ÎCCJ, Decizia nr. 222/2004

Asupra recursului de față ; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința nr. 40 din 10 martie 2003, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București a admis în parte acțiunea reclamantei SC C.I. SA București și a obligat pârâta SC A.A. SA Pitești, să plătească acesteia 4.027,41 dolari S.U.A., cu titlu de preț și 1.500 dolari S.U.A., cheltuieli de arbitrare. S-a reținut că, prin acțiunea înregistrată sub nr. M 10802 din 11 septembrie 2001, reclamanta SC C.I.SA București a solicitat obligarea pârâtei SC A.A.SA Pitești la plata sumei de 4.315.658,5 dolari S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, calculate începând cu data de 28 noiembrie 1996 și până la plata efectivă a acestora, cu cheltuieli de arbitrare.

În motivarea cererii, reclamanta a arătat că, în temeiul raporturilor contractuale încheiate cu pârâta, și-a asumat obligația de a procura și a pune la dispoziția acesteia din urmă materie primă (lână) din import, care să fie transformată în țesături. Țesăturile produse de pârâtă urmau să fie transformate în confecții de către reclamantă și vândute apoi unor parteneri externi. Prețurile obținute de pe piața externă urmau să fie împărțite, în raport de cheltuielile efectuate, până la vânzarea confecțiilor către partenerii externi. În perioada 28 mai-5 iunie 1996, reclamanta a predat pârâtei 50.116 kg lână din import, din care aceasta trebuia să execute 119.085 ml țesături. Țesăturile produse de pârâtă au fost predate cu întârziere și cu deficiențe calitative.

Drept urmare, partenerii externi au refuzat la plată o parte din confecțiile realizate de reclamantă și au refuzat preluarea altor cantități. Urmare refuzurilor menționate, reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantumul solicitat prin acțiune. Prin întâmpinare, pârâta a cerut respingerea acțiunii, invocând următoarele motive: - netimbrarea acțiunii; - prescrierea dreptului la acțiune; - autoritatea de lucru judecat; - nejustificarea legală a dobânzii, în raport de prevederea în contract a unei penalități de 0.15%, precum și în raport de neretroactivitatea O.G. nr. 9/2000. Din probatoriul administrat în cauză, tribunalul arbitral a reținut că problema calității țesăturilor livrate de pârâtă a fost definitiv și irevocabil soluționată, prin sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, în sensul că reclamanta nu a dovedit că țesăturile ar fi necorespunzătoare calitativ.

Ca atare și celelalte capete de cerere, referitoare la daune și dobânzi, consecința indirectă a calității țesăturilor, cade sub incidența autorității de lucru judecat din sentința arbitrală menționată. Nu cade sub incidența autorității de lucru judecat, însă, pretențiile reclamantei, privind plata contravalorii palei de lână, în valoare de 4.027,41 dolari S.U.A., nepus în discuție în litigiul soluționat prin hotărârea arbitrală menționată și care apare, ca fiind formulată în termen, în raport de recunoașterea de către pârâtă a faptului datorării prețului. Împotriva acestei sentințe arbitrale, reclamanta SC C.I.SA București a formulat acțiune în anulare, susținând că hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative, cu privire la autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ.

și art. 166 C. proc. civ. Reclamanta a arătat că, deși există identitate de părți, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., deoarece acestea nu au aceeași calitate în cele două dosare. Totodată, cele două cauze nu au avut același obiect, primul litigiu, privind plata prețului și în care nu au fost soluționate problemele referitoare la calitatea țesăturilor produse de pârâtă și a întârzierilor în îndeplinirea obligației de livrare. Pe de altă parte, lipsește identitatea de cauză, faptul material care a constituit temeiul legal al dreptului la acțiune, fiind diferit. Curtea Supremă de Justiție, secția comercială, prin decizia nr. 4165 din 30 octombrie 2003, a respins acțiunea în anulare, ca nefondată, reținând că, în mod corect, s-a reținut în cauză incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri, reclamanta SC C.I.SA București a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C. proc. civ. Recurenta a susținut că, analizând identitatea de obiect, persoană și cauză, între dosarul nr. 175/1998 și dosarul nr. 392/2001, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ., cu privire la autoritatea de lucru judecat. În concluzie, reclamanta a solicitat admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii acțiunii în anulare. Recursul este fondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare: Potrivit art. 1201 C. civ., „este lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Prin art. 166 C. proc. civ., s-a stabilit că „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de judecător, chiar înaintea instanței de recurs”. Din economia textelor menționate, rezultă caracterul autorității de lucru judecat de principiu, ce guvernează activitatea de înfăptuire a justiției, în virtutea căruia un litigiu soluționat printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai poate forma obiectul unui nou proces, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în aceeași calitate. Din perspectiva Codului civil, autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală irefragabilă. În același timp, din perspectiva Codului de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat apare ca un mijloc de probațiune.

Indiferent din perspectiva cărui cod este privită, autoritatea de lucru judecat se caracterizează, între altele, prin exclusivitate, constând în aceea că un nou litigiu între aceleași părți, cu același obiect și având aceeași cauză, nu mai este posibil. Dat fiind caracterul menționat, corecta aplicare a acestei prezumții impune examinarea excepției, prin prisma întrunirii elementelor autorității de lucru judecat, determinate de art. 1201 C. civ., cu referire la tripla identitate stabilită de acest text, așa încât să i se dea eficiență, exclusiv, în situațiile determinate de dreptul substanțial. Or, din examinarea actelor și lucrărilor dosarului, se constată că tripla identitate, prevăzută de art. 1201 C. civ., nu există în cauză.

Astfel, în cele două cauze, au fost deduse judecății raporturi juridice conflictuale diferite, stabilite prin contracte diferite, având obiect și cauză, de asemenea, diferite, criticile formulate de reclamantă, în recurs, constatându-se a fi întemeiate. Astfel, la data de 29 iulie 1998, SC A.A. SA Pitești a solicitat ca, în contradictoriu cu SC C.I. SA București, tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A. reprezentând contravaloarea manoperei pentru realizarea țesăturilor livrate acesteia din urmă, în temeiul contractului nr. 46/1996. La data de 11 septembrie 2001, reclamanta SC C.I. SA București a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.A.

SA Pitești, tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 4.315.658,5 dolari S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, de la data de 28 noiembrie 1996 până la plata efectivă a prețului, invocând neîndeplinirea corespunzătoare de către aceasta din urmă a obligațiilor asumate prin contractul nr. 27/1998, cu referire la calitatea țesăturilor și termenele de livrare. Din examinarea celor două cereri de arbitrare, rezultă că părțile nu au avut aceeași calitate procesuală în ambele cauze. Or, art. 1201 C. civ. impune condiția identității, sub acest aspect, condiționând autoritatea de lucru judecat de împrejurarea că procesul a avut loc între „aceleași părți, făcute de ele și în contra lor, în aceeași calitate”.

Așadar, una dintre cele trei condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, prevăzute de textul menționat și care se constată a fi neîndeplinită în cauză, privește calitatea procesuală, relevată evident de poziția față de drepturile și obligațiile care izvorăsc din același raport juridic dedus judecății. Cu privire la obiect, cu referire la cea de a doua condiție prevăzută de art. 1201 C. civ., identitatea este dată de dreptul pretins, care să stea la baza ambelor pretenții deduse judecății, ceea ce, în cauză, nu se constată. Astfel, primul litigiu are ca obiect plata prețului, iar cel de al doilea litigiu are ca obiect dezdăunarea reclamantei, pentru pagube produse de pârâtă, ca urmare a nerespectării obligației asumate prin contractul nr. 27/1996, cu referire la articolele necesare realizării programului de livrare cuvenit de reclamantă cu partenerul extern R.A.

În fine, cauza ca cel de al treilea element al autorității de lucru judecat, privește temeiul juridic al raportului obligațional valorificat prin cerere. Or, în dosarul arbitral nr. 175/1997, temeiul juridic era reprezentat de art. 1351 C. civ., pe când în dosarul arbitral nr. 392/2001 era reprezentat de art. 1073 și art. 1086 din același cod. Este de reținut, sub acest aspect, că temeiul juridic nu se confundă cu mijloacele de susținere ale pretențiilor deduse judecății sau cu mijloacele de probă propuse sau chiar administrate. În acest context, în mod greșit au fost reținute de tribunalul arbitral, pentru admiterea excepției, unele apărări ale reclamantei SC C.I. SA, pârâtă în primul litigiu, discutate pe cale incidentală.

De altfel, greșita admitere a excepției autorității de lucru judecat, rezultă și din precizarea făcută de tribunalul arbitral în dosarul nr. 175/1997, privitoare la posibilitatea SC C.I. SA de a-și valorifica pretențiile pe cale reconvențională sau prin formularea unei acțiuni separate, în raport de care neexaminarea și nepronunțarea asupra acestui drept apare cu evidență. În fine, autoritatea de lucru judecat produce efectul negativ, constând în împiedicarea repetării judecării aceluiași raport juridic. Din acest motiv, privită din punctul de vedere al părților, autoritatea de lucru judecat este restrânsă la acele puncte litigioase care au format obiectul litigiului și care au fost rezolvate prin dispozitiv, adică acea parte a hotărârii care determină dreptul recunoscut sau tăgăduit de hotărârea pronunțată.

Cu alte cuvinte, lucrul judecat rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece, numai prin această parte a actului final al instanței, se statuează asupra conflictului de interese dintre părți. Ca atare, argumentele de fapt și drept, care lămuresc înțelesul și întinderea dispozitivului, nu intră în puterea lucrului judecat. Considerentele pot căpăta acest caracter numai în măsura, restrictivă, în care se referă la aspectul asupra căruia s-a purtat litigiu dintre părți și care a fost soluționat prin dispozitivul hotărârii. Or, prin sentința arbitrală nr. 119 din 29 iulie 1998, tribunalul arbitral s-a pronunțat cu privire la plata prețului, în limitele sesizării, în sensul admiterii cererii reclamantei SC A.A.

SA și obligării pârâtei SC C.I. SA la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A. cu acest titlu. Așadar, în mod greșit, în dosarul nr. 392/2001, tribunalul arbitral a avut în vedere considerente din prima sentință, fără legătură cu dreptul asupra căruia prima instanță s-a pronunțat prin dispozitiv, pentru a reține autoritatea de lucru judecat și a admite excepția în acest din urmă dosar. De altfel, autoritatea de lucru judecat a fost invocată și admisă ulterior administrării de probe, vizând pretenția reclamantei SC C.I. SA în acest din urmă litigiu, ceea ce nu este inadmisibil, potrivit legii procesuale civile, dar justifica examinarea cu mai multă atenție a excepției, prin prisma dispozițiilor imperative ale art. 1201 C. civ.

Ca atare, dând eficiență excepției procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile neîndeplinirii condițiilor art. 1201 C. civ., prin hotărârea primei instanțe, menținută de instanța investită cu acțiunea în anulare, s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la art. 166 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ. Așa fiind, hotărârea atacată este supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu referire la art. 312 alin. (5) din același cod. Totodată, pentru motivele expuse, se constată că tribunalul arbitral s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor imperative menționate, în raport de care hotărârea arbitrală atacată cu acțiune în anulare este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) C. proc.

civ. Ca atare, se impune admiterea acțiunii în anulare, în temeiul cazului de anulare menționat. În consecință, pentru considerentele ce preced, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite recursul, va casa hotărârea atacată, va admite acțiunea în anulare, va anula hotărârea arbitrală și va trimite dosarul aceluiași tribunal arbitral, în vederea rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de reclamanta SC C.I. SA București, împotriva deciziei nr. 4165 din 30 octombrie 2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, pe care o casează. Admite acțiunea în anulare, formulată de reclamanta SC C.I. SA București, împotriva sentinței nr. 40 din 10 martie 2002 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a municipiului București. Anulează sentința atacată și trimite dosarul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și Industrie a României și a Municipiului București, în vederea rejudecării cauzei. Pronunțată, în ședință publică, astăzi, 5 iulie 2004.