcursul deplasării, în timp ce inculpatul ocupa scaunul din față în taximetru, s-a întors de mai multe ori la partea vătămată și i-a aplicat lovituri cu palmele, reproșându-i că a umblat cu alți bărbați.

După ce martorul D.F. a fost lăsat să se întâlnească

cu prietena sa, martora B.M., inculpatul și partea vătămată s-au

deplasat cu un alt taxi la Restaurantul P. situat în Baia Mare,

unde au mâncat și au purtat unele discuții.

Cu acea ocazie, inculpatul i-a propus părții vătămate să rămână

peste noapte la hotel, urmând ca a doua zi să o transporte în Hovrila,

aceasta fiind de acord cu condiția să nu întrețină relații sexuale.

Inculpatul a închiriat o cameră și a luat două sticle cu bere iar după ce au intrat, a închis ușa cu cheia, a pornit televizorul cu sonorul la maximum și i-a reproșat părții vătămate că nu i-a fost fidelă, aplicându-i lovituri cu palmele și pumnii peste față, spate și alte zone ale corpului, amenințând-o că o omoară.

Inculpatul i-a cerut părții vătămate să se dezbrace pentru a întreține relații sexuale iar la refuzul explicit al acestei, a amenințat-o din nou cu moartea, a tras-o de păr și i-a aplicat lovituri peste cap.

Pe fondul acestor acte de violență și amenințare, partea vătămată s-a dezbrăcat iar inculpatul a întreținut relații sexuale normale și orale.

La un moment dat, inculpatul i-a introdus părții vătămate o sticlă de bere în vagin și apoi a ars-o cu țigara în zona respectivă.

Datorită volumului sonorului la televizor, strigătele părții vătămate nu au fost auzite iar aceasta nu a putut părăsi camera deoarece ușa a

fost închisă și cheia era asupra inculpatului.

Cu acea ocazie, au sunat martorii D.F. și B.M. pe telefonul inculpatului, însă primul a închis. Apoi a sunat inculpatul pe martor și i-a spus că o bate până ce o omoară, a pus-o pe partea vătămată să vorbească cu el, după care acesta și prietena lui i-au cerut să nu o mai agreseze și să vină amândoi la locuința martorului.

După ce au stat în camera de hotel circa 2-3 ore, inculpatul și partea vătămată s-au deplasat cu un taxi la locuința martorului D.F., în municipiul Baia Mare, unde, la scurt timp, au sosit organele de poliție care o căutau pe partea vătămată minoră urmare sesizării dispariției sale de către numitul M.V.

Din cuprinsul raportului de constatare medico-legală nr. 779 din 27 iulie 2007 al Serviciului medico-legal județean Baia Mare (filele 75-76 dosar urmărire penală) rezultă, pe baza examenului medico-legal din 14 iulie 2007, că partea vătămată a prezentat pe torace, posterior și lateral stâng, periorbital, pe pavilionul ambelor urechi, pe

brațul drept, echimoze roșii aprins cu dimensiuni între 8/4 și 4/1 cm, că

la examenul regiunii genitale s-au constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin contact cu un corp incandescent (arsură de țigară), că la examenul regiunii anale s-au constatat leziuni care s-au putut produce în cadrul unui contact sexual și prin contact cu un corp incandescent (arsură de țigară), că s-au mai constatat leziuni traumatice care s-au putut produce prin lovire cu corpuri dure, unele de formă regulată care pot data din 13 iulie 2007 și care au necesitat 3-4 zile de îngrijiri medicale pentru vindecare și că la examenul secreției vaginale nu s-a pus în evidență prezența spermatozoizilor.

Împotriva sentinței inculpatul a declarat apel.

În motivarea apelului, inculpatul a invocat următoarele:

-

nulitatea absolută a actului de sesizare deoarece, în loc să fie confirmat de către prim procurorul tribunalului, a fost confirmat de către procurorul general adjunct al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj;

-

ședința de judecată din 20 noiembrie 2007 a fost nepublică, deși nu a fost declarată ca atare de către instanță;

-

în ședința din 18 decembrie 2007, s-a corectat faptul că aceasta a fost

nepublică fără a se semna pentru corectura făcută;

-

în cauză s-a folosit o probă obținută în mod nelegal, în sensul că există o percheziție efectuată în timpul nopții, în lipsa unei autorizări, și anterior începerii urmăririi penale, deoarece organele de poliție au pătruns în forță în camera sa de hotel;

-

se impune schimbarea încadrării juridice în infracțiunile de act sexual cu un minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., și lovire sau alte violențe, prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.; pentru prima infracțiune a solicitat reținerea erorii de fapt deoarece nu a știut că victima nu împlinise 15 ani, iar pentru a doua infracțiune să se înceteze procesul penal deoarece nu există plângere prealabilă;

-    victima nu a fost constrânsă să întrețină relații sexuale deoarece anterior a mai întreținut cu el asemenea relații, și pentru că ea avea posibilitatea de a pleca din cameră, însă nu a făcut-o;

-

partea vătămată a știut unde este cheia de la cameră, însă nu a

plecat, prin urmare nu există infracțiunea de lipsire de libertate în mod

ilegal;

-     în subsidiar, a solicitat reducerea pedepselor aplicate ținându-se seama de vârsta sa, care este o persoană tânără, și de faptul că o pedeapsă prea aspră depășește funcția de reeducare.

Prin decizia penală nr. 47/A din 27 martie 2008, Curtea de Apel Cluj,

secția penală, a respins ca nefondat apelul inculpatului.

Pentru a dispune în acest sens, instanța de apel a reținut următoarele:

În mod temeinic prima instanță a stabilit starea de fapt pe baza administrării tuturor probelor necesare reținând că, la data de 13 iulie 2007, într-o cameră închiriată la Motelul P. din Baia Mare, inculpatul - persoana handicapată, cu ambele picioare amputate - a lovit partea vătămată, minoră de 14 ani și 5 luni, cu palmele și pumnii peste față, peste spate, și a amenințat-o că o omoară pentru că l-a înșelat. Partea vătămată a fost obligată să se dezbrace, iar inculpatul a întreținut cu aceasta raporturi sexuale normale, anale și orale. în cursul acestora, inculpatul i-a introdus o sticlă de bere în vagin și apoi a ars-o cu țigara în zona respectivă.

Susținerea inculpatului că nu a constrâns-o pe partea vătămată să întrețină raporturi sexuale cu el, este contrazisă de existenta

leziunilor, inclusiv a celor din zona vaginală. Așadar, solicitarea sa de

schimbare a încadrării juridice în infracțiunea de act sexual cu un

minor, prevăzută de art. 198 alin. (1) C. pen., este neîntemeiată.

De asemenea, afirmația sa că nu a cunoscut faptul că victima are doar 14 ani, este contrazisă de susținerea martorei P.M. care a arătat că inculpatul a fost prezent la aniversarea de 14 ani a minorei, iar afirmația acestuia din apel că, într-adevăr, a fost la

petrecerea victimei, însă a crezut că împlinea 18 ani, nu este dovedită

de nici un mijloc de probă. Faptul că inculpatul a cunoscut vârsta reală a victimei rezultă și din aceea că el a avut o lungă relație de prietenie cu aceasta.

În același timp, s-a mai reținut, în urma administrării probelor, că inculpatul a închis ușa de la hotel cu cheia, și a dat sonorul televizorului la maxim - aspect recunoscut de către acesta în apel -

ținând victima în cameră timp de aproximativ 2-3 ore, împotriva voinței acesteia. Apărarea inculpatului că a luat cheia de la ușă și a pus-o pe

noptieră, ceea ce ar presupune că victima putea să iasă oricând din

cameră, este contrazisă de faptul că inculpatul a lovit-o în mod repetat, intenția sa de a lipsi victima de libertate rezultând și din aceea că a dat

sonorul televizorului la maxim tocmai pentru a nu fi auzite țipetele victimei în timp ce o lovea.

;

închiderea ușii cu cheia a justificat-o inculpatul prin aceea că nu dorea să fie scos afară din cameră dacă cineva ar fi auzit țipetele fetei; ceea ce înseamnă că nici nu dorea ca aceasta să fugă din cameră. Lipsirea de libertate rezultă, în mod indubitabil, și din declarația martorei P.M. care a vorbit la telefon, în intervalul de timp menționat, atât cu inculpatul cât și cu

victima. în consecință, instanța de prim control judiciar a apreciat că în mod justificat instanța de fond a stabilit că fapta întrunește elementele

constitutive ale infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal

prevăzută de art. 189 alin. (1) și (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen.

Invocarea nulității absolute a actului de sesizare, pe motiv că

rechizitoriul a fost confirmat nu de către prim procurorul de la parchetul

de pe lângă tribunal, ci de către procurorul general adjunct de la parchetul curții de apel, este neîntemeiată deoarece, în primul rând, neverificarea legalității și temeiniciei nu este sancționată cu nulitatea absolută, ci doar cu nulitatea relativă, ce poate fi acoperită la primul termen de judecată sau la următorul. Deci, această împrejurare nu poate fi invocată direct în apel, ci doar la prima înfățișare conform art. 300 C. proc. pen. în al doilea rând, verificarea rechizitoriului de către procurorul general adjunct al parchetului de pe lângă curtea de apel,

deși nu este explicat motivul neverificării de către prim procurorul de la

parchetul de pe lângă tribunal, nu a produs nici o vătămare inculpatului.

Împrejurarea invocată că la termenul de judecată din 20 noiembrie 2007

ședința a fost nepublică, fără a fi pusă in discuția părților și declarată ca atare, nu atrage nulitatea sentinței pronunțate deoarece, în primul rând, oricum ședința trebuia declarată în mod public, pentru că - în mod evident - discutarea cauzei în ședință publică ar fi adus atingere

vieții intime a părții vătămate. în al doilea rând, existența unei încheieri intermediare în care apare, pe de o parte, că ședința a fost nepublică,

dar că totuși a fost pronunțată în ședința publică, precum și reluarea

actelor procesuale efectuate la acel termen cu ocazia judecării apelului

prin audierea inculpatului și specificarea mențiunii victimei că își menține declarația dată, nu fac necesară desființarea sentinței și rejudecarea cauzei. Atâta vreme cât judecata în fața instanței a avut loc în ședință publică, aspect neinvocat de către partea vătămată, singura posibil a fi prejudiciată, nu poate fi sancționată cu nulitatea absolută nepublicitatea ședinței deoarece doar dispozițiile relative la publicitatea ședinței de judecată sunt prevăzute sub sancțiunea nulității conform art. 197 alin. (2) C. proc. pen.

În fine, critica referitoare la valorificarea unei probe obținute în mod ilegal, respectiv existența unei percheziții fără autorizație judecătorească, va fi înlăturată deoarece art. 64 alin. (2

2

) C. proc. pen., prevede că mijloacele de probă obținute în mod ilegal nu pot fi folosite în procesul penal, ca atare, sancțiunea vizează doar mijlocul de probă neregulat și doar cu condiția ca el să fi fost folosit. Sub acest aspect, din considerentele sentinței rezultă, fără dubiu, că "cercetarea la fata locului" nu a fost reținută printre probele ce au stat la baza condamnării de către instanță.

Mai constată instanța de apel că și individualizarea judiciară a pedepselor a fost corect realizată de instanța de fond, aplicându-se pentru infracțiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., pedeapsa de 7 ani închisoare, iar pentru cea prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., pedeapsa de 15 ani închisoare, ținând seama de toate criteriile generale și speciale prevăzute de art. 72 și art. 52 C. pen. Astfel, pedepsele aplicate, în primul caz reprezintă minimul legal, iar în al

doilea este apropiat de minimul special de 10 ani închisoare, ceea ce

arată că instanța a ținut seama de vârsta inculpatului, precum și de situația sa specială, dar și de starea de recidivă în care a comis fapta.

Împotriva deciziei, inculpatul a declarat prezentul recurs.

În etapa de judecare a recursului, inculpatul nu a formulat alte cereri pentru administrarea altor probe.

Nu au fost depuse motive scrise de recurs, la dosar existând doar cererea de recurs în care inculpatul critică cuantumul pedepsei

aplicate, apreciată ca fiind prea mare „pentru un presupus viol" (fil. 3).

Cu ocazia dezbaterilor, apărătorul inculpatului a susținut motivele

de recurs menționate în partea introductivă a deciziei.

Recursul inculpatului nu este fondat.

Criticile susținute în recurs sunt aceleași cu cele expuse în apel,

și examinate de către instanța de prim control judiciar.

Inculpatul a fost audiat de către instanța de fond (fil. 34) și cea de

apel (fil. 13).

În declarațiile sale, inculpatul a arătat că menține cele arătate la urmărirea penală, și a recunoscut, în parte, situația de fapt expusă în rechizitoriu. A recunoscut exercitarea unor acte de violentă, dar nu pentru a obliga partea vătămată să întrețină relații sexuale, ci pentru

că aceasta i-a mărturisit că a întreținut astfel de relații și cu alți bărbați.

De asemenea, a recunoscut întreținerea relațiilor sexuale în camera motelului, după ce a încuiat ușa, însă susține că acestea au a fost cu acordul părții vătămate. Inculpatul acceptă că dacă a ars-o pe partea

vătămată cu țigara, aceasta s-a întâmplat din greșeală.

În fața instanței de apel, inculpatul menționează că „Am pus

cheia pe noptieră în momentul în care am lovit-o pentru ca în cazul în

care va auzi cineva strigătele ei să nu mă scoată afară din cameră"

(fil. 13) și, de asemenea, că „ ... eu i-am spus înainte de a intra la hotel

că dacă a întreținut relații cu alți bărbați o să o bat" (fil.13).

Cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală, inculpatul

a recunoscut că știa vârsta părții vătămate („în vârstă de 14 ani"), că a

întreținut relații sexuale cu aceasta, negând lovirea sau amenințarea ei, pentru a întreține astfel de relații. A susținut însă că, după întreținerea relațiilor sexuale, a lovit partea vătămată întrucât „eram

supărat că m-a înșelat. Tot atunci am ars-o cu țigara în zona genitală.

...am închis ușa camerei de la motel cu cheia, dar aceasta era pe noptieră și putea să plece" (fil. 99 verso și fil. 100, dosar urmărire penală).

Aspectele referitoare la cele întâmplate în camera de motel, relatate la data de 14 iulie 2007 în procesul-verbal de consemnare a declarației verbale a inculpatului (fil. 39-30 dosar urmărire penal) -negate ulterior de acesta, cu ocazia prezentării materialului de urmărire penală cu motivația că „eram beat la acel moment" (fil. 99 verso dosar urmărire penală) - se coroborează cu cele declarate de partea vătămată, martora B.M., precum și cu mențiunile din

raportul de constatare medico-legală (fil. 75-76 dosar urmărire penală).

În consecință, criticile inculpatului referitoare la eroarea gravă de

fapt și încadrarea juridică greșită a faptelor sunt neîntemeiate (cazurile

de casare prevăzute de art. 385/9 pct.18, 17 C. proc. pen.), ambele instanțe reținând o corectă situație de fapt și procedând la o corectă încadrare juridică a faptei.

Neîntemeiată este și critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei (caz de casare prevăzut de art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen.).

În conformitate cu dispozițiile art. 385/9 pct. 14 C. proc. pen., hotărârile sunt supuse casării când s-au aplicat pedepse greșit individualizate în raport cu prevederile art. 72 C. pen. sau în alte limite decât cele prevăzute de lege.

Potrivit art. 72 C. pen., care reglementează criteriile generale de individualizare, la stabilirea și aplicarea pedepselor se ține seama de dispozițiile părții generale a Codului penal, de limitele de pedeapsă

fixate de partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârșite,

de persoana infractorului și de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.

Din actele și lucrările dosarului rezultă următoarele:

Soluționarea recursului a fost amânată de mai multe ori deoarece inculpatul se află în stare de arest într-o altă cauză (fil. 18, 28, 47, 49, 51, 60), date despre această cauză fiind menționate în înscrisul de la fila 60.

Inculpatul nu se află la prima încălcare a legii, acesta săvârșind infracțiunile în stare de recidivă prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen. (fil. 31-33/4 dosar urmărire penală).

De asemenea, așa cum au reținut și cele două instanțe (de fond și de apel), inculpatul a manifestat nesinceritate în legătură cu aspectele situației de fapt cu relevanță penală.

În aceste condiții, este justificată concluzia că individualizarea pedepsei a fost corect realizată, prima instanță stabilind o pedeapsă

egală cu minimul special al textului incriminator [pentru infracțiunea de

lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., sancționată cu închisoarea de la 7 la 15 ani], respectiv, o pedeapsă orientată către minimul special al textului incriminator [pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (1) și (3) C. pen., sancționată cu închisoarea de 10 la 25 de ani].

Față de cele constatate, în temeiul art. 385/15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul inculpatului urmează a fi respins ca nefondat.

În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen. recurentul-inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D I S P U N E

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.F.V. împotriva deciziei penale nr. 47/A din 27 martie 2008 a Curții de Apel Cluj, secția penală și de minori.

Constată că inculpatul M.F. este arestat în altă cauză.

Obligă recurentul inculpat la plata sumei de 500 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 100 lei, reprezentând onorariul pentru apărătorul din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 9 septembrie 2008.