ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 954/2008

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor

din dosar, constată următoarele:

Prin cererea înregistrată la 3 iulie 2007, reclamanta

C.L. a solicitat, în contradictoriu cu pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, anularea

hotărârii nr. 4725 din 14 decembrie 2006 și emiterea unei hotărâri prin care să

i se recunoască calitatea de beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 18

martie 1944–6 martie 1945, începând cu data de 1 decembrie 2006.

Curtea de Apel Brașov,

secția de contencios administrativ și fiscal, prin sentința civilă nr. 133/F din

16 octombrie 2007, a admis acțiunea, a dispus anularea hotărârii contestate, a obligat

pârâta să emită o nouă hotărâre prin care să recunoască reclamantei calitatea de

beneficiar al Legii nr. 189/2000 pentru perioada 18 martie 1944–6 martie 1945 și

să-i acorde drepturile prevăzute de această lege începând cu data de 1 decembrie

2006.

Pentru a se pronunța astfel,

instanța a reținut că, din probele administrate rezultă că reclamanta a făcut dovada

refugiului determinat de persecuția etnică, împreună cu părinții și sora sa, pe

perioada 18 martie 1944-6 martie 1945.

S-a mai reținut că reglementările

legale în materie nu condiționează ca localitatea de domiciliu și locul de refugiu

să fie situate pe un anumit teritoriu, motivul refugiului reclamantei, împreună

cu părinții și sora sa, fiind faptul că se apropia armata sovietică, iar tatăl său

era de origine germană.

Împotriva acestei sentințe

a declarat recurs pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov, susținând că instanța

de fond a pronunțat o hotărâre cu aplicarea greșită a dispozițiilor legale.

S-a mai susținut că, pentru

încadrarea în prevederile Legii nr. 189/2000 refugierea trebuie să se facă de pe

un teritoriu ocupat și să se datoreze unei persecuții din motive etnice.

Or, în cauză, a susținut

recurenta că localitatea B. se afla sub jurisdicția autorităților românești și faptul

că familia contestatoarei a fost evacuată fără a exista o persecuție pe motive etnice

nu reprezintă o justificare legală pentru acordarea drepturilor prevăzute de Legea

nr. 189/2000.

Recursul este nefondat.

Conform art. 1 lit. c)

din O.G. nr. 105/1999 aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare,

de prevederile acestei ordonanțe beneficiază persoana cetățean român, care în perioada

regimurilor instaurate cu începere de la 6 septembrie 1940 până la 6 martie 1945,

a avut de suferit persecuții etnice, fiind strămutată în altă localitate decât cea

de domiciliu.

Prin „persoană strămutată

în altă localitate”, conform dispozițiilor H.G. nr. 127/2002 privind Normele de

aplicare a O.G. nr. 105/1999, se înțelege „persoana care a fost mutată sau care

a fost obligată să își schimbe domiciliul în altă localitate, din motive etnice”.

Din coroborarea acestor

dispoziții reiese voința neîndoielnică a legiuitorului de a acorda măsuri reparatorii

oricărui cetățean român care în perioada 6 septembrie 1940–6 martie 1945 a avut

de suferit persecuții din motive etnice, pentru a nu se crea vreo situație de inegalitate

sau discriminare în drepturi, indiferent dacă refugiul sau strămutarea a avut loc

din teritoriile ocupate de un stat străin în teritoriile românești, ori din cele

aflate sub jurisdicția Statului Român, în scopul asigurării deplinei realizări a

principiului protecției tuturor cetățenilor.

Așadar, interpretarea

corectă și completă a dispozițiilor art. 1 lit. c) din O.G. nr. 105/1999, astfel

cum a fost aprobată prin Legea nr. 189/2000, cu modificările ulterioare, duce la

concluzia că, independent de naționalitate, cetățenii români persecutați din motive

etnice de regimurile instaurate în perioada 6 septembrie 1940-6 martie 1945, dacă

la data strămutării aveau domiciliul pe teritoriul Statului Român sau pe teritoriile

românești aflate sub ocupația altor state, indiferent dacă localitatea din care

au fost strămutați ori s-au refugiat se afla sub jurisdicție românească sau sub

dominația altui stat, beneficiază de măsurile reparatorii prevăzute de lege.

În speță, reclamanta a

făcut dovada încadrării în prevederile legale sus-menționate prin probele aflate

la dosar respectiv: Tabelul nominal cu evacuații din Bucovina, Basarabia și Moldova

întocmit de Legiunea de Jandarmi F. – Postul de Jandarmi M., declarațiile autentice

ale martorilor H.E., B.L., declarația martorei S.V. – audiată de instanță, acte

de stare civilă.

Față de cele de preced,

se constată că instanța de fond a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, iar

recursul este nefondat urmând să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat

de pârâta Casa Județeană de Pensii Brașov împotriva sentinței civile nr. 133/F din

16 octombrie 2007 a Curții de Apel Brașov, secția contencios administrativ și fiscal,

ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință

publică, astăzi 7 martie 2008.