ÎCCJ, Decizia nr. 222/2004

ÎCCJ, Decizia nr. 222/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)

Asupra recursului de față ;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 40 din 10 martie

2003, Curtea de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României și a municipiului București a admis în parte acțiunea

reclamantei SC C.I. SA București și a obligat pârâta SC A.A. SA Pitești, să

plătească acesteia 4.027,41 dolari S.U.A., cu titlu de preț și 1.500 dolari

S.U.A., cheltuieli de arbitrare.

S-a reținut că, prin acțiunea

înregistrată sub nr. M 10802 din 11 septembrie 2001, reclamanta SC C.I.SA

București a solicitat obligarea pârâtei SC A.A.SA Pitești la plata sumei de 4.315.658,5

dolari S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, calculate începând cu

data de 28 noiembrie 1996 și până la plata efectivă a acestora, cu cheltuieli

de arbitrare.

În motivarea cererii, reclamanta a

arătat că, în temeiul raporturilor contractuale încheiate cu pârâta, și-a

asumat obligația de a procura și a pune la dispoziția acesteia din urmă materie

primă (lână) din import, care să fie transformată în țesături.

Țesăturile produse de pârâtă urmau

să fie transformate în confecții de către reclamantă și vândute apoi unor

parteneri externi.

Prețurile obținute de pe piața

externă urmau să fie împărțite, în raport de cheltuielile efectuate, până la

vânzarea confecțiilor către partenerii externi.

În perioada 28 mai-5 iunie 1996, reclamanta

a predat pârâtei 50.116 kg lână din import, din care aceasta trebuia să execute

119.085 ml țesături.

Țesăturile produse de pârâtă au fost

predate cu întârziere și cu deficiențe calitative.

Drept urmare, partenerii externi au

refuzat la plată o parte din confecțiile realizate de reclamantă și au refuzat

preluarea altor cantități.

Urmare refuzurilor menționate,

reclamanta a suferit un prejudiciu în cuantumul solicitat prin acțiune.

Prin întâmpinare, pârâta a cerut

respingerea acțiunii, invocând următoarele motive:

- netimbrarea acțiunii;

- prescrierea dreptului la acțiune;

- autoritatea de lucru judecat;

- nejustificarea legală a dobânzii,

în raport de prevederea în contract a unei penalități de 0.15%, precum și în

raport de neretroactivitatea O.G. nr. 9/2000.

Din probatoriul administrat în

cauză, tribunalul arbitral a reținut că problema calității țesăturilor livrate

de pârâtă a fost definitiv și irevocabil soluționată, prin sentința arbitrală nr.

119 din 29 iulie 1998, în sensul că reclamanta nu a dovedit că țesăturile ar fi

necorespunzătoare calitativ.

Ca atare și celelalte capete de

cerere, referitoare la daune și dobânzi, consecința indirectă a calității

țesăturilor, cade sub incidența autorității de lucru judecat din sentința

arbitrală menționată.

Nu cade sub incidența autorității de

lucru judecat, însă, pretențiile reclamantei, privind plata contravalorii palei

de lână, în valoare de 4.027,41 dolari S.U.A., nepus în discuție în litigiul

soluționat prin hotărârea arbitrală menționată și care apare, ca fiind

formulată în termen, în raport de recunoașterea de către pârâtă a faptului

datorării prețului.

Împotriva acestei sentințe arbitrale,

reclamanta SC C.I.SA București a formulat acțiune în anulare, susținând că

hotărârea atacată a fost pronunțată cu încălcarea dispozițiilor imperative, cu

privire la autoritatea de lucru judecat, prevăzută de art. 1201 C. civ. și art.

166 C. proc. civ.

Reclamanta a arătat că, deși există

identitate de părți, nu sunt aplicabile dispozițiile art. 1201 C. civ., deoarece

acestea nu au aceeași calitate în cele două dosare.

Totodată, cele două cauze nu au avut

același obiect, primul litigiu, privind plata prețului și în care nu au fost

soluționate problemele referitoare la calitatea țesăturilor produse de pârâtă

și a întârzierilor în îndeplinirea obligației de livrare.

Pe de altă parte, lipsește

identitatea de cauză, faptul material care a constituit temeiul legal al

dreptului la acțiune, fiind diferit.

Curtea Supremă de Justiție, secția

comercială, prin decizia nr. 4165 din 30 octombrie 2003, a respins acțiunea în

anulare, ca nefondată, reținând că, în mod corect, s-a reținut în cauză

incidența dispozițiilor art. 1201 C. civ.

Împotriva acestei din urmă hotărâri,

reclamanta SC C.I.SA București a declarat recurs, întemeiat pe art. 304 pct. 9 C.

proc. civ.

Recurenta a susținut că, analizând

identitatea de obiect, persoană și cauză, între dosarul nr. 175/1998 și dosarul

nr. 392/2001, instanța a aplicat greșit dispozițiile art. 1201 C. civ., cu

privire la autoritatea de lucru judecat.

În concluzie, reclamanta a solicitat

admiterea recursului și modificarea deciziei atacate, în sensul admiterii

acțiunii în anulare.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 1201 C. civ., „este

lucru judecat atunci când a doua cerere în judecată are același obiect, este

întemeiată pe aceeași cauză și este între aceleași părți, făcute de ele și în

contra lor, în aceeași calitate”.

Prin art. 166 C. proc. civ., s-a

stabilit că „excepția puterii lucrului judecat se poate ridica, de părți sau de

judecător, chiar înaintea instanței de recurs”.

Din economia textelor menționate,

rezultă caracterul autorității de lucru judecat de principiu, ce guvernează

activitatea de înfăptuire a justiției, în virtutea căruia un litigiu soluționat

printr-o hotărâre judecătorească irevocabilă nu mai poate forma obiectul unui nou

proces, având același obiect, aceeași cauză și aceleași părți, în aceeași

calitate.

Din perspectiva Codului civil,

autoritatea de lucru judecat este reglementată ca o prezumție legală

irefragabilă.

În același timp, din perspectiva

Codului de procedură civilă, autoritatea de lucru judecat apare ca un mijloc de

probațiune.

Indiferent din perspectiva cărui cod

este privită, autoritatea de lucru judecat se caracterizează, între altele,

prin exclusivitate, constând în aceea că un nou litigiu între aceleași părți,

cu același obiect și având aceeași cauză, nu mai este posibil.

Dat fiind caracterul menționat,

corecta aplicare a acestei prezumții impune examinarea excepției, prin prisma

întrunirii elementelor autorității de lucru judecat, determinate de art. 1201 C.

civ., cu referire la tripla identitate stabilită de acest text, așa încât să i

se dea eficiență, exclusiv, în situațiile determinate de dreptul substanțial.

Or, din examinarea actelor și

lucrărilor dosarului, se constată că tripla identitate, prevăzută de art. 1201 C.

civ., nu există în cauză.

Astfel, în cele două cauze, au fost

deduse judecății raporturi juridice conflictuale diferite, stabilite prin contracte

diferite, având obiect și cauză, de asemenea, diferite, criticile formulate de

reclamantă, în recurs, constatându-se a fi întemeiate.

Astfel, la data de 29 iulie 1998, SC

A.A. SA Pitești a solicitat ca, în contradictoriu cu SC C.I. SA București,

tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A.

reprezentând contravaloarea manoperei pentru realizarea țesăturilor livrate

acesteia din urmă, în temeiul contractului nr. 46/1996.

La data de 11 septembrie 2001,

reclamanta SC C.I. SA București a solicitat ca, în contradictoriu cu SC A.A. SA

Pitești, tribunalul arbitral să oblige pârâta la plata sumei de 4.315.658,5 dolari

S.U.A., cu titlu de daune, cu dobânzi de 6% pe an, de la data de 28 noiembrie

1996 până la plata efectivă a prețului, invocând neîndeplinirea corespunzătoare

de către aceasta din urmă a obligațiilor asumate prin contractul nr. 27/1998,

cu referire la calitatea țesăturilor și termenele de livrare.

Din examinarea celor două cereri de

arbitrare, rezultă că părțile nu au avut aceeași calitate procesuală în ambele

cauze.

Or, art. 1201 C. civ. impune

condiția identității, sub acest aspect, condiționând autoritatea de lucru judecat

de împrejurarea că procesul a avut loc între „aceleași părți, făcute de ele și

în contra lor, în aceeași calitate”.

Așadar, una dintre cele trei

condiții ce se cer a fi întrunite cumulativ, prevăzute de textul menționat și

care se constată a fi neîndeplinită în cauză, privește calitatea procesuală,

relevată evident de poziția față de drepturile și obligațiile care izvorăsc din

același raport juridic dedus judecății.

Cu privire la obiect, cu referire la

cea de a doua condiție prevăzută de art. 1201 C. civ., identitatea este dată de

dreptul pretins, care să stea la baza ambelor pretenții deduse judecății, ceea

ce, în cauză, nu se constată.

Astfel, primul litigiu are ca obiect

plata prețului, iar cel de al doilea litigiu are ca obiect dezdăunarea

reclamantei, pentru pagube produse de pârâtă, ca urmare a nerespectării obligației

asumate prin contractul nr. 27/1996, cu referire la articolele necesare

realizării programului de livrare cuvenit de reclamantă cu partenerul extern R.A.

În fine, cauza ca cel de al treilea

element al autorității de lucru judecat, privește temeiul juridic al raportului

obligațional valorificat prin cerere.

Or, în dosarul arbitral nr. 175/1997,

temeiul juridic era reprezentat de art. 1351 C. civ., pe când în dosarul

arbitral nr. 392/2001 era reprezentat de art. 1073 și art. 1086 din același

cod.

Este de reținut, sub acest aspect,

că temeiul juridic nu se confundă cu mijloacele de susținere ale pretențiilor

deduse judecății sau cu mijloacele de probă propuse sau chiar administrate.

În acest context, în mod greșit au

fost reținute de tribunalul arbitral, pentru admiterea excepției, unele apărări

ale reclamantei SC C.I. SA, pârâtă în primul litigiu, discutate pe cale

incidentală.

De altfel, greșita admitere a

excepției autorității de lucru judecat, rezultă și din precizarea făcută de

tribunalul arbitral în dosarul nr. 175/1997, privitoare la posibilitatea SC C.I.

SA de a-și valorifica pretențiile pe cale reconvențională sau prin formularea

unei acțiuni separate, în raport de care neexaminarea și nepronunțarea asupra

acestui drept apare cu evidență.

În fine, autoritatea de lucru

judecat produce efectul negativ, constând în împiedicarea repetării judecării

aceluiași raport juridic.

Din acest motiv, privită din punctul

de vedere al părților, autoritatea de lucru judecat este restrânsă la acele

puncte litigioase care au format obiectul litigiului și care au fost rezolvate

prin dispozitiv, adică acea parte a hotărârii care determină dreptul recunoscut

sau tăgăduit de hotărârea pronunțată.

Cu alte cuvinte, lucrul judecat

rezultă din dispozitivul hotărârii, deoarece, numai prin această parte a

actului final al instanței, se statuează asupra conflictului de interese dintre

părți.

Ca atare, argumentele de fapt și

drept, care lămuresc înțelesul și întinderea dispozitivului, nu intră în

puterea lucrului judecat.

Considerentele pot căpăta acest

caracter numai în măsura, restrictivă, în care se referă la aspectul asupra

căruia s-a purtat litigiu dintre părți și care a fost soluționat prin

dispozitivul hotărârii.

Or, prin sentința arbitrală nr. 119

din 29 iulie 1998, tribunalul arbitral s-a pronunțat cu privire la plata

prețului, în limitele sesizării, în sensul admiterii cererii reclamantei SC A.A.

SA și obligării pârâtei SC C.I. SA la plata sumei de 532.130,76 dolari S.U.A.

cu acest titlu.

Așadar, în mod greșit, în dosarul nr.

392/2001, tribunalul arbitral a avut în vedere considerente din prima sentință,

fără legătură cu dreptul asupra căruia prima instanță s-a pronunțat prin

dispozitiv, pentru a reține autoritatea de lucru judecat și a admite excepția

în acest din urmă dosar.

De altfel, autoritatea de lucru

judecat a fost invocată și admisă ulterior administrării de probe, vizând

pretenția reclamantei SC C.I. SA în acest din urmă litigiu, ceea ce nu este inadmisibil,

potrivit legii procesuale civile, dar justifica examinarea cu mai multă atenție

a excepției, prin prisma dispozițiilor imperative ale art. 1201 C. civ.

Ca atare, dând eficiență excepției

procesuale a autorității de lucru judecat, în condițiile neîndeplinirii condițiilor

art. 1201 C. civ., prin hotărârea primei instanțe, menținută de instanța investită

cu acțiunea în anulare, s-a făcut o greșită aplicare a legii, cu referire la art.

166 C. proc. civ., raportat la art. 1201 C. civ.

Așa fiind, hotărârea atacată este

supusă cazului de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C. proc. civ., cu

referire la art. 312 alin. (5) din același cod.

Totodată, pentru motivele expuse, se

constată că tribunalul arbitral s-a pronunțat cu încălcarea dispozițiilor

imperative menționate, în raport de care hotărârea arbitrală atacată cu acțiune

în anulare este supusă cazului de anulare, prevăzut de art. 364 lit. i) C.

proc. civ.

Ca atare, se impune admiterea

acțiunii în anulare, în temeiul cazului de anulare menționat.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 312 alin. (5) C. proc. civ., Curtea va admite recursul,

va casa hotărârea atacată, va admite acțiunea în anulare, va anula hotărârea

arbitrală și va trimite dosarul aceluiași tribunal arbitral, în vederea

rejudecării cauzei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

reclamanta SC C.I. SA București, împotriva deciziei nr. 4165 din 30 octombrie

2003 a Curții Supreme de Justiție, secția comercială, pe care o casează.

Admite acțiunea în anulare,

formulată de reclamanta SC C.I. SA București, împotriva sentinței nr. 40 din 10

martie 2002 a Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României și a municipiului București.

Anulează sentința atacată și trimite

dosarul Curții de Arbitraj Internațional de pe lângă Camera de Comerț și

Industrie a României și a Municipiului București, în vederea rejudecării

cauzei.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 5 iulie 2004.