ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2004

Asupra acțiunii în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 16 decembrie 2002 la Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, reclamanta S.C. “U.” S.A a cerut obligarea pârâtei S.C. “M.T.” S.A la plata următoarelor sume: - 1.200.617,56 dolari SUA reprezentând sumă achitată pentru pârâtă, în temeiul hotărârii arbitrale nr.309 din 3 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României; - 21.431 dolari SUA, daune reprezentând cheltuieli arbitrale și onorar executor judecătoresc; - taxe arbitrale aferente cauzei. În susținerea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Convenția pentru asigurarea riscului de neplată la termen nr.576 din 5 iulie 1999. Riscul asigurat s-a referit la neplata prețului aferent livrărilor din contractele de import de fibră de bumbac, livrat asiguratei S.C.

„M. T.” S.A. de S.C. „P.” S.A., importator comisionar și beneficiar al asigurării. Întrucât pârâta nu a achitat prețul produselor primite și recepționate, importatoarea S.C. „P.” S.A. a formulat acțiune în temeiul Convenției de Asigurare împotriva sa și împotriva asiguratei, S.C. „M. T.” S.A., iar Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin sentința nr.309 din 3 iunie 2002 definitivă a obligat-o, în solidar cu asigurata, la plata sumei de 1.200.617,56 dolari SUAcu cheltuieli de arbitrare. Întrucât executarea acestei hotărâri s-a făcut numai față de unitatea sa, a cerut obligarea pârâtei la plata daunelor derivând din Convenția de asigurare.

Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, prin hotărârea arbitrală nr.5 din 21 februarie 2003 a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta la plata sumei de 900.000 dolari SUA, sumă asigurată, 313.489.666,106 lei, cheltuieli arbitrale, precum și 732.749.402,729 lei, onorariu de avocat. În pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că reclamanta și-a asumat riscul pentru neplata prețului și nu pentru imposibilitatea de plată, și întrucât, în temeiul convenției de asigurare a fost obligată la plata sumei echivalentă cu prețul neachitat, pârâta datorează suma solicitată prin acțiune. Împotriva acestei hotărâri, pârâta a formulat, în temeiul art.364 lit.a, b, g și i și art.365 alin.l C. proc.

civ., acțiune în anulare, pentru următoarele motive: - necompetența Curții de Arbitraj, întrucât cererea constituie o acțiune în regres, competența revenind instanței de drept comun. Greșit s-a reținut că temeiul pretențiilor este Convenția de asigurare a riscului de neplată la termen nr.576/5 iulie 1999, în care este înscrisă clauza compromisorie; - asiguratul nu putea fi făcut răspunzător față de asigurat, decât în condițiile de fraudă la lege și neplata poliței de asigurare. Societatea de asigurare trebuie să răspundă pentru suma asigurată. Acțiunea în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente. Cu privire la excepția de necompetență a Curții de Arbitraj în soluționarea cauzei, susținerile sunt nefondate.

Convenția de asigurarea riscului de neplata la termen nr.576 din 5 iulie 1999, încheiată între S.C. “U.” S.A asigurător și S.C. “M. T.” S.A., în calitate de contractant al asigurării, prevede în art.1.1, că beneficiara asigurării în cazul neplății este S.C. “P.” S.A.. Acest contract s-a încheiat în folosul unui terț, ca o garanție la contractul de comision de import de fire, tip bumbac, pentru beneficiara pârâtă. În adendumul la contract pârâta se obligă să încheie o asigurare de risc financiar pentru neplata fibrelor livrate. Contractul de asigurare a fost și temeiul acțiunii vânzătoarei comisionare S.C.

“P.” S.A., beneficiară a asigurării, împotriva reclamantei și pârâtei în cauză, formulată la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României, soluționată cu hotărârea nr.309 din 3 iunie 2002. Acțiunea în cauză își are temeiul în contractul de asigurare, care cuprinde la pct.6 clauza compromisorie, în sensul soluționării eventualelor litigii pe cale arbitrală. Susținerea potrivit căreia fiind o acțiune în regres competența revine instanței de drept comun, este nefondată, întrucât, acțiunea asigurătorului de recuperare a daunei plătită beneficiarului asigurării se întemeiază pe Convenția de asigurare, pârâta fiind culpabilă de producerea riscului asigurat și anume neplata prețului produselor primite din import și recepționate.

Instanța de arbitraj a reținut întemeiat că, prin achitarea despăgubirilor, către beneficiara asigurării S.C. “P.” S.A. asigurătorul este îndreptățit să recupereze dauna de la pârâta în culpă. Susținerea pârâtei în sensul că nu răspunde decât pentru fraudă sau neplata poliței de asigurare, este de respins cât timp, conform adendumului la contractul de comision s-a obligat la asigurarea produselor de care a beneficiat în favoarea vânzătoarei, pentru cazul neplății prețului mărfii. Restul criticilor petentei nu se încadrează în motivele prevăzute de art.364 C. proc. civ.. Așa fiind, hotărârea atacată fiind temeinică și legală, acțiunea în anulare urmează să fie respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge acțiunea în anulare formulată de pârâta S.C. „M. T.” S.A. împotriva hotărârii arbitrale nr.5 din 21 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, ca nefondată. Pronunțată, în ședința publică, astăzi 9 februarie 2004.