ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1253/2003
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1253/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)
Asupra recursului de față;
În baza lucrărilor din dosar,
constată următoarele:
Prin sentința penală nr. 81 din 11
martie 2002, Tribunalul Dâmbovița a respins ca neîntemeiată cererea de
întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul N.I. în temeiul
dispozițiilor art. 453 lit. a) C. proc. pen.
S-a reținut că petiționarul N.I. se
află în executarea unei pedepse de 16 ani închisoare pentru săvârșirea unei
complicități la infracțiunea de omor aplicată prin sentința penală nr. 93/2000
a Tribunalului Vâlcea.
Condamnatul și-a motivat cererea de
întrerupere a executării pedepsei arătând că suferă de afecțiuni fizice care nu
fac posibilă continuarea executării pedepsei, starea sa de sănătate fiind
incompatibilă cu regimul de detenție.
Instanța de fond a dispus efectuarea
unei expertize medico-legale la nivelul Serviciului de medicină legală din
cadrul Spitalului județean Târgoviște pe baza căreia a stabilit că afecțiunile
de care suferă condamnatul (microlitiază renală, hipertrofie minimă de
prostată, discopatie lombară L 4 – L 5 faza a II-a, bronșită cronică simplă)
pot fi tratate în rețeaua sanitară a Direcției Generale a Penitenciarelor și nu
îl pun pe condamnat în imposibilitatea executării pedepsei.
Apelul declarat de condamnat a fost
respins ca nefondat de Curtea de Apel Ploiești prin decizia penală nr. 182 din
29 aprilie 2002.
Împotriva acestei decizii a declarat
recurs condamnatul N.I., solicitând admiterea cererii sale și întreruperea
executării pedepsei pe motive medicale.
Examinând recursul, Curtea constată
că acesta nu este întemeiat.
Starea sănătății condamnatului N.I.
a fost examinată din punct de vedere medico-legal, iar expertiza efectuată în
cauză a concluzionat că afecțiunile de care suferă petiționarul nu îl pun în
imposibilitate de a executa în continuare pedeapsa.
În aceste împrejurări, Curtea
constată că nu sunt întrunite cerințele articolului 453 lit. a) C. proc. pen.
și urmează să respingă recursul ca nefondat.
Recurentul condamnat va fi obligat
la plata cheltuielilor judiciare, onorariul apărătorului din oficiu fiind
avansat din fondul Ministerului Justiției.
Văzând dispozițiile art. 385
15
pct. 1 lit. b) C. proc. pen., art. 192 alin. (2) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca
nefondat, recursul declarat de condamnatul N.I. împotriva deciziei penale nr.
182 din 29 aprilie 2002 a Curții de Apel Ploiești.
Obligă pe recurentul condamnat să
plătească statului 650.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 150.000
lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul
Ministerului Justiției.
Pronunțată în ședință publică, azi
12 martie 2003.