ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 7538/2007

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 24 din 23

ianuarie 2004 a Tribunalului Argeș a fost admisă cererea formulată de C.S.N. în

contradictoriu cu primarul municipiului Pitești, dispunându-se anularea

deciziei nr. 733 din 21 august 2003 emisă de pârât, constatându-se că

reclamanta este îndreptățită la despăgubiri în echivalent pentru terenul în

suprafață de 2507,25 mp, din Pitești.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul a

reținut că reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, pentru terenul

ce i-a fost preluat abuziv de stat, ca urmare a vânzării locuinței, potrivit

art. 30 din Legea nr. 58/1974.

După casarea unor hotărâri date în

apel, prin decizia nr. 5685 din 9 iunie 2006 a Înaltei Curți de Casație și

Justiție, prin care s-a dispus rejudecarea cauzei, Curtea de Apel Pitești s-a

pronunțat prin decizia civilă nr. 222 din 9 mai 2007 în sensul respingerii

apelurilor declarate de ambele părți împotriva sentinței menționate, ca

nefondate.

S-a reținut de asemenea că

reclamanta este îndreptățită la măsuri reparatorii, pentru că terenul ce-i

aparținea a fost trecut abuziv în proprietatea statului, ca urmare a

înstrăinării, efectuate în baza autorizației de înstrăinare nr. 19 din 30

martie 1982, urmată de contract autentic de vânzare-cumpărare.

Apoi, atât reclamanta, având

calitatea de vânzătoare în convenția la care s-a făcut referire, cât și

cumpărătorul au solicitat restituirea terenului în condițiile Legii nr.

18/1991. Astfel, a fost admisă numai cererea cumpărătorului, eliberându-se în

favoarea acestuia titlul de proprietate nr. 27398 din 19 noiembrie 1993 (fila

34 – dosar apel) pe numele O.G.

S-a constatat că în aceste condiții,

terenul în litigiu nu este liber, considerent în raport de care a fost respins

apelul reclamantei, menținându-se soluția de obligare la despăgubiri, în

condițiile Legii nr. 10/2001.

Împotriva acestei soluții,

reclamanta a declarat recursului de față, solicitând modificarea ei în sensul

admiterii apelului și schimbării sentinței, urmând a se hotărî asupra

restituirii în natură a terenului, pe același amplasament.

Se susține că în mod abuziv

dobânditorul construcției, ce fusese demolată până la data intrării în vigoare

a Legii nr. 18/1991, a primit titlul de proprietate pentru acest teren, care în

prezent este liber, neocupat de construcții. Se consideră că acesta se atribuie

fostului proprietar, potrivit art. III lit. a) și i) din Legea nr. 18/1991,

modificată prin Legea nr. 247/2005 titlul V. Se arată în continuare că au fost

nesocotite îndrumările cuprinse în hotărâre.

Recursul nu este întemeiat, urmând a

fi respins în raport de cele ce urmează:

În primul rând se constată că

recursul este întemeiat pe prevederile Legii nr. 18/1991. Ori, contestația ce

urmează obiectul litigiului de față ca și procedura anterioară de notificare au

fost efectuate în condițiile Legii nr. 10/2001. prin urmare, în condițiile

acestei legi urmează a fi soluționat recursul, pentru că altfel ar fi încălcate

cu evidență prevederile art. 316 C. proc. civ. cu referire la art. 294 alin.

(1) C. proc. civ., în sensul cărora nu se poate schimba în recurs calitatea

părților, cauza sau obiectul cererii de chemare în judecată.

Așa cum rezultă și din expunerea

rezumativă a lucrărilor dosarului, ambele instanțe care s-au pronunțat în cauză

au respins cererea de restituire în natură a terenului preluat în adevăr abuziv

de stat, având în vedere că terenul solicitat a fost atribuit în urmă cu mai

mulți ani, în condițiile Legii nr. 18/1991, altei persoane, care a fost

cumpărătorul construcției.

Soluția este în afara criticii,

pentru că în situația în care terenul este atribuit altei persoane, care-l

deține în baza unui titlul de proprietate, emis în condițiile legii aplicabile

la acea dată, a cărui legalitate nu a fost pusă la îndoială, și nu formează

obiectul altui litigiu nu este posibilă restituirea în natură, sau pe același

amplasament cum se solicită prin recurs. În aceste condiții sunt incidente

prevederile art. 1 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, în sensul căruia în

situația dată se vor stabili măsuri reparatorii prin echivalent.

De altfel, și în considerentele

deciziei de casare a instanței supreme se regăsește o atare soluție pentru că

se face referire expresă la situația în care reclamanta a solicitat

reconstituirea dreptului de proprietate în baza legii fondului funciar, ceea ce

nu determină regimul juridic al terenului și nici nu-i închide celei în cauză

dreptul de a solicita „măsuri reparatorii” în baza Legii nr. 10/2001, astfel

cum a fost modificate prin Legea nr. 247/2005.

Prin urmare, este neîntemeiat

motivul de recurs ce are în vedere nesocotirea indicațiilor date prin hotărârea

de casare.

Așa fiind, recursul de față este

nefondat, urmând a fi respins, ca atare.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat

recursul declarat de reclamanta C.N.

împotriva deciziei nr. 222 A din 9 mai 2007 a Curții

de Apel Pitești, secția civilă

pentru cauze privind conflicte de muncă și asigurări sociale, pentru cauze cu

minori și familie.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 7 noiembrie

2007.