ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3621/2003

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Buzău, secția comercială, prin sentința nr. 925 din 4 octombrie 2000, a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta R.A.M. Buzău și a obligat pe pârâtul I.F. la plata sumei de 74.689.245 lei chiria restantă și 47.465.861 lei penalități de întârziere, respingând capătul de cerere privind rezilierea contractului de închiriere nr. 130/1992 și evacuarea pârâtului, ca urmare a admiterii excepției autorității de lucru judecat. În motivarea hotărârii, s-a reținut că, prin sentința nr. 874 din 22 decembrie 1999 a Tribunalului Buzău, s-a dispus rezilierea contractului de închiriere nr. 130/1992 și evacuarea pârâtului, cu autoritate de lucru judecat, pârâtul datorând pentru perioada aprilie 1999 – aprilie 2000, cu titlu de chirie restantă, suma de 74.689.245 lei și penalitățile aferente în sumă de 47.465.861 lei.

Prin decizia nr. 48 din 4 noiembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești, secția comercială, a respins apelul declarat de pârât împotriva sentinței, ca nefondat. S-a apreciat că, potrivit art. 287 C. proc. civ., cererea de apel trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept, iar sancțiunea nemotivării acesteia până la prima zi de înfățișare este decăderea din dreptul de a motiva apelul, situația în speță, hotărârea atacată nefiind afectată nici de motive de ordine publică. Împotriva acestei decizii, pârâtul I.F. a declarat recurs pentru motivele prevăzute de art. 304 pct. 9 și 10 C. proc. civ., și anume: - greșita interpretare a prevederilor art. 287 C. proc. civ., nemotivarea apelului nefiind sancționată cu decăderea, iar, potrivit art. 295 alin. (2) C. proc.

civ., apelul este o cale de atac devolutivă; - nepronunțarea instanței asupra unui mijloc de apărare, hotărâtor pentru soluționarea cauzei, respectiv, nerecunoașterea dreptului de proprietate al recurentului asupra imobilului. Recursul este fondat. Potrivit art. 287 C. proc. civ., din cuprinsul cererii de apel fac parte și motivele de fapt și de drept pe care se întemeiază apelul, iar dacă acestea lipsesc, cerința legii, sub sancțiunea decăderii, va fi complinită până cel mai târziu la prima zi de înfățișare. În speță, apelul nu s-a motivat, cum bine a constatat instanța de apel, numai că, în atare situație, aceasta trebuia să facă aplicarea art. 292 alin. (2) C. proc. civ. și să se pronunțe în fond pe baza celor invocate de pârât la prima instanță, sancțiunea decăderii privind numai dreptul acestuia de a mai aduce critici sentinței atacate, apelul fiind o cale de atac devolutivă.

Așa fiind, al doilea motiv de recurs nemaiimpunându-se a fi cercetat, față de prevederile art. 137 alin. (1) C. proc. civ., Curtea va casa decizia atacată și va trimite cauza aceleiași instanțe pentru soluționarea pe fond a căii de atac cu care a fost învestită.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Admite recursul declarat de pârâtul I.F. împotriva deciziei nr. 48 din 4 noiembrie 2002 a Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ. Casează decizia atacată. Trimite cauza Curții de Apel Ploiești, secția comercială și de contencios administrativ, pentru rejudecarea apelului. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi, 23 septembrie 2003.