ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1318/2004

Asupra recursului civil de față:

Din examinarea lucrărilor dosarului, constată următoarele:

Prin

acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Iași la data de 24 octombrie 2001

reclamantul G.V.Ș. a chemat în judecată Universitatea de Științe Agricole și

Medicină Veterinară Iași pentru a fi pus în posesia terenului în suprafață de

403 mp situat în Iași. Reclamanta și-a fondat cererea pe dispozițiile Legii nr.

10/2001 art. 16 alin. (1) și a solicitat totodată și daune materiale pentru

uzufructul terenului pe toată perioada cât pârâtul l-a utilizat.

Acest teren a fost revendicat de

reclamant prin notificarea făcută către pârâtă, aceasta din urmă, prin

dispoziția nr. 38/2001 refuzând retrocedarea în natură.

Judecătoria Iași prin sentința

civilă nr. 21646 din 3 decembrie 2001 a declinat competența de soluționare a

cauzei în favoarea Tribunalului Iași conform art. 25 pct. 8 din Legea nr.

10/2001.

Tribunalul Iași, prin sentința

civilă nr. 837 din 9 octombrie 2002 a respins excepția inadmisibilității

acțiunii și a respins totodată acțiunea reclamantului.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că potrivit art. 35 alin. (2) și (3) din Legea nr. 18/1991

terenurile proprietate de stat folosite de unitățile de învățământ cu profil

agricol sau silvic aparțin domeniului public și trec în administrarea acestora.

S-a apreciat, în consecință, că terenul în litigiu nu intră sub incidența de

reglementare a Legii nr. 18/1991 ci sub cea a Legii nr. 10/2001. Pe fond s-a

constatat că Legea nr. 10/2001 se aplică numai imobilelor prev. de art. 16

alin. (1), preluate cu titlu valabil, imobile pentru care soluția principală o

constituie restituirea prin echivalent.

S-a constatat că imobilul a fost

preluat fără titlu în vederea unei exproprieri care nu a mai avut loc și ca

urmare decizia de respingere a restituirii în natură este corectă. Acțiunea a

fost respinsă față de împrejurarea că ea a avut ca obiect numai restituirea în

natură a terenului.

Curtea de Apel Iași prin decizia

civilă nr. 14 din 26 februarie 2003 a respins apelul declarat de petent

împotriva sentinței civile nr. 837/2002 a Tribunalului Iași.

Pentru a motiva această soluție

Curtea de apel a reținut că în mod corect s-a apreciat legală decizia 38 din 27

septembrie 2001 emisă de Universitatea de Științe Agricole și Medicină

Veterinară Iași prin care reclamantului i s-au oferit pentru terenul în

suprafață de 403 mp, despăgubiri în echivalent. Decizia a fost întemeiată pe

dispozițiile art. 16 alin. (1) din Legea nr. 10/2001, terenul fiind ocupat de o

unitate bugetară de învățământ, cuprins în perimetrul Fermei „Adamclisi” și

fiind utilizat în scopuri didactice și experimentale.

Instanța de apel a mai reținut că

potrivit art. 9 din Legea nr. 1/2001 terenurile proprietate de stat

administrate de instituțiile și stațiunile de cercetare, destinate cercetării

și producerii de semințe, de material săditor din categorii biologice superioare

și din animale de rasă, aparțin domeniului public și rămân în administrarea

acestora. Potrivit art. 1 din H.G. nr. 517/1999 aparțin domeniului public atât

terenurile cu această afectațiune cât și cele folosite de unitățile de

învățământ cu profil agricol, iar în anexa 2 la sus-arătata hotărâre, unitatea

pârâtă fiind înscrisă cu o suprafață de teren de 411 ha. Stațiunea Didactică

Iași, înființată prin H.G. nr. 123/1993 care funcționează în cadrul

Institutului Agronomic „Ion Ionescu de la Brad” Iași (actuala Universitate de

Științe Agricole și Medicină Veterinară Iași), a primit în administrație 400 ha

teren pentru, între altele, producerea de semințe și material săditor, pentru

obținerea, testarea și valorificarea produselor ecologice de origine vetală și

animală.

Nu s-a primit nici critica pentru

greșita aplicare a art. 16 alin. (4) din Legea nr. 10/2001 întrucât textul nu

s-ar aplica imobilelor preluate fără titlu valabil pe considerentul că acest

text a suportat modificări, legea nemai condiționând aplicarea procedurilor din

art. 16 de modalitatea preluării, cu sau fără titlu a bunului revendicat.

Împotriva acestei decizii

reclamantul a declarat în termen legal recurs.

În susținerea recursului, nemotivat

în drept, recurentul a făcut un istoric al imobilului revendicat (dobândit de

tatăl său prin contract de cumpărare la 27 mai 1926 și preluat abuziv de către

pârâtă care îl deține și în prezent în mod nelegal, neputând prezenta un titlu)

și a adăugat în susținerea nelegalitării hotărârii, împrejurarea că porțiuni

din același teren deținut de intimata-pârâtă au fost predate în proprietate

altor proprietari.

Recursul este nefondat potrivit

considerentelor ce urmează.

În primul rând este de observat că

recursul nu este structurat potrivit cerințelor art. 303 alin. (1) C. proc.

civ. prin prezentarea și argumentarea motivelor prev. de art. 304 pct. 1-10 C.

proc. civ. în limitele cărora este permisă atacarea unei hotărâri, prin această

cale de atac.

Verificând soluția atacată prin

prisma dispozițiilor art. 306 C. proc. civ. și în raport de considerentele

expuse în motivarea recursului se constată că s-ar putea încadra unele critici

în motivul prevăzut de art. 304 pct. 9, greșita aplicare a legii. Motivul este

neîntemeiat, instanța de apel făcând o corectă aplicare a dispozițiilor legale

incidente în cauză în raport de datele istorice și de evoluție a regimului

juridic al terenului în litigiu, considerentele deciziei nr. 14 din 26

februarie 2003 fiind, sub acest aspect, elocvente prin analiza amănunțită

făcută.

Nu se poate primi nici critica

dedusă dintr-un așa-zis precedent în primul rând pentru că această motivare în

fapt nu se încadrează în nici una din situațiile prevăzute de art. 304 de la 1

la 10 C. proc. civ., soluțiile în cauzele deduse judecății fiind pronunțate

pentru fiecare caz în parte în limita și temeiul datelor proprii.

Pentru argumentele mai sus expuse

recursul se va respinge ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge ca nefondat recursul declarat de

reclamantul Ș.G. împotriva deciziei civile nr. 14 din 26 februarie 2003 a

Curții de Apel Iași.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, astăzi 17 februarie 2004.