ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 2538/2004

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

La data de 29 octombrie 2002, C.H. a solicitat ca în contradictoriu cu Casa Județeană de Pensii Brașov, să se dispună modificarea

deciziei nr. 278 din 5 septembrie 2000, emisă de Comisia pentru aplicarea Legii

nr. 189/2000, în sensul stabilirii calității sale de beneficiar al acestui act

normativ, și pentru perioada 1 iulie 1940 - 1 septembrie 1941, în care întreaga

familie a fost strămutată din Bucovina, în Germania.

Reclamantul și-a motivat acțiunea,

arătând că datorită apartenenței tatălui său la etnia germană, a aplicării pactului

Ribentrop-Molotov, toți membrii familiei au fost duși în lagărele de refugiați

din Rotenburg și apoi, Gleiwitz din Germania, de unde s-au reîntors în comuna Cireș,

în toamna anului 1941. Că, deși au făcut dovada acestei afirmații, cu

declarațiile autentice a doi martori, comisia sesizată a stabilit calitatea lui

de beneficiar al legii, doar pentru perioada 24 martie 1944 – 6 martie 1945.

Prin sentința civilă nr. 154/F din 1

iulie 2003, Curtea de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ, a admis acțiunea, astfel cum a fost formulată.

Instanța a reținut că în lipsa

actelor oficiale, dovada persecuției etnice poate fi făcută prin declarații de

martori, conform art. 4 alin. (2) din Normele de aplicare a Legii nr. 189/2000,

aprobate prin H.G. nr. 127/2002.

De asemenea, că reclamantul C.H. a

dovedit prin declarațiile a doi martori, că în anul 1941, familia sa a părăsit

domiciliul din comuna Cireș (fostă U.R.S.S.) și s-a refugiat în lagăre din Germania,

de unde a revenit în anul 1941.

Împotriva sentinței a declarat

recurs, pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov.

Recurenta a susținut că în mod

eronat prima instanță a acordat reclamantului, drepturile pretinse începând din

luna iulie 1940, în loc de 6 septembrie 1940, care este data prevăzută de lege.

Pe de altă parte, a fost ignorată

împrejurarea că admisibilitatea probei cu martori este condiționată de reglementarea

legală în vigoare, de dovada inexistenței unor înscrisuri oficiale care să

ateste realitatea și durata refugiului în altă localitate, decât aceea de

domiciliu.

Recursul este fondat, pentru

considerentele ce se vor expune în continuare.

Potrivit dispozițiilor art. 1 alin.

(1) lit. c) din Legea nr. 189/2000, privind aprobarea O.G. nr. 105/1999,

beneficiază de prevederile prezentei ordonanțe, persoana, cetățean român, care

în perioada regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940, până la

6 martie 1945, a avut de suferit persecuții din motive etnice, prin strămutare

în altă localitate, decât aceea de domiciliu.

În conformitate cu dispozițiile art.

4 alin. (2) din Normele de aplicare a ordonanței, aprobate prin H.G. nr. 127/2002,

dovada încadrării în situațiile prevăzute la art. 1 din O.G. nr. 105/1999,

aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, se poate face, în

lipsa actelor oficiale, prin declarații de martori.

Curtea de Apel Brașov a reținut în

mod judicios că în speță, în lipsa actelor oficiale. învederată de reclamantul

C.H., proba cu martori, a persecuției familiei sale, pentru motive etnice, este

admisibilă față de reglementarea legală instituită în materie.

De asemenea, a stabilit corect,

incidența prevederilor art. 1 lit. c) din Legea nr. 189/2000, cu modificările

ulterioare, dar a greșit atunci când, admițând acțiunea, a extins aplicabilitatea

normei juridice și pentru intervalul de timp cuprins între data de 1 iulie 1940

și data de 6 septembrie 1940, menționată expres în textul legal precizat.

De aceea, pentru corecta soluționare

a litigiului, se impune admiterea recursului și modificarea sentinței atacate,

în sensul că drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, vor fi acordate

reclamantului, pentru perioada 6 septembrie 1940 - 1 septembrie 1941.

Totodată, se vor menține celelalte

dispoziții ale hotărârii.

Văzând și dispozițiile art. 304 pct.

9 C. proc. civ. și art. 15 din Legea nr. 29/1990, privind contenciosul

administrativ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite recursul declarat de pârâta

Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 154/F din 1

iulie 2003 a Curții de Apel Brașov, secția comercială și de contencios

administrativ.

Modifică sentința atacată, în sensul

că acordă reclamantului, drepturile prevăzute de Legea nr. 189/2000, de la data

de 6 septembrie 1940, la 1 septembrie 1941.

Menține celelalte dispoziții ale

sentinței.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi 8 iunie 2004.