ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3856/2003

Asupra recursului în anulare de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 435 din 26 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, inculpatul G.N. a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de înșelăciune la măsurătoare, prevăzută de art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod. S-a făcut aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen. S-a constatat că părțile vătămate nu se constituie părți civile în cauză. În temeiul dispozițiilor art. 191 C. pen., inculpatul a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 1.500.000 lei.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în fapt, următoarele: Inculpatul G.N. a lucrat ca vânzător în cadrul societății comerciale O. SRL București. În perioada octombrie 2001 – ianuarie 2002, el a vândut mărfuri cu lipsă la cântar înșelând, astfel, părțile vătămate D.A., I.M. și S.I. Sumele de bani încasate în plus, în cuantum de 12.695 lei, au fost restituite părților vătămate. Situația de fapt și vinovăția inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză: proces-verbal de depistare, declarațiile părților vătămate și declarațiile inculpatului prin care acesta a recunoscut săvârșirea infracțiunii reținute în sarcina sa. Hotărârea judecătorească a rămas definitivă prin neapelare.

Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a declarat recurs în anulare împotriva acestei sentințe penale, în temeiul dispozițiilor art. 409 și art. 410 partea I pct. 4 și 7 C. proc. pen., solicitând admiterea acestuia, casarea hotărârii și rejudecarea cauzei. S-a arătat că hotărârea judecătorească a fost pronunțată cu încălcarea legii, faptei săvârșite de inculpat dându-i-se o greșită încadrare juridică prin omiterea stării de recidivă postexecutorie prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen., iar pedeapsa a fost aplicată în alte limite decât cele prevăzute de lege. Examinând recursul în anulare, Curtea constată că acesta este întemeiat.

Potrivit art. 37 lit. b) C. pen., recidiva postexecutorie există când după executarea unei pedepse cu închisoare mai mare de 6 luni, după grațierea totală sau a restului de pedeapsă, ori după împlinirea termenului de prescripție a executării unei asemenea pedepse, cel condamnat săvârșește din nou o infracțiune cu intenție pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de un an. Din fișa de cazier a inculpatului, rezultă următoarea situație a antecedentelor penale ale inculpatului: Prin sentința penală nr. 541 din 14 octombrie 1991 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 1073 din 9 decembrie 1991 a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni de furt calificat.

A fost dedus arestul preventiv de la 24 martie 1991. De asemenea, prin sentința penală nr. 486 din 16 septembrie 1991 a Judecătoriei sectorului 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 930 din 11 noiembrie 1991 a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la 8 luni închisoare, pentru infracțiunea de ultraj, prevăzută de art. 239 alin. (2), cu aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. Pedepsele aplicate prin cele două hotărâri anterior menționate au fost contopite, prin sentința penală nr. 155 din 19 ianuarie 1993 a Judecătoriei sectorului 5 București, definitivă prin neapelare, într-o pedeapsă rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare. A fost dedus arestul preventiv de la 24 martie 1991 la zi.

Prin sentința penală nr. 15 din 12 februarie 1993 a Tribunalului București, definitivă prin decizia penală nr. 212 din 8 decembrie 1994 a Curții de Apel București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., pentru săvârșirea infracțiunilor de tâlhărie și loviri sau vătămări cauzatoare de moarte, prevăzute de art. 211 alin. (1) și art. 183 C. pen. Această ultimă pedeapsă a fost contopită, prin sentința penală nr. 282 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 București, cu pedeapsa rezultantă de 2 ani și 8 luni închisoare aplicată prin sentința penală nr. 155 din 19 ianuarie 1993 a Judecătoriei sector 5 București, definitivă prin neapelare, inculpatul urmând să execute, în final, o pedeapsă rezultantă sporită la 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen.

A fost dedus arestul de la 24 martie 1999 la zi. Prin sentința penală nr. 778 din 14 noiembrie 1996 a Judecătoriei sector 6 București, definitivă prin decizia penală nr. 504 din 13 mai 1997 a Tribunalului București, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de un an și 8 luni închisoare pentru două infracțiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), c), e) și g) C. pen., pedeapsă care prin sentința penală nr. 278 din 19 decembrie 1997 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare la 9 februarie 1998, a fost contopită cu pedeapsa rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare, stabilită prin sentința penală nr. 282 din 29 ianuarie 1996 a Judecătoriei sectorului 5 București, urmând ca inculpatul să execute, în final, 8 ani și 6 luni închisoare și 3 ani interzicerea unor drepturi.

Totodată, a fost dedusă perioada executată de la 24 martie 1991 la zi. Din analiza condamnărilor anterioare menționate, rezultă că acestea au fost dispuse pentru fapte concurente care au fost în cele din urmă contopite toate, prin sentința penală nr. 278 din 19 decembrie 1997 a Tribunalului București, definitivă prin neapelare, într-o pedeapsă rezultantă de 8 ani și 6 luni închisoare a cărei executare a fost începută la 24 martie 1991. Prin decizia penală nr. 641 din 27 aprilie 1998 a Tribunalului București, definitivă prin nerecurare, inculpatul a fost liberat condiționat din executarea pedepsei anterior menționate de 8 ani și 6 luni închisoare, pedeapsă care se consideră executată la 23 septembrie 1999. Ca atare, faptele pentru care inculpatul este în prezent dedus judecății fiind comise în perioada octombrie 2001 – ianuarie 2002, deci ulterior executării pedepselor menționate, în cauză sunt aplicabile dispozițiile art. 37 lit. b) C. pen.

În consecință, Curtea urmează să admită recursul în anulare și să caseze hotărârea atacată cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., la încadrarea juridică a infracțiunii de înșelăciune la măsurătoare prevăzută de art. 1 lit. a) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. Totodată, Curtea constată că și cel de-al doilea motiv al recursului în anulare este întemeiat și urmează să îl admită ca atare. Potrivit dispozițiilor art. 5 din Legea nr. 12/1990, faptele prevăzute de art. 1 lit. l) și p) constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 6 luni la 3 ani, dacă prin legea penală nu se prevede o pedeapsă mai mare.

În cauză, dispunând condamnarea inculpatului pentru infracțiunea prevăzută de art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., sub minimul special de 6 luni închisoare, prevăzut de textul menționat, fără a se reține circumstanțe atenuante, instanța de judecată a aplicat o pedeapsă nelegală. Pentru aceste motive, luând în considerare limitele de pedeapsă prevăzute de lege, pericolul social concret al faptei și făptuitorului, Curtea va dispune condamnarea inculpatului G.N. în baza art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. și art. 37 lit. b) C. pen., la pedeapsa de 6 luni închisoare.

În cauză se va face aplicarea art. 71 și art. 64 C. pen., privind pedeapsa accesorie. Onorariul apărătorului din oficiu al inculpatului va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Văzând dispozițiile art. 414 1 C. proc. pen., art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție împotriva sentinței nr. 435 din 26 martie 2002 a Judecătoriei sectorului 6 București, privind pe inculpatul G.N. Casează sentința atacată numai cu privire la omisiunea aplicării dispozițiilor art. 37 lit. b) C. pen., referitoare la recidiva postexecutorie și la pedeapsa aplicată. În baza art. 1 lit. o) din Legea nr. 12/1990, raportat la art. 296 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen., condamnă pe inculpatul G.N. la 6 luni închisoare, cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen., pentru infracțiunea de înșelăciune la măsurătoare. Face aplicarea art. 64 și art. 71 C. pen.

Onorariul apărătorului din oficiu în sumă de 400.000 lei, va fi plătit din fondul Ministerului Justiției. Pronunțată în ședință publică, azi 18 septembrie 2003.