Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 14.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2003

HOTĂRÂRE
14.02.2003
CAMERĂ
penal
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 768/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

D E C I Z I A NR.768 DOSAR NR.5114/2002 S-au luat în examinare recursurile declarate de petiționarii B.M., B.E., G.N. și C.G.I. împotriva deciziei penale nr.578/A din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați. Au lipsit petiționarii aflați în stare de libertate. Nu s-a prezentat inculpatul M.D. Procedura de citare a fost legal îndeplinită. Procurorul a pus concluzii de respingere a recursurilor deoarece nu s-au parcurs toate treptele ierarhice ale parchetului. C U R T E A Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele : Prin sentința penală nr.307 din 2 septembrie 2002, Tribunalul Galați a respins, ca inadmisibilă, plângerea petenților B.M., B.E., G.N. și C.G.I.

împotriva Ordonanței nr. 1192/P/2000 din 4 aprilie 2002 a Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați prin care s-a dispus scoaterea de sub urmărire penală a învinuitului M.D. S-a reținut că petenții nu s-au conformat dispozițiilor art.275-278 Cod procedură penală, neepuizând căile de atac prevăzute de lege. Prin decizia penală nr.578/A din 29 octombrie 2002, Curtea de Apel Galați a respins, ca nefondat, apelul declarat de petenți, cu motivarea că, fiind nemulțumiți de modul în care s-a soluționat, de către primul procuror al Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați, plângerea formulată împotriva Ordonanței nr.1192/2000, s-a adresat direct instanței, fără a mai formula alte plângeri pe cale ierarhică, în cadrul Ministerului Public, conform dispozițiilor art.278 Cod procedură penală.

Împotriva deciziei penale menționate au declarat recurs toți petiționarii, cerând casarea acesteia și judecarea, pe fond, a cauzei. Recursurile nu sunt fondate. Art.275 din Codul de procedură penală prevede că orice persoană poate face plângere împotriva măsurilor și actelor de urmărire, dacă prin acestea s-a adus o vătămare intereselor sale legitime. Potrivit art.278 din Codul de procedură penală, plângerea împotriva măsurilor luate sau actelor procurorului, sau efectuate pe baza dispozițiilor date de acesta, se rezolvă de prim-procurorul parchetului, iar în cazul când ele sunt ale acestuia, ori luate sau efectuate pe baza dispozițiilor date de către acesta, plângerea se rezolvă de procurorul ierarhic superior, dispozițiile art.275-277 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

Ca atare, împotriva măsurii de respingere de către Parchetul de pe lângă Tribunalul Galați, ca neîntemeiată, a plângerii formulată de petenți și comunicată de către primul-procuror, se putea adresa plângere procurorului ierarhic superior, ceea ce nu s-a făcut, ei adresându-se direct instanței de judecată. Așa fiind, în baza art.385 15 pct.1 lit.b din Codul de procedură penală, recursurile petenților vor fi respinse, ca nefondate. Conform dispozițiilor art.192 din Codul de procedură penală recurenții vor fi obligați la plata cheltuielilor judiciare, către stat. PENTRU

D E C I D E: Respinge ca nefondate, recursurile declarate de petiționarii B.M., B.E., G.N. și C.G.I. împotriva deciziei penale nr.578/A din 29 octombrie 2002 a Curții de Apel Galați. Obligă pe recurenți să plătească statului suma de câte 300.000 lei cheltuieli judiciare. Pronunțată în ședință publică, azi 14 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2004-06-17
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3364/2004
Asupra recursurilor de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 69 din 20 noiembrie 2003, Curtea de Apel Ploiești a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată împotriva rezoluției nr. 928/P/2003
ÎCCJ 2009-02-05
0,95
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 400/2009
fi atestat în mod nereal anumite situații de fapt. Efectuându-se verificări, a rezultat că lucrările menționate au fost soluționate de procurorii L.V., V.Ș., P.G., C.V. de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Galați, B.C., în prezent pro
ÎCCJ 2007-01-31
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 550/2007
ți de Casație și Justiție, a fost admis recursul declarat de parchet, casată decizia penală nr. 291/ A din 1 iulie 2005 a Curții de Apel Galați și sentința penală nr. 527 din 4 noiembrie 2004 a Tribunalului Galați, cauza fiind trimisă spre
ÎCCJ 2005-04-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2452/2005
București, s-a formulat plângere de către petiționarii I.I., G.E., U.A. și D.M. Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin sentința penală nr. 69 din 20 noiembrie 2003, a respins, ca inadmisibilă, plângerea formulată de către peti
ÎCCJ 2010-05-12
0,94
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1888/2010
Asupra recursului de față: În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: I. Prin Sentința penală nr. 237/F din 16 decembrie 2009 a Curții de Apel Galați, secția penală, s-au respins, ca nefondate, plângerile formulate de petentul B.D.
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă