ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2191/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința nr. 471, pronunțată la

data de 27 septembrie 2002, în dosarul penal nr. 1387/2002, Tribunalul Cluj, secția

penală, a condamnat pe inculpatul R.M.S., pentru săvârșirea infracțiunii de

viol, prevăzută și pedepsită de art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C.

pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., la 12 ani închisoare și pentru

săvârșirea infracțiunii de corupție sexuală, prevăzută și pedepsită de art. 202

C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., la 2 ani închisoare.

În temeiul art. 33 lit. a) și art. 34

lit. b) C. pen., s-au contopit pedepsele, inculpatul urmând să execute 12 ani

închisoare.

S-au interzis conform art. 71 C.

pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. Potrivit dispozițiilor art. 88 C.

pen., s-a dedus prevenția de la 7 ianuarie 2002, la zi. Inculpatul a fost

obligat la 50.000.000 lei daune morale și la cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut următoarea situație de fapt:

În intervalul 1995 – 2001

inculpatul, concubinat cu mama părții vătămate cu care are și 2 copii, a

întreținut relații sexuale cu fiica acesteia din altă căsătorie, R.D.C. prin

constrângere, determinând-o printr-o purtare dură să nu-și poată manifesta

voința. De asemenea, s-a manifestat prin acte cu caracter obscen față de o altă

minoră.

Partea vătămată inițial avea 9 ani

și adevărul s-a cunoscut când aceasta, în vârstă de 16 ani, a rămas

însărcinată.

Inculpatul recunoaște întreținerea

relațiilor intime, dar cu acceptul părții vătămate, violențele aplicate

pretinzând că aveau alte motive: corecția, primirea de ajutor casnic, etc.

În realitate, din declarațiile

martorilor a rezultat că de-a lungul timpului fetița s-a plâns frățiorului ei

pe care l-a rugat să și asiste; o altă fetiță, M.A.M., victimă a obscurităților

inculpatului și-a înștiințat mama care, la rândul ei a discutat cu mama părții

vătămate. Aceasta a făcut o discuție cu concubinul și partea vătămată,

crezându-l însă pe inculpat, care nu recunoscuse.

Alte mijloace de probă care au făcut

posibilă reținerea stării de fapt și a vinovăției inculpatului au fost:

raportul de constatare medico-legală, sesizarea D.G.J. pentru Protecția

Drepturilor Copilului, procese verbale de confruntare.

Inculpatul nu a recunoscut în

întregime practicarea de acte obscene față de M.A.M.

Instanța a constatat ca fiind

întrunite elementele constitutive ale celor două infracțiuni, aplicând pedepse

corespunzătoare gradului ridicat de pericol social concret al faptei și

persoanei inculpatului.

Curtea de Apel Cluj prin decizia

penală nr. 19/A/2003, pronunțată la data de 6 februarie 2003, în dosarul penal nr.

5846/2002, a respins ca nefondat apelul declarat de inculpat, obligându-l la

cheltuieli judiciare către stat.

Împotriva acestei decizii,

inculpatul a declarat, în termen legal recurs, criticând-o pentru greșita

încadrare juridică a faptei

[

(art.

385

9

alin. (1) pct. 17 C. proc. pen.)] în infracțiunea de viol, în

loc de raport sexual cu o minoră (art. 198 C. pen.).

Inculpatul a solicitat admiterea

recursului, casarea hotărârilor și schimbarea încadrării juridice cu consecința

aplicării unei pedepse mai reduse.

Reprezentantul parchetului a opiniat

pentru admiterea recursului dar sub aspectul greșitei rețineri a alin. (3) al

infracțiunii prevăzută de art. 197 C. pen., deoarece ultimul act material de

executare al faptei s-a situat după împlinirea vârstei de 14 ani de către

partea vătămată.

Curtea examinând hotărârile atât în

raport de motivul de casare invocat, cât și de susținerile orale, constată că

din analiza probelor administrate rezultă netemeinicia susținerilor

inculpatului, dar și aspectul fondat al criticii aduse de reprezentantul

parchetului.

Indiscutabil din probele administrate

a rezultat situația avută în vedere de instanța de fond și apel, atât sub

aspectul laturii obiective, cât și al celei subiective ale infracțiunii de

viol.

Într-adevăr însă, instanța, față de

situația stabilită, a apreciat greșit că în cauză își găsesc aplicabilitatea

dispozițiile art. 198 alin. (3) C. pen., privind raportul sexual cu o minoră

care nu a împlinit vârsta de 14 ani.

Activitatea infracțională a îmbrăcat

caracter continuat, pe parcursul anilor 1995-2001, timp în care minora a

împlinit 14 ani, anterior datei consumării infracțiunii care este data

ultimului raport sexual.

În această împrejurare, infracțiunea

continuată fiind o infracțiune unică, absoarbe toate actele materiale de

același gen și săvârșite în baza intenției delictuoase unice, iar încadrarea

juridică se face raportat la data săvârșirii infracțiunii (a consumării ei în

întregime, adică într-un moment în care partea vătămată nu mai are 14 ani).

Pentru aceste considerente, păstrând

o altă încadrare juridică, instanțele au pronunțat hotărâri, contrare legii,

astfel încât, recursul inculpatului urmează a fi apreciat ca fondat pentru

motivul invocat din oficiu și va fi admis, în conformitate cu dispozițiile art.

385

15

pct. 2 lit. d) C. proc. pen.

Un alt motiv de casare invocat din

oficiu este și acela al omiterii decretului de grațiere (Legea 543/2002) pentru

pedeapsa aplicată infracțiunii prevăzută de art. 202 C. pen. Prin neobservarea

acestui aspect, instanțele au pronunțat hotărâri nelegale din acest punct de

vedere.

Recursul urmează a fi admis și

pentru acest motiv în temeiul aceluiași text al art. 385

15

pct. 2 lit.

d) C. proc. pen.

Ca urmare a casării hotărârilor sub

aceste aspecte, urmează a se descontopi pedepsele aplicate, a se grația

infracțiunea prevăzută de art. 202 C. pen. și a se schimba încadrarea juridică

conform art. 334 C. proc. pen., din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b) și alin. (3) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 197 alin.

(2) lit. b) C. pen.

Curtea va păstra cuantumul pedepsei

aplicate de 12 ani închisoare, ținând cont de pericolul social concret deosebit

prezentat de fapte și inculpat.

Conform art. 88 C. pen., se va

deduce prevenția, iar cheltuielile judiciare vor rămâne în sarcina statului,

onorariul avocatului din oficiu, urmând a fi plătit din fondul Ministerului

Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite

recursul declarat de inculpatul R.M.S. împotriva

deciziei penale nr. 19 din 6 februarie 2003 a Curții de Apel Cluj.

Casează decizia atacată și sentința

penală nr. 471 din 27 septembrie 2002 a Tribunalului Cluj numai cu privire la

încadrarea juridică dată faptei de viol și cu privire la grațierea pedepsei

aplicată pentru infracțiunea de corupție sexuală.

Înlătură art. 34 lit. b) C. pen. și

repune pedepsele în individualitatea lor.

Descontopește pedeapsa rezultantă de

12 ani închisoare în pedepsele componente de:

- 12 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b) și alin. (3) C. pen., cu

aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen.;

- 2 ani închisoare, pentru

infracțiunea prevăzută de art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen.

În baza art. 334 C. proc. pen.,

schimbă încadrarea juridică din infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit.

b) și alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., în

infracțiunea prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b), cu aplicarea art. 41 alin.

(2) C. pen. și art. 13 C. pen. și condamnă pe inculpat la pedeapsa de 12 ani

închisoare.

În baza art. 1 din Legea nr. 543/2002,

grațiază pedeapsa de 2 ani închisoare aplicată pentru infracțiunea prevăzută de

art. 202 C. pen., cu aplicarea art. 13 C. pen., în condițiile prevăzute de art.

7 din aceeași lege.

Deduce din pedeapsă durata reținerii

și arestării preventive de la 7 ianuarie 2002, până la 13 mai 2003.

Onorariul cuvenit apărătorului

desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul

Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi 13

mai 2003.