ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 553/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului
de față:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată
următoarele:
Reclamanta Casa de Economie, Credit, Asistență și Pensii a Personalului
din Poștă și Telecomunicații București a chemat în judecată pe pârâții S.C. M.
S.A. București, Primăria municipiului București, Ministerul Industriei și
Resurselor, Ministerul Autorității pentru Privatizare și Administrarea
Participațiilor Statului, Ministerul Dezvoltării și Prognozei și S.I.F.
Muntenia S.A., pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunța să se constate că
imbilul situat în București, compus din teren în suprafață de 20.532 mp și
construcții, a fost abuziv preluat din proprietatea sa, că sunt lovite de
nulitate actele juridice ulterioare și să-i fie retrocedat imobilul.
Prin sentința nr. 884 din 5
septembrie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția a III-a civilă, a
fost respinsă acțiunea, ca inadmisibilă, deoarece acțiunea a fost introdusă
după data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2001, a cărei procedură specială
nu a fost urmată.
Apelul declarat de reclamantă
împotriva sentinței a fost respins, ca nefondat, prin decizia civilă nr. 126
din 22 martie 2002, pronunțată de Curtea de Apel București, secția a IV-a
civilă.
Împotriva susmenționatei decizii a
declarat recurs reclamanta, susținând în esență că numai instanța de judecată
este competentă a soluționa acțiunea sa și că a formulat notificare, dar a
primit răspuns negativ.
Recursul este nefondat.
Examinând recursul, această instanță
urmează a se pronunța numai cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii,
care a fost admisă de instanța de fond, a cărei soluție a fost confirmată de
instanța de apel, neputînd analiza aspecte la care se face referire în motivele
de recurs, care depășesc limitele în care s-au pronunțat instanțele.
Prin Legea nr. 10/2001, intrată în vigoare la data de 14 februarie 2001,
a fost reglementată procedura prin care pot fi revendicate imobilele preluate
în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, care presupune
parcurgerea fazei prealabile ce se declanșează o dată cu înregistrarea
notificării și care este finalizată prin o decizie sau dispoziție motivată, ce
poate fi contestată în justiție, la tribunalul în a cărui circumscripție
teritorială se află sediul unității deținătoare, a cărui hotărâre este supusă
căilor legale de atac.
Or, reclamanta a înregistrat
acțiunea la Tribunalul București la data de 14 iunie 2001, după intrarea în
vigoare a Legii nr. 10/2001, fără a parcurge fazele procesuale prevăzute prin
această lege specială, care se referă strict la o anume categorie de imobile,
respectiv cele preluate abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Prin această lege specială s-a
derogat de la dreptul comun, respectiv de la prevederile art. 480 și art. 481
C. civ., numai în privința acestei categorii de imobile, pentru celelalte
categorii de bunuri, dispozițiile Codului civil ramânând pe deplin aplicabile.
Pe de altă parte, potrivit art. 6
alin. (2) din Legea nr. 213/1998, privind proprietatea publică și regimul
juridic al acesteia, bunurile preluate de stat fără un titlu valabil pot fi
revendicate de foști proprietari sau de succesorii acestora dacă nu fac
obiectul unor legi speciale de reparație, iar Legea nr. 10/2001 este o lege
specială de reparație, privitoare la imobilele preluate abuziv în perioada 6
martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Instanțele deci au stabilit corect
faptul că, reclamanta, după intrarea în vigoare a Legii nr. 10/2001 nu mai
putea formula acțiunea în revendicare pe calea dreptului comun, ci numai în
temeiul acestei legi speciale.
Aceasta nu constituie o îngrădire
adusă liberului acces la justiție, deoarece, după parcurgerea fazei prealabile,
persoanele nemulțumite de decizia sau dispoziția prin care a fost finalizată, o
poate ataca în justiție, beneficiind de dreptul de a exercita căile legale de
atac.
În consecință, recursul urmează a fi
respins, ca nefondat, conform art. 312 alin. (1) C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge ca nefondat recursul
declarat de reclamanta Casa de Economie, Credit, Asistență și Pensii a
Personalului din Poștă și Telecomunicații „CASA” împotriva deciziei nr. 126 din
22 martie 2002 a Curții de Apel București, secția a IV-a civilă.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, astăzi 27 ianuarie
2004.