ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 475/2004

Asupra

acțiunii în anulare de față;

Din

examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată la 16 decembrie 2002 la Curtea de Arbitraj Comercial de

pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, reclamanta S.C. “U.” S.A a cerut

obligarea pârâtei  S.C. “M.T.” S.A la plata următoarelor sume:

- 1.200.617,56

dolari SUA reprezentând sumă achitată pentru pârâtă, în temeiul hotărârii

arbitrale nr.309 din 3 iunie 2002, pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României;

- 21.431 dolari

SUA, daune reprezentând cheltuieli arbitrale și onorar executor judecătoresc;

- taxe

arbitrale aferente cauzei.

În

susținerea acțiunii reclamanta a arătat că a încheiat cu pârâta Convenția

pentru asigurarea riscului de neplată la termen nr.576 din 5 iulie 1999.

Riscul

asigurat s-a referit la neplata prețului aferent livrărilor din contractele de

import de fibră de bumbac, livrat asiguratei S.C. „M. T.” S.A. de S.C. „P.”

S.A., importator comisionar și beneficiar al asigurării.

Întrucât

pârâta nu a achitat prețul produselor primite și recepționate, importatoarea

S.C. „P.” S.A. a formulat acțiune în temeiul Convenției de Asigurare împotriva

sa și împotriva asiguratei, S.C. „M. T.” S.A., iar Curtea de Arbitraj

Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României prin

sentința nr.309 din 3 iunie 2002 definitivă a obligat-o, în solidar cu

asigurata, la plata sumei de 1.200.617,56 dolari SUAcu cheltuieli de arbitrare.

Întrucât

executarea acestei hotărâri s-a făcut numai față de unitatea sa, a cerut

obligarea pârâtei la plata daunelor derivând din Convenția de asigurare.

Curtea

de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera de Comerț și Industrie Iași, prin

hotărârea arbitrală nr.5 din 21 februarie 2003 a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta la plata sumei de 900.000 dolari SUA, sumă asigurată, 313.489.666,106

lei, cheltuieli arbitrale, precum și 732.749.402,729 lei, onorariu de avocat.

În

pronunțarea acestei hotărâri s-a reținut că reclamanta și-a asumat riscul

pentru neplata prețului și nu pentru imposibilitatea de plată, și întrucât, în

temeiul convenției de asigurare a fost obligată la plata sumei echivalentă cu

prețul neachitat, pârâta datorează suma solicitată prin acțiune.

Împotriva

acestei hotărâri, pârâta a formulat, în temeiul art.364 lit.a, b, g și i și

art.365 alin.l C. proc. civ., acțiune în anulare, pentru următoarele motive:

-

necompetența Curții de Arbitraj, întrucât cererea constituie o acțiune în

regres, competența revenind instanței de drept comun. Greșit s-a reținut că

temeiul pretențiilor este Convenția de asigurare a riscului de neplată la

termen nr.576/5 iulie 1999, în care este înscrisă clauza compromisorie;

-

asiguratul nu putea fi făcut răspunzător față de asigurat, decât în condițiile

de fraudă la lege și neplata poliței de asigurare. Societatea de asigurare

trebuie să răspundă pentru suma asigurată.

Acțiunea

în anulare urmează să fie respinsă pentru următoarele considerente.

Cu

privire la excepția de necompetență a Curții de Arbitraj în soluționarea

cauzei, susținerile sunt nefondate.

Convenția

de asigurarea riscului  de neplata la termen nr.576 din 5 iulie 1999, încheiată

între S.C. “U.” S.A asigurător și S.C. “M. T.” S.A., în calitate de contractant

al asigurării, prevede în art.1.1, că beneficiara asigurării în cazul neplății

este S.C. “P.” S.A..

Acest

contract s-a încheiat în folosul unui terț, ca o garanție la contractul de

comision de import de fire, tip bumbac, pentru beneficiara pârâtă.

În

adendumul la contract pârâta se obligă să încheie o asigurare de risc financiar

pentru neplata fibrelor livrate.

Contractul

de asigurare a fost și temeiul acțiunii vânzătoarei comisionare S.C. “P.” S.A.,

beneficiară a asigurării, împotriva reclamantei și pârâtei în cauză, formulată

la Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României, soluționată cu hotărârea nr.309 din 3 iunie 2002.

Acțiunea

în cauză își are temeiul în contractul de asigurare, care cuprinde la pct.6

clauza compromisorie, în sensul soluționării eventualelor litigii pe cale

arbitrală.

Susținerea potrivit

căreia fiind o acțiune în regres competența revine instanței de drept comun,

este nefondată, întrucât, acțiunea asigurătorului de recuperare a daunei

plătită beneficiarului asigurării se întemeiază pe Convenția de asigurare,

pârâta fiind culpabilă de producerea riscului asigurat și anume neplata

prețului produselor primite din import și recepționate.

Instanța

de arbitraj a reținut întemeiat că, prin  achitarea despăgubirilor, către

beneficiara asigurării S.C. “P.” S.A. asigurătorul este îndreptățit să

recupereze dauna de la pârâta în culpă.

Susținerea

pârâtei în sensul că nu răspunde decât pentru fraudă sau neplata poliței de

asigurare, este de respins cât timp, conform adendumului la contractul de

comision s-a obligat la asigurarea produselor de care a beneficiat în favoarea

vânzătoarei, pentru cazul neplății prețului mărfii.

Restul

criticilor petentei nu se încadrează în motivele prevăzute de art.364 C. proc.

civ..

Așa fiind, hotărârea

atacată fiind temeinică și legală, acțiunea în anulare urmează să fie respinsă

ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

IN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge acțiunea în anulare

formulată de  pârâta S.C. „M. T.” S.A. împotriva hotărârii arbitrale nr.5 din

21 februarie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial de pe lângă Camera

de Comerț și Industrie Iași, ca nefondată.

Pronunțată,

în ședința publică, astăzi 9 februarie 2004.