ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 1205/2004

Asupra contestației în anulare de

față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea formulată la Curtea de Apel București, N.V. a solicitat anularea hotărârii Consiliului de judecată

constituit la nivelul Direcției Generale a Poliției municipiului București din

4 mai 1998, prin care s-a propus trecerea sa în rezervă, act ce nu i-a fost

comunicat, obligarea pârâților-intimați să-i înmâneze o copie de pe Ordinul de

trecere în rezervă, cât și o copie de pe hotărârea Consiliului de judecată din

4 mai 1998, solicitând, totodată, repunerea în drepturile stabilite conform

Legii nr. 80/1995, respectiv în gradul și funcția avute anterior trecerii în

rezervă, precizând ulterior acțiunea, în sensul că solicită și anularea

ordinului de trecere în rezervă.

A motivat că la data de 25 iunie

1998, în urma hotărârii Consiliului de judecată constituit la nivelul Direcției

Generale de Poliție București, s-a propus trecerea sa în rezervă, pentru

infracțiunea de luare de mită, cu sesizarea Parchetului Miliar, iar prin

rezoluția Parchetului Militar s-a dispus neînceperea urmăririi penale.

Curtea de Apel București, secția de

contencios administrativ, prin sentința civilă nr. 1681 din 5 decembrie 2000, a respins acțiunea formulată de reclamantul N.V., reținând că reclamantul-contestator nu a

respectat procedura de întocmire a actelor asupra acțiunii realizate în 29

aprilie 1998 în Complexul Giulești și că a participat la o percheziție, fără să

se întocmească forme legale procedurale, așa cum a recunoscut la ședința

Consiliului de judecată din 4 iunie 1998, a Direcției Generale a Poliției și că în mod corect, cu respectarea dispozițiilor legale [a Regulamentului nr. 754/1998

și a Legii nr. 80/1995, privind Statutul cadrelor militare], a fost emis

ordinul de trecere în rezervă.

Împotriva acestei hotărâri a

declarat recurs, N.V.

Curtea Supremă de Justiție, secția

de contencios administrativ, prin decizia nr. 4143 din data de 11 decembrie 2001, a respins recursul declarat de N.V.

Toate motivele de recurs invocate de

contestatorul N.V. au fost analizate de Curtea Supremă, care a reținut că

faptele și împrejurările cuprinse în hotărârea Consiliului de disciplină,

întrunit conform dispozițiilor Regulamentului nr. 754/1998, emis de Ministerul

de Interne, sunt temeinic probate cu actele depuse la dosarul cauzei.

A reținut că neînceperea urmării

penale sub aspectul infracțiunii de luare de mită, dispusă prin rezoluția

Parchetului Militar, în privința contestatorului-reclamant N.V., nu înlătură

răspunderea disciplinară a acestuia, pentru săvârșirea abaterii disciplinare.

Examinând legalitatea ordinului de trecere

în rezervă și a hotărârii Consiliului de judecată, Curtea a constatat că în mod

corect a fost aplicată sancțiunea cea mai gravă, contestatorului-reclamant N.V.,

în raport cu natura și gravitatea abaterii disciplinare săvârșite.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

analizând motivele contestației în anulare, în raport cu decizia atacată,

motivele de recurs formulate în dosarul nr. 694/2001, al Curții Supreme de

Justiție, secția de contencios administrativ și dispozițiile legale invocate,

constată ca nefondată, această cerere, pentru următoarele considerente:

Contestația în anulare reglementată

de art. 318 C. proc. civ., poate fi exercitată împotriva hotărârii instanței de

recurs, când dezlegarea dată este rezultatul unei greșeli materiale sau când

instanța respingând recursul sau admițându-l numai în parte, a omis din

greșeală să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau casare.

În sensul acestui text de lege,

greșeala materială reprezintă neregularități evidente privind actele de procedură

și care au fost determinante pentru soluția dată recursului.

În consecință, eroarea materială pe

care se întemeiază exercitarea acestei căi extraordinare de atac, nu se referă

la probleme de fond, cum ar fi situația de fapt reținută și probele administrate.

Cu alte cuvinte, textul procedural

mai sus invocat, vizează greșeli, de fapt, involuntare, iar nu greșeli de

judecată, respectiv de apreciere a probelor, de interpretare a unor dispoziții

legale sau de rezolvare a unui incident procedural.

Fiind vorba de un text de excepție,

noțiunea de „greșeală materială” nu trebuie interpretată extensiv și deci, pe

calea contestației în anulare nu pot fi valorificate greșeli de judecată care

ar putea pune în discuție o reexaminare a fondului, deoarece s-ar ajunge în

situația în care legea ar permite părților, recursul la recurs, soluționat de

aceeași instanță.

Sub acest aspect, Curtea reține că

motivele invocate de contestator se referă la eventuale greșeli de judecată

care pun în discuție reexaminarea fondului judecății, precum și o reapreciere a

probelor, ceea ce este inadmisibil pe calea unei contestații în anulare, care

reprezintă o cale extraordinară de atac de retractare, iar nu de reformare.

Prin contestația formulată s-a

susținut nu numai că hotărârea atacată este rezultatul unei erori materiale, ci

și faptul că instanța de recurs a omis să cerceteze toate motivele de recurs și

excepțiile invocate, precum și textele de lege aplicabile, respectiv

dispozițiile art. 11 Legea nr. 29/1990, art. 2, 3, 10 și 22 din Regulamentul nr.

754/1998; art. 35 din Legea nr. 80/1995.

Or, în cauză, Curtea, prin decizia nr.

4143 din data de 11 decembrie 2001, a analizat motivele de recurs formulate de

N.V., cu referire la textele de lege aplicabile și a dat o interpretare corectă

dispozițiilor Legii nr. 80/1995, Legii nr. 29/1990 și a Regulamentului nr. 754/1998,

iar această soluție, amplu și corect motivată, este firesc, consecința liberei

aprecieri a probelor administrate și nu constituie greșeală materială, în

sensul dispozițiilor legale invocate.

Nefiind îndeplinite condițiile

expres și limitativ prevăzute de textul de lege [art. 318 C. proc. civ.], se va respinge ca nefondată, contestația în anulare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația în anulare

formulată de N.V. împotriva deciziei nr. 4143 din 11 decembrie 2001, a Curții Supreme de Justiție, secția de contencios administrativ.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 23 martie 2004.