ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2545/2005

Asupra recursului se rețin următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Tribunalul Maramureș sub nr. 5477/R/2003, SC M.I. SRL a solicitat instanței ca prin sentința ce o va da în contradictoriu cu SC T. SRL să dispună obligarea pârâtei la plata echivalentului în lei a sumei de 9.434,97 euro, reprezentând manoperă confecții, la 648 euro penalități de întârziere în cuantum de 1% pentru fiecare zi întârziere până la achitarea debitului, cu cheltuieli de judecată. Prin cererea reconvențională SC T. SRL a solicitat obligarea reclamantei pârâte la plata sumei de 8.950 euro, reprezentând contravaloarea materiei prime și materialelor pentru 1.727 bucăți cămăși executate necorespunzător aflate în posesia acesteia, la plata penalităților de întârziere, conform art. 6 din contractul încheiat între părți, calculate începând cu data de 22 mai 2002 până la plata efectivă a datoriei, cu cheltuieli de judecată.

Tribunalul Maramureș, prin sentința civilă nr. 2695 din 20 octombrie 2003, a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta reclamantă la plata sumei de 9.434,97 euro, reprezentând contravaloare manoperă. A admis în parte și cererea reconvențională și a obligat reclamanta pârâtă la plata sumei de 134.391.000 lei, reprezentând contravaloarea materiei prime. Cheltuielile de judecată au fost compensate. Pentru a hotărî astfel instanța a reținut din actele dosarului că pârâta a achitat doar parțial contravaloarea manoperei datorată reclamantei pentru confecțiile executate, că în contract nu s-au prevăzut penalități în sarcina acesteia pentru neexecutarea obligațiilor. Cu privire la reconvențională reține că, un număr de 848 bucăți cămăși au fost necorespunzător executate, contravaloarea materiei prime corespunzătoare acestora se ridica la suma de 134.391.000 lei.

Curtea de Apel Cluj, prin decizia civilă nr. 46 din 28 ianuarie 2004, a admis apelul declarat de reclamanta pârâtă, împotriva sentinței mai sus menționate pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta reclamantă și la plata sumei de 648 euro, reprezentând penalități până la data de 19 iunie 2002 și în continuare de 0,1% până la achitarea debitului, reținând că instanța a dat o interpretare greșită clauzelor contractului privind obligarea părților la plata penalităților. S-a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta reclamantă care a fost obligată la 1.762.564 lei cheltuieli de judecată. SC T. SRL a declarat recurs împotriva deciziei invocând dispozițiile art. 304 pct. 8, 9 și 10 C. proc.

civ. În dezvoltarea motivelor de recurs se arată că, în raport de actele dosarului, reclamanta pârâtă trebuia obligată la plata contravalorii materiei prime actualizată cu indicele de inflație corespunzător pentru 1727 bucăți cămăși. Datele contractului cu privire la penalități au fost greșit interpretate, instanța ar fi trebuit să oblige reclamanta pârâtă la plata penalităților. Acțiunea reclamantei trebuia respinsă pentru că nu au fost îndeplinite condițiile, prevăzute de art. 720 1 pentru promovarea acesteia. Recursul a fost admis pentru următoarele motive: La data de 1 noiembrie 2001, între părți s-a încheiat un contract de „colaborare” în baza căruia reclamanta pârâtă se obliga să execute pentru pârâta reclamantă confecții – cămăși și bluze damă pentru export.

În derularea contractului respectiv, la data de 22 mai 2002, delegatul pârâtei reclamante a făcut recepția calitativă a 1.727 bucăți cămăși pentru copii. În actul întocmit cu acea ocazie se menționează faptul că doar un număr de 879 bucăți cămăși au fost corespunzătoare calitativ. Împrejurarea că pârâta reclamantă a refuzat să indice această marfă nu putea constitui motiv de obligare a reclamantei la plata contravalorii materiei prime încorporată în ele. Penalitățile conform art. 6 din contract fiind stipulate pentru „neplata prețului” de către reclamanta pârâtă nu puteau fi acordate pentru execuție necorespunzătoare, iar prin reconvențională nu s-a solicitat actualizarea debitului. Cerințele art. 720 1 C. proc.

civ., au fost îndeplinite în condițiile în care între părți a existat o acțiune privind aceleași sume, în temeiul O.G. 5/2001. Critica cu privire la greșita obligare a recurentei la plata penalităților prin admiterea apelului, este fondată. În contractul încheiat între părți se menționează expres calitatea părților, SC T. SRL este „beneficiar”, iar SC M.I. SRL este „prestator”. În art. 6 se prevede că, pentru nerespectarea obligației de „plată a prețului” (pârâta reclamantă a vândut reclamantei pârâte unele bunuri mobile) de către „prestator” în condițiile stabilite (2 rate) „duce la plata de penalități de 0,1% pe zi”. Rezultă din aceste mențiuni că singura care s-a obligat prin contract la plata penalităților este reclamanta pârâtă – prestator, sub acest aspect admiterea apelului acesteia și obligarea pârâtei reclamante (beneficiar) la penalități este nelegală.

Pentru acest motiv s-a admis recursul, s-a modificat decizia recurată în sensul că s-a respins apelul acesteia, menținându-se celelalte dispoziții ale deciziei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâta SC T. SRL Sighișoara. Modifică decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2004 a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, în sensul că respinge apelul formulat de reclamanta SC M.I. SRL. Menține celelalte dispoziții. Irevocabilă. Pronunțata în ședință publică, astăzi 13 aprilie 2005.