ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 4165/2003

Asupra acțiunii

în anulare de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentința nr. 40 din 10 martie 2003 Curtea

de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a

României și a Municipiului București a admis în parte acțiunea formulată de

reclamanta R.C. C.I. S.A. cu sediul în București împotriva pârâtei S.C. A. S.A.

cu sediul în Pitești, în sensul că a obligat pârâta să plătească reclamantei

suma de 4.027,41 U.S.D. cu titlu de preț și 1.500 U.S.D. cu titlu de cheltuieli

arbitrale. De asemenea a obligat reclamanta să plătească doamnei O.C.,

domiciliată în București, suma de 62.000.000 lei onorar de expert și separat să

plătească doamnei A.T. domiciliată în București suma de 140.000.000 lei onorar

de expert.

Tribunalul arbitral a reținut, în fond, din

actele și lucrările dosarului, că între părți a intervenit contractul nr. 46

din 12 martie 1996, potrivit căruia reclamanta trebuia să procure și să pună la

dispoziția pârâtei materia primă (lână), pârâta urmând să fabrice țesături din

această materie primă, pe care apoi le livra reclamantei pentru ca aceasta să

fabrice confecții din țesături și să valorifice confecțiile pe piața externă.

Prețul obținut de pe piața externă urma să fie împărțit între părți, în funcție

de contribuția la realizarea produsului final. Din clauză compromisorie inclusă

la art. 14 din contract rezultă competența Tribunalului arbitral de soluționare

a litigiului, prin care reclamanta a solicitat daune pentru acoperirea

prejudiciului suferit, în sumă totală de 4.315.658,5 U.S.D. (pct. 1 – 7 din

acțiune) cu dobânzi și cheltuieli arbitrare.

Dreptul pârâților la apărare a fost respectat,

acțiunea și întâmpinarea, cu actele anexă fiind comunicate, la fel și

scrisorile procesuale depuse de părți, acestea au fost prezente la dezbateri,

au pus concluzii oral și în scris, iar în cursul desfășurării procesului ambele

părți au administrat proba cu acte, cu interogatorii și s-a efectuat o

expertiză, o contraexpertiză, precum și admiterea de obiecțiuni cu răspunsurile

corespunzătoare.

S-a apreciat că problema calității țesăturilor

livrate de pârâtă a fost soluționată în mod definitiv și irevocabil prin

sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, în sensul că S.C. C.I. S.R.L. nu

a dovedit că țesăturile ar fi fost necorespunzătoare calitativ și este decăzută

din dreptul de a mai face vreo reclamație, capetele de cerere 1 (998.401,20

U.S.D.), 2 (34.935 U.S.D.), 4 (80.698,73 U.S.D.), consecință directă, în opinia

reclamantei, a calității necorespunzătoare a țesăturilor livrate de pârâtă nu

mai pot fi discutate în cadrul acestui proces, întrucât se opune autoritatea de

lucru judecat de care se bucură sentința arbitrară nr. 119 din 29 iulie 1998,

și care a soluționat diferit decât afirmă reclamanta problema calității

țesăturilor. Pe cale de consecință și capetele de cerere 5 (23.997,25 U.S.D.),

6 (1.383.600 U.S.D.) și 7 (1.800.000 U.S.D.) și dobânzile aferente daunelor, în

cuantum de 1.396.674,62 U.S.D., consecința indirectă a calității țesăturilor,

cad sub incidența autorității lucrului judecat din sentința arbitrală nr. 119 din

29 iulie 1998.

Deoarece capătul 3 de cerere al reclamantei prin

care s-a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 4.027,41 U.S.D.

reprezentând prețul unei pale de lână, nu a intrat sub incidența autorității de

lucru judecat impus de sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, s-a

stabilit că reclamanta are dreptul la plata acestui preț, cu un nou termen de

prescripție de 3 ani, care curge de la 17 septembrie 1999, în condițiile în

care pârâta nu a dovedit că realmente prețul ar fi fost mai mic decât cel

pretins de reclamantă. Pretențiile reclamantei la plata de dobânzi de 6 % pe

an, aferente sumei de 4.027,41 U.S.D. nu au fost admise, întrucât prin contract

părțile au convenit ca întârzierile să atragă plata unei penalități de 0,15 %

pe zi de întârziere.

Împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2003

pronunțată de Curtea de Arbitraj Comercial Internațional de pe lângă Camera de

Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, a formulat acțiune

în anulare reclamanta S.C. C.I. S.A. cu sediul în București, criticând-o pentru

nelegalitate și netemeinicie, invocând ca temei de drept dispozițiile art. 364

lit. i) C. proc. civ. În motivarea acțiunii în anulare s-a precizat că sentința

atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative cu privire la

autoritatea de lucru judecat prevăzută de art. 1201 C. civ. și art. 166 C.

proc. civ., deoarece în realitate nu există o identitate de persoane, obiect și

cauză între dosarul arbitral nr. 175/1997 soluționat prin sentința nr. 119 din 29

iulie 1998 și dosarul arbitral nr. 392/2001 soluționat prin sentința nr.

40/2003.

Intimata S.C. A. S.A. cu sediul în Pitești a

formulat întâmpinare, motivată în fapt și în drept, prin care a solicitat

respingerea ca nefondată a acțiunii în anulare.

Curtea, analizând actele și lucrările dosarului,

în raport de motivele formulate în acțiunea în anulare, constată că acestea

sunt nefondate urmând a respinge acțiunea în anulare formulată de reclamantă

pentru următoarele considerente.

Litigiul comercial dintre părți, soluționat prin

hotărârea arbitrală criticată, nu încalcă sub nici un aspect ordinea publică,

bunele moravuri ori dispozițiile imperative ale legii, în viziunea

dispozițiilor art. 364 lit. i) C. proc. civ., printr-o corectă și integrală

apreciere a situației de fapt și de drept constatându-se existența autorității

de lucru judecat, pentru o identitate de persoane, obiect și cauză din dosarul

arbitral nr. 175/1997 în care s-a pronunțat sentința nr. 119 din 29 iulie 1998

și dosarul arbitral nr. 392/2001 în care s-a pronunțat sentința nr. 40 din 10

martie 2003.

Potrivit art. 1201 C. civ. pentru a exista

autoritate de lucru judecat dedus într-un proces din hotărârea pronunțată

într-un proces anterior, trebuie să existe tripla identitate cerută de acest

text: de persoane, de obiect și de cauză. S-a făcut dovada că prima hotărâre

rămasă definitivă, sentința nr. 119 din 29 iulie 1998 a examinat și rezolvat

litigiul în fond, deoarece numai în acest caz partea al cărei drept a fost

recunoscut se poate prevala de acest drept într-o nouă judecată, iar instanța

nu mai poate lua în discuție existența dreptului.

În speță există identitate de persoane, prin

aceasta înțelegându-se participarea în ambele procese a acelorași persoane, ca

titulare ale drepturilor ce formează obiectul principal al acțiunii.

Împrejurarea că într-un proces o parte a figurat ca reclamantă și cealaltă ca

pârâtă, iar în al doilea proces aceste calități sunt inversate, nu este de

natură să justifice concluzia lipsei de identitate. Apare astfel nejustificată

critica reclamantei că nu există identitate de persoane, în sensul că în

dosarul soluționat prin sentința nr. 119/1998 S.C. A. S.A. avea calitatea de

reclamantă iar S.C. C.I. S.A. avea calitatea de pârâtă, iar în dosarul

soluționat prin sentința nr. 40/2003 S.C. A. S.A. era pârâtă iar S.C. C.I. S.A.

era reclamantă.

Pentru a exista identitate de obiect între două

acțiuni, nu este necesar ca obiectul să fie formulat în același mod, ci este

suficient ca din cuprinsul acestor două acțiuni să rezulte că scopul final

urmărit de parte este același.

De aceea, chiar dacă în primul litigiu s-a

discutat numai pe cale incidentă un drept, soluția dată de instanță are putere

de lucru judecat într-o nouă acțiune în care se încearcă valorificarea aceluiași

drept.

Referitor la al treilea element, cauza, trebuie

avut în vedere temeiul juridic al dreptului valorificat prin cerere, precum și

finalitatea acestei instituții juridice, aceea că puterea de lucru judecat nu

împiedică numai judecarea din nou a unui proces terminat ci și contrazicerile

dintre două hotărâri judecătorești, în sensul că drepturile recunoscute unei

părți să nu fie contrazise printr-o altă hotărâre posterioară, dată în alt

proces.

De necontestat că puterea lucrului judecat este

o excepție de fond, având caracter absolut, iar privită din punctul de vedere

al pârâților este restrânsă la acele aspecte juridice litigioase care au format

obiectul cauzei și care au fost rezolvate prin dispozitivul hotărârii, rațiuni

care impun ca toate considerentele hotărârii să nu participe la autoritatea de

lucru judecat decât în măsura în care ele determină, conțin sau lămuresc

declarații de drepturi provocate de părți și cuprinse în dispozitiv.

Cadrul juridic și argumentele expuse anterior

fac ca toate criticile din acțiunea în anulare formulată de reclamantă să fie

înlăturate, urmând a respinge acțiunea în anulare promovată de reclamanta S.C.

C.I. S.A. cu sediul în București, împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2003

pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României și a Municipiului București, în dosarul nr. 392/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E:

Respinge acțiunea în anulare

formulată de reclamanta S.C. C.I. S.A. București împotriva sentinței nr. 40 din

10 martie 2003 pronunțată de Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă

Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București în dosarul

nr. 392/2001.

Cu recurs.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2003.