ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 3678/2003

Asupra recursului de față;

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința civilă nr. 1790 din 7

martie 2001, pronunțată de Tribunalul București, secția comercială, a fost

admisă acțiunea restrânsă formulată de SC T.B.N.I. SA cu sediul în București,

în contradictoriu cu pârâta R.A. A.P.S. cu sediul în București, în sensul că a

obligat pârâta la plata către reclamantă a sumei de 7.232.340 lei cu titlu de

pretenții și a sumei de 119.512.301 lei cu titlu de despăgubiri, precum și

cheltuieli de judecată.

Pentru a hotărî astfel, instanța de

fond a reținut că, prin scrisoarea nr. 448 din 9 septembrie 1997, pârâta a

recunoscut obligația de plată a sumei de 7.232.340 lei, reprezentând garanții

materiale către reclamantă. Deoarece pârâta s-a folosit de suma de bani

datorată reclamantei, în cuantum de 70.207.614 lei, de la data de 17 decembrie

1996 – data primei facturi și până la 30 iunie 2000, aceasta datorează

reclamantei, cu titlu de daune-interese moratorii, suma de 119.582.075 lei,

reprezentând indicele prețurilor de consum, respectiv, indicele inflației

aplicat sumelor datorate pentru lipsa de folosință a acestora.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, prin decizia civilă nr. 1277 din 25 septembrie 2001, a respins,

ca nefondat, apelul formulat de pârâta R.A. A.P.P.S. București împotriva

sentinței civile nr. 1790 din 7 martie 2001, pronunțată de Tribunalul București,

secția comercială.

Pentru a decide astfel, instanța de

apel a stabilit că, în cursul judecății fondului, apelanta a făcut o serie de

plăți, rămânând de achitat contravaloarea dispoziției de plată nr. 666 din 16

aprilie 1997, în valoare de 7.232.340 lei, sumă recunoscută, care reprezintă

garanțiile materiale ale conducătorilor auto. De asemenea, intimata-reclamantă

a fost lipsită de posibilitatea de a folosi sumele de bani plătite cu

întârziere, iar în temeiul art. 43 C. com., apelanta a fost bine obligată și la

suportarea daunelor-interese moratorii calculate avându-se în vedere indicele

inflației, nefiind în vigoare prevederile O.G. nr. 9 din 28 ianuarie 2000 în

perioada pentru care acestea au fost solicitate.

Împotriva deciziei civile nr. 1277

din 25 septembrie 2001, pronunțate de Curtea de Apel București, secția a V-a

comercială, a declarat recurs pârâta R.A. A.P.P.S. București, care a criticat

această hotărâre judecătorească pentru nelegalitate și netemeinicie, solicitând

casarea deciziei recurate, desființarea sentinței civile pronunțate de instanța

de fond, iar pe fond respingerea acțiunii, indicând, ca temei de drept,

dispozițiile art. 304 pct. 6, 8 și 9 C. proc. civ.

Curtea, analizând materialul

probator administrat în cauză, în raport cu toate criticile formulate în

cererea de recurs, constată că acestea sunt nefondate, urmând a respinge

recursul pentru următoarele considerente:

Instanțele judecătorești anterioare,

printr-o integrală și corectă apreciere a probelor au stabilit realitatea

raporturilor juridice dintre părți, cu toată întinderea drepturilor și

obligațiilor asumate reciproc, răspunderea care se instituie în situația nerespectării

clauzelor contractuale, precum și cadrul juridic aplicabil litigiului de natură

comercială, fiind dată o eficiență juridică maximă dispozițiilor art. 43 C.

com.

Reclamanta a solicitat, în cererea

de chemare în judecată, obligarea pârâtei la plata sumei de 70.207.614 lei,

reprezentând prețul utilităților și prestațiilor de care aceasta a beneficiat

ca locatară, iar în cursul judecării cauzei pârâta, cu ordinul de plată nr. 232

din 28 august 2000 și nr. 209 din 4 august 2000, a achitat reclamantei suma de

9.962.639 lei și, respectiv, 52.990.148 lei. Conform calculelor efectuate a mai

rămas de achitat dispoziția de plată nr. 666 din 16 aprilie 1997 în valoare de

7.232.340 lei, situație recunoscută de pârâtă prin scrisoarea nr. 448 din 9

septembrie 1997. Suma de 7.232.340 are ca semnificație garanțiile materiale ale

conducătorilor auto, întrucât preluarea personalului s-a efectuat ca urmare a

protocolului din 25 septembrie 1996, situație în care recurenta a emis factura

mai sus menționată.

Nu este justificată nici critica

recurentei, motivată în sensul că nu sunt datorate daunele interese moratorii

în lipsa unei clauze contractuale exprese, care să fie specificată în convenția

părților.

De necontestat că pârâta a achitat

prețul utilităților și prestațiilor de care a beneficiat, cu întârziere, astfel

că, în cauză, devin aplicabile dispozițiile art. 43 C. com., care prevăd că

„datoriile comerciale lichide și plătibile în bani produc dobândă de drept din

ziua când devin exigibile: Sancțiunea care operează atunci când beneficiarul

întârzie plata prețului, conform art. 43 C. com., este dobânda calculată de la

data scadenței până la plata integrală a prețului datorat, chiar și în situația

când între părțile raportului juridic nu s-a încheiat un contract în formă

scrisă.

Cadrul juridic expus anterior, în

contextul probator administrat în cauză, a condus la o justă apreciere a

situației de fapt și de drept, instanțele judecătorești anterioare pronunțând

hotărârii legale și temeinice, astfel încât urmează a respinge, ca nefondat,

recursul promovat de pârâta R.A. A.P.P.S. cu sediul în București, nefiind

îndeplinite nici una din dispozițiile art. 304 cod procedură civilă, urmând a

fi menținută în totalitate decizia civilă nr. 1277 din 25 septembrie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge recursul declarat de pârâta

R.A. A.P.P.S. București împotriva deciziei nr. 1277 din 25 septembrie 2001,

pronunțată de Curtea de Apel București, secția a V-a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată, în ședință publică,

astăzi, 25 septembrie 2003.