ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1939/2013

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 180 pronunțată la data de 06 decembrie 2012 de Tribunalul Călărași, s-a respins ca inadmisibilă cererea de revizuire formulată de condamnatul D.I.A., revizuientul fiind obligat la cheltuieli judiciare către stat. Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că motivele invocate de revizuient nu se încadrează în cazurile strict și limitativ prevăzute de art. 394 C. proc. pen., soluția de condamnare fiind legală și temeinică. Împotriva acestei sentințe penale a declarat recurs revizuientul D.I.A., Curtea procedând la calificarea căii de atac ca fiind apel,reiterând în esență motivele invocate în cererea introductivă.

Analizând actele și lucrările dosarului din perspectiva dispozițiilor art. 371 C. proc. pen., potrivit cărora instanța este obligată ca, în afară de temeiurile invocate și cererile formulate de apelant, să examineze cauza sub toate aspectele de fapt și de drept, Curtea a apreciat că apelul este nefondat, pentru motivele care urmează. Prin sentința penală nr. 164 pronunțată la data de 19 decembrie 2003 de Tribunalul Călărași s-a dispus condamnarea inculpatului D.I.A. la pedeapsa de 20 de ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 174-176 lit. a) și d) C. pen. cu aplic. art. 75 lit. a) C. pen. și art. 99 C. pen., precum și la pedeapsa de 10 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii prev. de art. 211 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (2 1 ) lit. a) și c) C. pen.

cu aplic. art. 99 C. pen. Aplicându-se regulile concursului de infracțiuni, instanța a stabilit o pedeapsă rezultantă de 23 de ani prin aplicarea unui spor de 3 ani închisoare, iar în urma revocării suspendării condiționate a pedepsei de 1 an închisoare aplicată aceluiași inculpat prin sentința penală nr. 232/2003 a Judecătoriei Călărași și cumularea acesteia cu pedeapsa aplicată a dat inculpatului spre executare pedeapsa de 24 de ani închisoare. În fapt s-a reținut că în noaptea de 25 din 26 iunie 2003, inculpatul D.I.A., în baza unei înțelegei prealabile cu coinculpatul minor P.L.S. și cu minorul G.M., care la data faptelor nu împlinise 14 ani, în scop de jaf a ucis-o pe numita G.C., în vârstă de 71 de ani, în apartamentul acesteia, prin cruzimi, respectiv prin aplicarea de multiple lovituri cu pumnul peste față și corp și prin înfigerea a două șurubelnițe în gâtul victimei, prin sufocarea acesteia cu mâna, prin sugrumare și ștrangulare cu frânghia.

S-a mai reținut că în aceleași împrejurări cei trei au sustras din locuința victimei bani și bunuri. Sentința a rămas definitivă prin neapelare. Potrivit dispozițiilor art. 394 C. proc. pen., revizuirea poate fi cerută când: a) s-au descoperit fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; b) un martor, un expert sau un interpret a săvârșit infracțiunea de mărturie mincinoasă în cauza a cărei revizuire se cere; c) un înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere a fost declarat fals; d) un membrul al completului de judecată, procurorul ori persoana care a executat acte de cercetare penală a comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere; e) când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia.

Din cererea de revizuire formulată, a rezultat că revizuientul nu a invocat elemente de fapt noi, ci a solicitat reanalizarea aceleiași situații de fapt și reaprecierea pedepsei aplicate prin prisma faptului că era minor la data faptelor, aspect ce a fost avut în vedere de instanța de fond și care ar fi putut fi invocat în căile de atac ordinare. Întrucât nici la judecarea cererii de revizuire de către instanța de fond și nici în apel, condamnatul revizuient nu a invocat motive care ar permite incidența vreunuia din căzurile expres și limitativ prevăzute de textul de lege anterior invocat, referindu-se exclusiv la reindividualizarea pedepsei aplicate și cum individualizarea judiciară a pedepsei este atributul exclusiv al instanțelor care soluționează cauza în fond, apel și recurs, nefiind evidențiate fapte sau împrejurări noi, Curtea a apreciat că, în mod corect, prima instanță a respins cererea de revizuire, ca inadmisibilă.

Față de cele menționate, Curtea a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul D.I.A., iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen. a fost obligat apelantul la plata cheltuielilor judiciare către stat. Împotriva acestei decizii condamnatul revizuient a declarat recurs, în termen legal, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie sub aspectul greșitei respingeri a cererii, reiterând motivele din cererea introductivă și apel. Examinând recursul declarat de condamnatul revizuient prin prisma cazului de casare prev. de art. 385 9 pct. 17 2 C. proc. pen., Înalta Curte apreciază că recursul este nefondat. Cazurile de revizuire sunt prevăzute strict și limitativ de dispozițiile art. 394 C. proc.

pen., acestea vizând descoperirea unor fapte sau împrejurări ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei; săvârșirea infracțiunii de mărturie mincinoasă, în cauza a cărei revizuire se cere, de către un martor, un expert sau un interpret; declararea ca fiind fals a unui înscris care a servit ca temei al hotărârii a cărei revizuire se cere, sau un membru al completului de judecată, procurorul și persoana care a efectuat acte de cercetare penală să fi comis o infracțiune în legătură cu cauza a cărei revizuire se cere;când două sau mai multe hotărâri judecătorești definitive nu se pot concilia. În cauză, solicitarea condamnatului de a se proceda la reducerea pedepsei în executarea căreia se află, nu poate fi examinată în calea extraordinară de atac a revizuirii deoarece, aspectele invocate ce țin de fondul cauzei nu constituie un fapt sau o împrejurare ce nu au fost cunoscute de instanță la soluționarea cauzei, conform art. 394 alin. (1) lit. a) C. proc.

pen. Și cum nici în calea de atac a recursului nu au fost aduse elemente noi care să conducă la admiterea cererii de revizuire, fiind reluate aceleași aspecte, astfel că nefiind motive de casare a deciziei penale recurate, instanța urmează să respingă recursul formulat de condamnat. Pentru aceste considerente, cum aspectele invocate nu se încadrează în cazurile de revizuire prevăzute de art. 394 din C. proc. pen., văzând și prevederile art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Înalta Curte va respinge ca nefondat recursul revizuientului condamnat, pe care îl va obliga la cheltuieli judiciare către stat, în baza prev. art. 192 alin. (2) C. proc. pen.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de revizuentul condamnat D.I.A. împotriva deciziei penale nr. 27 din 04 februarie 2013 a Curții de Apel București, secția a ll-a. Obligă recurentul revizuent condamnat la plata sumei de 400 RON cu titlu de cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200 RON, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 05 iunie 2013.