ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2545/2005

Asupra recursului se rețin

următoarele:

Prin acțiunea înregistrată

la Tribunalul Maramureș sub nr. 5477/R/2003, SC M.I. SRL a solicitat instanței

ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC T. SRL să dispună obligarea

pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 9.434,97 euro, reprezentând

manoperă confecții, la 648 euro penalități de întârziere în cuantum de 1%

pentru fiecare zi întârziere până la achitarea debitului, cu cheltuieli de

judecată.

Prin cererea reconvențională

SC T. SRL a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 8.950 euro,

reprezentând contravaloarea materiei prime și materialelor pentru 1.727 bucăți

cămăși executate necorespunzător aflate în posesia acesteia, la plata

penalităților de întârziere, conform art. 6 din contractul încheiat între

părți, calculate începând cu data de 22 mai 2002 până la plata efectivă a

datoriei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Maramureș, prin

sentința civilă nr. 2695 din 20 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea și a

obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 9.434,97 euro, reprezentând

contravaloare manoperă.

A admis în parte și cererea

reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 134.391.000

lei, reprezentând contravaloarea materiei prime.

Cheltuielile de judecată au

fost compensate.

Pentru a hotărî astfel

instanța a reținut din actele dosarului că pârâta a achitat doar parțial

contravaloarea manoperei datorată reclamantei pentru confecțiile executate, că

în contract nu s-au prevăzut penalități în sarcina acesteia pentru neexecutarea

obligațiilor.

Cu privire la

reconvențională reține că, un număr de 848 bucăți cămăși au fost

necorespunzător executate, contravaloarea materiei prime corespunzătoare

acestora se ridica la suma de 134.391.000 lei.

Curtea de Apel Cluj, prin

decizia civilă nr. 46 din 28 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de

reclamanta pârâtă, împotriva sentinței mai sus menționate pe care a schimbat-o

în parte în sensul că a obligat pârâta reclamantă și la plata sumei de 648 euro,

reprezentând penalități până la data de 19 iunie 2002 și în continuare de 0,1%

până la achitarea debitului, reținând că instanța a dat o interpretare greșită

clauzelor contractului privind obligarea părților la plata penalităților.

S-a respins, ca nefondat,

apelul declarat de pârâta reclamantă care a fost obligată la 1.762.564 lei

cheltuieli de judecată.

SC T. SRL a declarat recurs

împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc. civ.

În dezvoltarea motivelor de

recurs se arată că, în raport de actele dosarului, reclamanta pârâtă trebuia

obligată la plata contravalorii materiei prime actualizată cu indicele de

inflație corespunzător pentru 1727 bucăți cămăși.

Datele contractului cu

privire la penalități au fost greșit interpretate, instanța ar fi trebuit să

oblige reclamanta pârâtă la plata penalităților.

Acțiunea reclamantei trebuia

respinsă pentru că nu au fost îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 720

1

pentru promovarea acesteia.

Recursul a fost admis pentru

următoarele motive:

La data de 1 noiembrie 2001,

între părți s-a încheiat un contract de „colaborare” în baza căruia reclamanta

pârâtă se obliga să execute pentru pârâta reclamantă confecții – cămăși și

bluze damă pentru export.

În derularea contractului

respectiv, la data de 22 mai 2002, delegatul pârâtei reclamante a făcut

recepția calitativă a 1.727 bucăți cămăși pentru copii. În actul întocmit cu

acea ocazie se menționează faptul că doar un număr de 879 bucăți cămăși au fost

corespunzătoare calitativ. Împrejurarea că pârâta reclamantă a refuzat să

indice această marfă nu putea constitui motiv de obligare a reclamantei la

plata contravalorii materiei prime încorporată în ele.

Penalitățile conform art. 6

din contract fiind stipulate pentru „neplata prețului” de către reclamanta

pârâtă nu puteau fi acordate pentru execuție necorespunzătoare, iar prin

reconvențională nu s-a solicitat actualizarea debitului.

Cerințele art. 720

1

C. proc. civ., au fost îndeplinite în condițiile în care între părți a existat

o acțiune privind aceleași sume, în temeiul O.G. 5/2001.

Critica cu privire la

greșita obligare a recurentei la plata penalităților prin admiterea apelului,

este fondată. În contractul încheiat între părți se menționează expres

calitatea părților, SC T. SRL este „beneficiar”, iar SC M.I. SRL este

„prestator”. În art. 6 se prevede că, pentru nerespectarea obligației de „plată

a prețului” (pârâta reclamantă a vândut reclamantei pârâte unele bunuri mobile)

de către „prestator” în condițiile stabilite (2 rate) „duce la plata de

penalități de 0,1% pe zi”.

Rezultă din aceste mențiuni

că singura care s-a obligat prin contract la plata penalităților este

reclamanta pârâtă – prestator, sub acest aspect admiterea apelului acesteia și

obligarea pârâtei reclamante (beneficiar) la penalități este nelegală.

Pentru acest motiv s-a admis

recursul, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a respins apelul

acesteia, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de

pârâta SC T. SRL Sighișoara.

Modifică decizia nr. 46 din

28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ,

în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC M.I. SRL.

Menține celelalte

dispoziții.

Irevocabilă.

Pronunțata în ședință

publică, astăzi 13 aprilie 2005.