Sari la conținut
ÎNAPOI LA REZULTATE Înalta Curte de Casație și Justiție
Sursă originală
ÎCCJ 12.02.2003
respins

ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2003

HOTĂRÂRE
12.02.2003
CAMERĂ
contencios
Citează această cauză
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 564/2003 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2003)

Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, la 4 ianuarie 2002, reclamanta SC F. 1 SRL Cluj Napoca a solicitat în contradictoriu cu Ministerul Finanțelor Publice, anularea deciziei nr. 2028 din 14 decembrie 2001 și stabilirea taxei de timbru datorată, pentru acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 4033/2001, aflat pe rolul Tribunalului Cluj, la nivelul celei plătite deja. În motivarea acțiunii, reclamanta a susținut că a timbrat cu 90.000 lei, cererea pentru constatarea nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare a terenului din stada Rarău și cu 2.045.000 lei, intabularea în C.F., prin refacerea situației anterioare.

Reclamanta a susținut că în mod eronat. Tribunalul Cluj a apreciat că taxa de timbru datorată este de 73.895.000 lei. Prin sentința civilă nr. 79 din 20 februarie 2002, Curtea de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, a admis acțiunea formulată de SC F. 1 SRL Cluj Napoca, a dispus anularea deciziei nr. 2028 din 14 decembrie 2001, emisă de Ministerul Finanțelor și a stabilit taxa de timbru datorată de reclamantă, pentru acțiunea ce formează obiectul dosarului nr. 4033/2001, al Tribunalului Cluj, la suma de 90.000 lei, pentru constatarea nulității absolute și 60.000 lei, pentru restabilirea situației de carte funciară. A obligat pârâtul să plătească reclamantei, suma de 4.000.000 lei, cheltuieli de judecată.

Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că reclamanta datorează o taxă de timbru, de 90.000 lei, în temeiul art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997, pentru capătul de acțiune privind constatarea nulității contractului și 60.000 lei, pentru al doilea capăt de acțiune, care se referă la restabilirea situației anterioare de carte funciară, fiind o cerere neevaluabilă în bani. Împotriva sentinței civile sus-menționate a declarat recurs Ministerul Finanțelor Publice, care a susținut, în esență, că acțiunea petiționarei SC F. 1 SRL Cluj Napoca este o cerere evaluabilă în bani și în consecință, timbrarea acesteia trebuie să fie făcută în mod corespunzător, valoarea la care se calculează taxele judiciare de timbru, fiind cea prevăzută în acțiune sau în cerere.

Recursul este nefondat. Se reține că prin acțiunea care formează obiectul dosarului nr. 4033/2001 al Tribunalului Cluj, reclamanta SC F. 1 SRL Cluj Napoca a solicitat să se constate nulitatea absolută a contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 1001/1997, prin care a fost vândut terenul din Cluj-Napoca, încheiat cu pârâții S.M. și A.M. și să îndepărteze toate efectele produse de actul de vânzare-cumpărare, respectiv prin repunerea părților în situația anterioară. În mod întemeiat, instanța de fond a reținut că potrivit dispozițiilor art. 3 lit. a) din Legea nr. 146/1997, pentru acțiunea în constatarea nulității contractului se prevede o taxă de timbru de 90.000 lei, iar al doilea capăt de acțiune, care se referă la restabilirea situației anterioare de carte funciară, operațiune care constă în radierea dreptului de proprietate, se timbrează cu suma fixă de 60.000 lei, conform art. XII din H.G.

nr. 752/1999, de modificare a art. 13 din Legea nr. 146/1997, fiind o cerere neevaluabilă în bani. În ceea ce privește taxa judiciară de timbru de 2.045.000 lei, această sumă a fost achitată de societatea reclamantă și a fost în mod corect raportată la valoarea de vânzare a terenului înscrisă în contractul de vânzare-cumpărare încheiat între părți, anume la valoarea de 25.000.000 lei. În consecință, stabilirea de către Tribunalul Cluj, în sarcina reclamantei, a unei taxe de timbru în valoare de 73.895.000 lei, este nelegală, hotărârea instanței de fond, de admitere a acțiunii reclamantei, urmând a fi menținută și va fi respins ca nefondat, recursul declarat în cauză, de Ministerul Finanțelor Publice.

D E C I D E Respinge recursul declarat de Ministerul Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 79 din 20 februarie 2002, a Curții de Apel Cluj, secția comercială și de contencios administrativ, ca nefondat. Pronunțată în ședință publică, astăzi 12 februarie 2003.

§ Cauze similare

Grupate prin similitudine semantică

5 cauze
ÎCCJ 2003-01-17
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 115/2003
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la data de 14 septembrie 2001, reclamanta R.M. a solicitat anularea deciziei nr. 1303 din 30 august 2001, emisă de Ministerul F
ÎCCJ 2004-11-09
0,95
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 8100/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea formulată la data de 19 decembrie 2001, reclamanții G.A., G.M., G.E. și V.E. au chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice, solicitând
ÎCCJ 2005-03-31
0,94
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2528/2005
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Judecătoria Cluj Napoca prin sentința civilă 6924 din 27 august 2003 a respins ca nefondată cererea reclamanților C.F. și C.V. pentru constatarea nulități
ÎCCJ 2004-02-27
0,94
ÎCCJ, Secția de contencios administrativ și fiscal, Decizia nr. 827/2004
Asupra recursului de față; Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Cu cererea înregistrată la 21 ianuarie 2003, M.I. a solicitat anularea parțială a certificatului de atestare a dreptului de proprietate seria M 07 nr. 051
ÎCCJ 2003-04-18
0,94
ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 2411/2003
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința civilă nr. 644/C din 27 martie 2001 a Tribunalului Cluj s-a respins acțiunea reclamantei SC M. SA Ploiești, împotriva pârâților SC T.T.C. SR
{# Case pages are where organic search lands. Ask for an account here — with what the account is actually worth — instead of sending a first-time reader straight to a price list. #}
Cont gratuit

Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.

Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.

Sursă