ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4165/2003

Asupra acțiunii în anulare de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 40 din 10 martie 2003 Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.C. C.I. S.A. cu sediul în București împotriva pârâtei S.C. A. S.A. cu sediul în Pitești, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei suma de 4.027,41 U.S.D. cu titlu de preț și 1.500 U.S.D. cu titlu de cheltuieli arbitrale. De asemenea a obligat reclamanta să plătească doamnei O.C., domiciliată în București, suma de 62.000.000 lei onorar de expert și separat să plătească doamnei A.T.

domiciliată în București suma de 140.000.000 lei onorar de expert. Tribunalul arbitral a reținut, în fond, din actele și lucrările dosarului, că între părți a intervenit contractul nr. 46 din 12 martie 1996, potrivit căruia reclamanta trebuia să procure și să pună la dispoziția pârâtei materia primă (lână), pârâta urmând să fabrice țesături din această materie primă, pe care apoi le livra reclamantei pentru ca aceasta să fabrice confecții din țesături și să valorifice confecțiile pe piața externă. Prețul obținut de pe piața externă urma să fie împărțit între părți, în funcție de contribuția la realizarea produsului final. Din clauză compromisorie inclusă la art. 14 din contract rezultă competența Tribunalului arbitral de soluționare a litigiului, prin care reclamanta a solicitat daune pentru acoperirea prejudiciului suferit, în sumă totală de 4.315.658,5 U.S.D.

(pct. 1 – 7 din acțiune) cu dobânzi și cheltuieli arbitrare. Dreptul pârâților la apărare a fost respectat, acțiunea și întâmpinarea, cu actele anexă fiind comunicate, la fel și scrisorile procesuale depuse de părți, acestea au fost prezente la dezbateri, au pus concluzii oral și în scris, iar în cursul desfășurării procesului ambele părți au administrat proba cu acte, cu interogatorii și s-a efectuat o expertiză, o contraexpertiză, precum și admiterea de obiecțiuni cu răspunsurile corespunzătoare. S-a apreciat că problema calității țesăturilor livrate de pârâtă a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil prin sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, în sensul că S.C. C.I. S.R.L.

nu a dovedit că țesăturile ar fi fost necorespunzătoare calitativ și este decăzută din dreptul de a mai face vreo reclamație, capetele de cerere 1 (998.401,20 U.S.D.), 2 (34.935 U.S.D.), 4 (80.698,73 U.S.D.), consecință directă, în opinia reclamantei, a calității necorespunzătoare a țesăturilor livrate de pârâtă nu mai pot fi discutate în cadrul acestui proces, întrucât se opune autoritatea de lucru judecat de care se bucură sentința arbitrară nr. 119 din 29 iulie 1998, și care a soluționat diferit decât afirmă reclamanta problema calității țesăturilor.

Pe cale de consecință și capetele de cerere 5 (23.997,25 U.S.D.), 6 (1.383.600 U.S.D.) și 7 (1.800.000 U.S.D.) și dobânzile aferente daunelor, în cuantum de 1.396.674,62 U.S.D., consecința indirectă a calității țesăturilor, cad sub incidența autorității lucrului judecat din sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998. Deoarece capătul 3 de cerere al reclamantei prin care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.027,41 U.S.D. reprezentând prețul unei pale de lână, nu a intrat sub incidența autorității de lucru judecat impus de sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, s-a stabilit că reclamanta are dreptul la plata acestui preț, cu un nou termen de prescripție de 3 ani, care curge de la 17 septembrie 1999, în condițiile în care pârâta nu a dovedit că realmente prețul ar fi fost mai mic decât cel pretins de reclamantă.

Pretențiile reclamantei la plata de dobânzi de 6 % pe an, aferente sumei de 4.027,41 U.S.D. nu au fost admise, întrucât prin contract părțile au convenit ca întârzierile să atragă plata unei penalități de 0,15 % pe zi de întârziere. Împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, a formulat acțiune în anulare reclamanta S.C. C.I. S.A. cu sediul în București, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 364 lit. i) C. proc. civ. În motivarea acțiunii în anulare s-a precizat că sentința atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative cu privire la autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ., deoarece în realitate nu există o identitate de persoane, obiect și cauză între dosarul arbitral nr. 175/1997 soluționat prin sentința nr. 119 din 29 iulie 1998 și dosarul arbitral nr. 392/2001 soluționat prin sentința nr. 40/2003. Intimata S.C. A. S.A. cu sediul în Pitești a formulat întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat respingerea ca nefondată a acțiunii în anulare. Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, în raport de motivele formulate în acțiunea în anulare, constată că acestea sunt nefondate urmând a respinge acțiunea în anulare formulată de reclamantă pentru următoarele considerente. Litigiul comercial dintre părți, soluționat prin hotărârea arbitrală criticată, nu încalcă sub nici un aspect ordinea publică, bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, în viziunea dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc.

civ., printr-o corectă și integrală apreciere a situației de fapt și de drept constatându-se existența autorității de lucru judecat, pentru o identitate de persoane, obiect și cauză din dosarul arbitral nr. 175/1997 în care s-a pronunțat sentința nr. 119 din 29 iulie 1998 și dosarul arbitral nr. 392/2001 în care s-a pronunțat sentința nr. 40 din 10 martie 2003. Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest text: de persoane, de obiect și de cauză. S-a făcut dovada că prima hotărâre rămasă definitivă, sentința nr. 119 din 29 iulie 1998 a examinat și rezolvat litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanța nu mai poate lua în discuție existența dreptului.

În speță există identitate de persoane, prin aceasta înțelegându-se participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acțiunii. Împrejurarea că într-un proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate, nu este de natură să justifice concluzia lipsei de identitate. Apare astfel nejustificată critica reclamantei că nu există identitate de persoane, în sensul că în dosarul soluționat prin sentința nr. 119/1998 S.C. A. S.A. avea calitatea de reclamantă iar S.C. C.I. S.A. avea calitatea de pârâtă, iar în dosarul soluționat prin sentința nr. 40/2003 S.C. A. S.A. era pârâtă iar S.C.

C.I. S.A. era reclamantă. Pentru a exista identitate de obiect între două acțiuni, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în același mod, ci este suficient ca din cuprinsul acestor două acțiuni să rezulte că scopul final urmărit de parte este același. De aceea, chiar dacă în primul litigiu s-a discutat numai pe cale incidentă un drept, soluția dată de instanță are putere de lucru judecat într-o nouă acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași drept. Referitor la al treilea element, cauza, trebuie avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum și finalitatea acestei instituții juridice, aceea că puterea de lucru judecat nu împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci și contrazicerile dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei părți să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt proces.

De necontestat că puterea lucrului judecat este o excepție de fond, având caracter absolut, iar privită din punctul de vedere al pârâților este restrânsă la acele aspecte juridice litigioase care au format obiectul cauzei și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii, rațiuni care impun ca toate considerentele hotărârii să nu participe la autoritatea de lucru judecat decât în măsura în care ele determină, conțin sau lămuresc declarații de drepturi provocate de părți și cuprinse în dispozitiv. Cadrul juridic și argumentele expuse anterior fac ca toate criticile din acțiunea în anulare formulată de reclamantă să fie înlăturate, urmând a respinge acțiunea în anulare promovată de reclamanta S.C.

C.I. S.A. cu sediul în București, împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, în dosarul nr. 392/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E: Respinge acțiunea în anulare formulată de reclamanta S.C. C.I. S.A. București împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în dosarul nr. 392/2001. Cu recurs. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.