ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 3382/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea actelor și lucrărilor dosarului: B.E. a solicitat instanței ca prin sentința ce o va pronunța să oblige Primăria comunei Izvoarele la plata sporului de vechime, a sporului de periclitate de 15% precum și a sporului de conducere de 25% aferente salariului de bază, începând cu data de 1 iulie 2002. Tribunalul Prahova, secția civilă, prin sentința 941 din 16 septembrie 2003, a admis acțiunea reclamantei astfel cum a fost formulată, reținând că aceasta, în calitate de bibliotecar este îndreptățită în temeiul art. 70 din Legea nr. 334/2002 să primească un spor de periclitate de 15% din salariul de bază și întrucât funcția de bibliotecar este asimilată funcției de șef de birou, reclamanta mai beneficiază și de sporul de conducere.

La aceste sporuri se mai adaugă și sporul de vechime în muncă reglementat de H.G. nr. 250/1992. Instanța a înlăturat apărarea primăriei care a motivat neacordarea sporurilor prin lipsa fondurilor, întrucât primăria avea obligația de a le solicita. Împotriva sentinței a declarat recurs Primăria comunei Izvoarele admis în principiu în ședința din camera de consiliu de la 25 martie 2004. În motivarea recursului, Primăria comunei Izvoarele susține că statul de funcțiuni - bibliotecari, aprobat de consiliul local și valabil de la 1 ianuarie 2002 până la 1 octombrie 2002 nu cuprinde sporul de conducere de 25% și acela pentru condiții periculoase de 15%. Nici statul de funcțiuni aprobat pentru anul 2003 nu cuprinde aceste sporuri, din lipsa de fonduri, ci numai, acela de vechime.

De asemeni se susține, că întrucât Consiliul local aprobă bugetul local și statul de funcțiuni, care nu inserează sporurile de salariu ce se cuvin petiționarei, acțiunea trebuie îndreptată împotriva Consiliului local. Primăria a contestat dreptul petiționarei de a primi sporul de conducere, deoarece în accepțiunea Legii nr. 334/2003 aceasta presupune existența a cel puțin trei salariați în subordine, ceea ce nu este cazul petiționarei. Mai mult, cuantumul acestui spor nu este de 25% cât a pretins petiționara ci de 15%. Recursul de față este nefondat. Prin acțiune, B.E., bibliotecar, a solicitat în contradictoriu cu Primăria Izvoarele să i se acorde sporul de vechime în muncă, sporul de periclitate de 15% și sporul de conducere de 25%, urmare asimilării pe care Legea nr. 334/2002 o face între funcția de bibliotecar, cu aceea de șef birou.

Potrivit art. 155 și art. 157 alin. (2) C. muncii salariul cuprinde salariul de bază, indemnizațiile, sporurile, precum și alte adaosuri, iar sistemul de salarizare a personalului din autoritățile și instituțiile publice finanțate integral sau în majoritate de la bugetul de stat și bugetele locale se stabilește prin lege, cu consultarea organelor sindicale reprezentative. Petiționara, beneficiază în afara sporului de vechime prevăzut de H.G. nr. 250/1992 pentru persoanele ce își desfășoară activitatea în unitățile bugetare și de un spor de 15% din salariul de bază, pentru condiții periculoase sau vătămătoare în temeiul art. 51 alin. (3) din Legea nr. 334 din 18 iunie 2002, care se acordă personalului din biblioteci, din depozitele de carte, personalului care lucrează în laboratoarele de restaurare și conservare a cărții ori care asigură serviciile de împrumut la domiciliu, în spitale și în azile de bătrâni.

Evident că, petiționara fiind singura bibliotecară a comunei nu numai că lucrează în depozitul de carte, dar asigură și serviciul de împrumut la domiciliu, astfel că acesteia îi sunt aplicabile sporurile prevăzute de art. 51 din Legea nr. 334/2002. Mai mult, B.E., îndeplinește și atribuțiile de bibliotecar responsabil, biblioteca comunei fiind fără personalitate juridică. Această funcție este asimilată, necondiționat de alte elemente, aceleia de șef serviciu sau șef birou, astfel că petiționara este îndreptățită în temeiul art. 52 lit. b) din Legea nr. 334/2002 și la acordarea indemnizației de conducere. O.U.G.

nr. 121 din 25 decembrie 2002 invocată de Primăria comunei Izvoarele în motivarea recursului, în sprijinul afirmației potrivit căreia acordarea sporului de conducere presupune existența în subordine a cel puțin 3 salariați, condiție pe care petiționara nu o îndeplinește, nu este incidentă în cauză, deoarece susmenționata ordonanță, modificată prin Legea nr. 416/2001 are un alt obiect de reglementare, venitul minim garantat. Sporul de conducere pentru șef de birou, cum este asimilat postul de bibliotecar de la comună, este reglementat de O.U.G. nr. 191/2002 privind criteriile de salarizare în sistemul bugetar. Conform O.U.G. nr. 24/2000 anexa IV capitolul privind aparatul propriu al consiliilor locale și al instituțiilor din subordinea acestora, indemnizația de conducere ca „șef birou”, funcție cu care este asimilară aceea de bibliotecar responsabil deținută de petiționară, este de 25% din salariul de bază.

Așa fiind, afirmația primăriei recurente, potrivit căreia sporul pentru funcția de șef birou este doar de 15% și nu de 25% nu-și găsește un suport legal. Apărarea pe care primăria și-a făcut-o de-a lungul întregului proces, inclusiv în motivele de recurs, în sensul că aprobarea statului de funcțiuni și a bugetului local fiind făcută de consiliul local, nu au fost prevăzute resursele bănești necesare acordării sporurilor solicitate de petiționară, este neîntemeiată, urmând a fi înlăturată.

Potrivit art. 38 alin. (2) lit. e) din Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală, Consiliul local aprobă la propunerea primarului și în condițiile legii organigrama, statul de funcțiuni, numărul de personal și regulamentul de funcționare al aparatului propriu de specialitate al instituțiilor și serviciilor publice, precum și al regiilor autonome de interes local, statul de funcții întocmit conform posturilor prevăzute în organigrama de personal și conform legii speciale privind salarizarea, pe fiecare categorie de personal. În cazul petiționarei legea specială, incidentă fiind imperativă sub aspectul cuantumului salariului, ea trebuia aplicată întocmai, ordonatorul de credite având doar sarcina de a fundamenta bugetul local cu sumele necesare salarizării din legea specială, aplicabilă petiționarei.

Așa cum rezultă din hotărârea 28 bis/2002 a Consiliului local de aprobare a statului de funcțiuni, făcut la propunerea primarului, acesta încorporează nu numai salariul dar și sporurile de care petiționara beneficiază în temeiul Legii nr. 334/2002 cap. V art. 52 lit. b) și H.G. nr. 250/1992. Hotărârea 28 bis/2002 a consiliului local nu a fost revocată, astfel că nu se poate pune în discuție responsabilitatea consiliului local și deci legitimarea procesuală pasivă a acestuia. Primarul comunei, în calitate de autoritate executivă nu avea decât să aducă la îndeplinire plata salariului cu toate sporurile și indemnizațiile prevăzute de Legea nr. 334/2002. Drepturile salariale, fac parte dintr-un capital distinct din bugetul local și anume „cheltuielile de personal”.

Acestea beneficiază de prioritate în bugetul local conform statelor de funcții întocmite conform legii la propunerea de buget local, care trebuie temeinic fundamentată de primar, care poartă și responsabilitatea defectuozității propunerii făcute. Privit din această perspectivă a mecanismului alcătuirii bugetului local și în considerarea priorității acordată de art. 156 C. muncii, drepturilor salariale (salariul de bază, indemnizații, sporuri), care trebuiesc plătite înaintea oricăror obligații bănești, este neîndoios că aspectele de ordin administrativ sau financiar, ori disfuncționalitățile acestora, nu pot afecta existența sau cuantumul drepturilor salariale stabilite imperativ de lege.

Ca urmare, petiționara este îndreptățită la încasarea salariului de bază și a tuturor sporurilor și indemnizațiilor ce i-au fost recunoscute de Legea 334/2002, rămânând fără relevanță în ceea ce o privește, aspectele de disfuncționalitate, de ordin administrativ și financiar invocate de primar. Ele pot cel mult pune în discuție responsabilitatea disciplinară ori de altă natură a celor culpabili de fundamentarea bugetului local sau a statului de funcțiuni. Pentru aceste considerente, nici unul din motivele invocate de Primăria Izvoarele nu sunt întemeiate, recursul de față urmând a fi respins în temeiul art. 312 C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de Primăria comunei Izvoarele împotriva sentinței civile nr. 941 din 16 septembrie 2003 a Tribunalului Prahova, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 6 mai 2004.