ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 363/2004

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 327 din 25 aprilie 2003, Tribunalul Timiș a respins, ca neîntemeiată, cererea condamnatului C.R. prin care a solicitat aplicarea legii penale mai favorabile la pedeapsa definitivă de 12 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 982 din 16 decembrie 1998 a aceluiași tribunal.

Condamnatul și-a motivat cererea prin aceea că, pe de o parte, ulterior condamnării sale definitive în baza art. 208 – art. 209 alin. (1) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. b) C. pen., prin Legea nr. 456/2001, dispozițiile art. 146 C. pen., care definesc înțelesul expresiei „consecințe deosebit de grave” au fost modificate, în sensul majorării pragului valoric care impune reținerea agravantei în raport de care infracțiunea săvârșită va fi sancționată cu pedeapsa închisorii între limite mai reduse, conform art. 209 alin. (1) C. pen., iar pe de altă parte, că a început executarea pedepsei încă de la data de 22 decembrie 1997, timp în care a avut o conduită bună, așa cum rezultă din relațiile furnizate de conducerea locului de deținere.

Instanța a respins cererea, apreciind că nu sunt întrunite cerințele arătate de art. 15 C. pen., pentru aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile, întrucât condamnatul a săvârșit 156 acte materiale de furt, toate în condițiile recidivei postcondamnatorii. Apelul condamnatului a fost respins, ca nefondat, prin decizia penală nr. 248 din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Împotriva deciziei penale sus-menționate, condamnatul a declarat recurs, solicitând casarea hotărârii și reducerea pedepsei. Examinând hotărârea atacată, Curtea constată că recursul nu este fondat.

Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., „Când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune fie menținerea, fie reducerea pedepsei.” În cauză, recurentul C.R.

a fost condamnat prin sentința penală nr. 882 din 16 decembrie 1998 a Tribunalului Timiș, la 12 ani și 6 luni închisoare, pentru săvârșirea a nu mai puțin de 156 acte materiale de furt din autoturisme pe raza municipiului Timișoara, în condițiile recidivei postexecutorii și într-o perioadă relativ scurtă, respectiv iulie – decembrie 1997. Față de pericolul social ridicat al infracțiunii săvârșite și de periculozitatea condamnatului, întemeiat au apreciat instanțele, în precedent, că nu se justifică reducerea pedepsei, chiar dacă prin modificarea art. 146 C. pen., ulterior rămânerii definitive a hotărârii, nu mai este incidentă agravanta prevăzută de art. 209 alin. ultim C. pen., iar condamnatul a avut în timpul executării pedepsei o bună conduită.

Constatând astfel că, decizia instanței de control judiciar este legală și temeinică, recursul condamnatului urmează să fie respins ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul-contestator C.R. împotriva deciziei penale nr. 248/ A din 25 iunie 2003 a Curții de Apel Timișoara. Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 21 ianuarie 2004.