ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5961/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 5961/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin acțiunea înregistrată la 10 mai 2000 pe rolul Tribunalului Argeș, reclamantul A.Ș. a solicitat, în contradictoriu cu Consiliul local Pitești și R. SA, sucursala fond locativ Pitești, revendicarea imobilului, compus din casă de locuit ce ocupă 142,04 mp și teren în suprafață de 252,21 mp preluat de stat prin aplicarea Decretului nr. 223/1974. Prin sentința civilă nr. 328 din 13 decembrie 2000 Tribunalul Argeș a admis acțiunea, în raport cu dispozițiile art. 480 și art. 481 C. civ. Apelul declarat de pârâți a fost admis de Curtea de Apel Pitești, prin decizia civilă nr. 88 din 5 iunie 2003, care a schimbat în tot sentința și a respins acțiunea ca rămasă fără obiect, față de emiterea între timp a dispoziției primăriei emisă potrivit Legii nr. 10/2001, de restituire către reclamant a imobilului.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs reclamantul, care a invocat motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 8 și 10 C. proc. civ., susținând în esență că prin dispoziția nr. 286/2002 i s-a restituit casa și doar 260 mp teren, deși solicitase o suprafață mai mare. A mai susținut că deși a reținut preluarea ilegală a bunului, prin considerente, instanța de apel i-a respins acțiunea. Prin întâmpinare, Consiliul local Pitești a solicitat respingerea recursului, arătând că la măsurătorile ce au premers emiterea dispoziției primarului s-au găsit numai 260 mp, cum de altfel s-a solicitat și prin acțiune. Recursul este nefondat, urmând a fi respins conform art. 312 C. proc.
civ. Titlul de proprietate exhibat de reclamant, un contract de schimb din anul 1945, se referă la un teren de 221 mp pe care se află construită o casă. Prin acțiune, acesta a revendicat 252,21 mp teren liber plus casa, notificând apoi Primăria și conform Legii nr. 10/2001. Pe cale administrativă, cererea de retrocedare a fost admisă, constatându-se că suprafața terenului este de 260 mp. Nefiind nici o contradicție, în detrimentul reclamantului, care și-a văzut cererea de retrocedare satisfăcută, în raport cu titlul său de proprietate, prezentul recurs se privește ca lipsit de interes, decizia recurată fiind temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul A.Ș. împotriva deciziei civile nr. 88 din 5 iunie 2003 a Curții de Apel Pitești, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 29 octombrie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.