ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1480/2014

Deliberând

asupra recursului, constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 133 din 1

august 2013 pronunțată de Tribunalul Călărași, secția penală, în baza art. 403

alin. (3) C. proc. pen. a fost respinsă cererea de revizuire formulată de

condamnatul C.C., împotriva sentinței penale nr. 165/2003 pronunțată în Dosarul

nr. 416/P/2002 al Tribunalului Călărași.

A fost

obligat condamnatul revizuient la 200 RON, cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a

pronunța această soluție instanța a reținut că, prin cererea înregistrată la

această instanță la data de 12 iulie 2013 sub nr. 1641/116/2013, condamnatul C.C.,

deținut în Penitenciarul G., a solicitat revizuirea sentinței penale nr. 165/2003,

întrucât arată că nu a agresat și nu a deposedat victima de vreun bun, iar la dosar

unii martori, victima și ceilalți doi coinculpați au dat declarații mincinoase.

Instanța a constatat

că prin sentința penală nr. 165/2003 a fost condamnat petentul C.C. la o pedeapsă

rezultantă de 12 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de

art. 64 lit. a) și lit. b) C. pen., pentru săvârșirea în concurs a unei infracțiuni

de tâlhărie prevăzută de art. 211 alin. (1) și alin. (2) lit. b) și lit. c) și

alin. (2

1

) lit. a), lit. b), lit. e) C. pen. cu aplicarea art. 37

alin. (1) lit. a) C. pen. și a art. 75 lit. c) C. pen., a unei infracțiuni de lipsire

de libertate prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen. cu aplicarea art. 37 alin.

(1) lit. a) C. pen. și a art. 75 lit. c) C. pen. și a unei infracțiuni de conducere

fără permis prevăzută de art. 36 alin. (1) din Decret nr. 328/1966 cu aplicarea

art. 37 lit. a) C. pen. și a art. 75 lit. c) C. pen. (au fost condamnați prin aceiași

sentință, pentru aceleași infracțiuni inculpații M.G. și I.M.).

Sentința penală

nr. 165/2003 a rămas definitivă prin decizia penală nr. 3666 din 1 iulie 2004 a

Înaltei Curți de Casație și Justiție, în căi de atac fiind menținută hotărârea instanței

de fond, inclusiv cu privire la pedeapsa aplicată revizuientului.

Analizând criticile

formulate de revizuent instanța de fond apreciază că acestea tind să reitereze chestiuni

privind fondul cauzei și care au intrat în puterea lucrului judecat prin parcurgerea

căilor de atac ordinare. Totodată revizuentul contestă consecințele faptei de violență

asupra părții vătămate.

Față de această

situație, constatând că aspectele enumerate de revizuient nu se încadrează în niciunul

dintre cazurile expres prevăzute de lege în art. 394 C. proc. pen. a fost respinsă

cererea de revizuire formulată de condamnatul C.C., împotriva sentinței penale

nr. 165/2003 pronunțată în Dosarul nr. 416/P/2002 al Tribunalului Călărași.

Împotriva sentinței

penale a formulat apel revizuentul condamnat C.C., solicitând admiterea în principiu

a cererii de revizuire.

Prin decizia penală

nr. 2161 A din 8 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală, a fost

respins, ca nefondat, apelul formulat de condamnatul-revizuient C.C. împotriva sentinței

penale nr. 133 din 1 august 2013, pronunțată de Tribunalul Călărași.

Pentru a decide

astfel, Curtea de Apel a reținut că revizuirea unei hotărâri penale poate fi cerută

numai în situațiile expres prevăzute de art. 394 C. proc. pen., iar motivele invocate

de condamnat nu se regăsesc printre acele situații.

Revizuirea unei

hotărâri penale poate fi cerută când s-au descoperit fapte și împrejurări noi ce

nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, textul invocat cerând ca

faptele și împrejurările să fie noi, iar nu mijloacele de probă.

Reținând că împotriva

sentinței penale de condamnare s-au exercitat căile de atac ordinare, prevăzute

de lege, sentința rămânând definitivă prin decizia penală nr. 3666 din 1 iulie 2004

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, revizuentul având posibilitatea formulării

tuturor apărărilor sale în fața instanțelor de apel și recurs, inclusiv cu privire

la administrarea de probe noi și de a contesta probatoriul aflat la dosarul de urmărire

penală, instanța de apel a apreciat că este inadmisibil ca pe calea extraordinară

a revizuirii să se obțină o reapreciere a probatoriului administrat, prelungirea

probatoriului pentru fapte și împrejurări deja cunoscute și verificate de instanțele

care au soluționat cauza ori reindividualizarea pedepsei. De asemenea, simpla afirmație

a condamnatului că partea vătămată ori martorii și ceilalți inculpați au dat declarații

mincinoase în cauză nu este suficientă pentru a fi incidente dispozițiile art. 394

lit. b) C. proc. pen.

Împotriva deciziei

penale a formulat recurs revizuentul condamnat C.C., solicitând casarea ambelor

hotărâri și trimiterea cauzei instanței de fond pentru pentru examinarea cererii

de revizuire.

Examinând recursul

prin prisma dispozițiilor legale Înalta Curte constată că este nefondat pentru următoarele

considerente:

Conform art. 12

din Legea nr. 255/2013, recursurile în curs de judecată la data intrării în vigoare

a C. proc. pen., declarate împotriva hotărârilor care au fost supuse apelului potrivit

legii vechi, rămân în competența aceleiași instanțe și se judecă potrivit dispozițiilor

legii vechi privitoare la recurs. În consecință, recursul va fi examinat prin prisma

dispozițiilor C. proc. pen. anterior.

În conformitate

cu dispozițiile art. 393 alin. (1) C. proc. pen. anterior hotărârile judecătorești

definitive pot fi supuse revizuirii, atât cu privire la latura penală, cât și cu

privire la latura civilă.

Potrivit dispozițiilor

art. 394 C. proc. pen. anterior revizuirea poate fi cerută în următoarele cazuri:

a) când s-au descoperit

fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei;

b) un martor,

un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza

a cărei revizuire se cere;

c) un înscris

care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals;

d) un membru al

completului de judecată, procurorul ori persoana care a efectuat acte de cercetare

penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;

e) când două sau

mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Revizuirea este

reglementată de legiuitor ca mijloc procesual de remediere a erorilor judiciare

ce ar putea fi cuprinse într-o hotărâre penală rămasă definitivă. Eroarea judiciară

implică existența unei netemeinice judecăți de fapt, întrucât generează o reexaminare

în fapt a cauzei penale. Fiind o cale de atac extraordinară care pune în discuție

autoritatea unor hotărâri penale definitive, folosirea cererii de revizuire este

limitată de legiuitor la anumite cazuri în care presupunerea că s-a comis o eroare

judiciară prezintă serioase aparențe de temeinicie.

Se constată că

motivele invocate de recurent, pe de o parte, se circumscriu unor apărări de fond

și, în nici un caz, unor împrejurări sau fapte noi, necunoscute de către instanța

de fond, iar, pe de altă parte, simpla afirmație a condamnatului că partea vătămată

ori martorii și ceilalți inculpați au dat declarații mincinoase nu este sufiecientă

pentru a determina revizuirea hotărârii.

Constatând că

niciunul dintre motivele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire limitativ

și expres prevăzute de dispozițiile art. 394 C. proc. pen. anterior în mod corect,

cererea sa de revizuire a fost respinsă, ca inadmisibilă.

Constatând că

decizia atacată este legală și temeinică, în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit. b) C. proc. pen. anterior, Înalta Curte de Casație și Justiție va respinge,

ca nefondat, recursul revizuentului C.C., iar în temeiul dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen. anterior, va obliga recurentul la plata cheltuielilor judiciare

către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat,

recursul declarat de revizuentul condamnat C.C. împotriva deciziei penale nr. 276/A

din 8 noiembrie 2013 a Curții de Apel București, secția I penală.

Obligă recurentul

revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON, cu titlu de cheltuieli judiciare

către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul pentru apărarea din

oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției.

Definitivă.

Pronunțată, în

ședință publică, azi 29 aprilie 2014.