ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5305/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 460 din 19 septembrie 2002, Tribunalul Cluj a condamnat pe inculpatul C.V.G. la 12 ani închisoare, pentru infracțiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. și 5 ani închisoare, pentru infracțiunea de incest, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) și art. 37 lit. a) C. pen. În baza art. 33 lit. a) și art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare. În temeiul art. 61 C. pen., s-a revocat beneficiul liberării condiționate din pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentința penală nr. 258/1997 a Tribunalului Cluj, urmând a se contopi pedeapsa aplicată în prezenta cauză, cu restul rămas neexecutat de 933 zile închisoare, pentru ca în final inculpatul C.V.G.

să execute pedeapsa de 12 ani închisoare, sporită cu 2 ani închisoare, deci 14 ani închisoare. S-a făcut aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen. Pentru pronunțarea acestei hotărâri, prima instanță a reținut că C.V.G., după liberarea condiționată dintr-o pedeapsă de 5 ani închisoare aplicată, pentru infracțiunea de viol, din iunie 1999 a locuit la părinții săi în Cluj-Napoca, unde locuia și fiica sa C.M.C., în vârstă de 11 ani, născută din relația avută cu R.C.M. din comuna Sânpaul, satul Berind, județul Cluj. În perioada octombrie 2000 – iunie 2001, inculpatul C.V.G. a constrâns-o în mod repetat, prin violență, pe fiica sa minora C.M.C., să întrețină cu el raporturi sexuale, împotriva voinței ei.

Prin decizia penală nr. 145 din 24 iulie 2003, Curtea de Apel Cluj a respins, ca tardiv, apelul declarat de inculpatul C.V.G. Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, solicitând reducerea pedepsei aplicate. Recursul este nefondat. Analizând actele și lucrările de la dosar, se constată că prima instanță și cea de apel, au reținut o corectă situație de fapt, confirmată de probele administrate în cauză și au încadrat faptele comise de inculpat în textele de lege corespunzătoare, aplicând o pedeapsă just individualizată. Ambele instanțe au făcut o corectă și justă apreciere a pericolului social al faptelor și împrejurărilor în care ele au fost săvârșite și s-a avut în vedere că și-a violat propriul copil, minoră în vârstă de 11 ani, producându-i o traumă psihică ireparabilă, fiind și recidivist, astfel că prin respectarea art. 72 C. pen., inculpatului i s-a aplicat o pedeapsă orientată către minimul special prevăzut de lege.

Pedeapsa de 14 ani aplicată inculpatului nu poate fi apreciată ca severă, încât executarea ei, în limitele stabilite, se impunea cu necesitate, pentru realizarea scopului prevăzut de art. 52 C. pen. Pentru considerentele arătate, având în vedere că, verificând decizia atacată, în raport cu prevederile art. 385 9 alin. (3) C. proc. pen. și nefiind identificate alte motive, care analizate din oficiu, să ducă la casare, se va constata că recursul declarat de inculpat este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 385 15 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. și a se dispune potrivit dispozitivului prezentei decizii.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V.G. împotriva deciziei penale nr. 145 din 24 iulie 2003 a Curții de Apel Cluj. Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 22 iulie 2002 la 19 noiembrie 2003. Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.500.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiției. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 19 noiembrie 2003.