ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2231/2004

Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamantul P.S.

a introdus, la 3 octombrie 2001 contestație contra deciziei nr. 371/2001 a Inspectoratului Școlar Iași prin care i s-a respins cererea din Notificarea nr. 18/2001 pentru restituirea suprafeței de 1385 mp teren intravilan, pe temeiul din art. 16 al Legii nr. 10/2001, aparținând unei unități bugetare și, totodată, domeniului public prin sentința civilă nr. 791 din 19 septembrie 2002 s-a respins acțiunea ca nefondată, cu motivarea că terenul se află în incinta Școlii generale nr. 37, fiind aplicabile dispozițiile art. 16 din Legea nr. 10/2001, soluție confirmată prin decizia nr. 12 din 12 februarie 2003, care a respins apelul reclamantului, întrucât: - terenul este în incintă, chiar dacă nu este integral folosit; - reclamantul beneficiază numai de celelalte măsuri reparatorii; - nu s-a făcut dovada certă că terenul nu este necesar activităților școlare, iar - în aplicarea art. 24 alin. (1) din Legea nr. 10/2001 nu este relevant că imobilul nu a fost inclus în lista cu bunuri aparținând domeniului public de către Guvern.

Contra deciziei a declarat recurs reclamantul, fără a indica temeiurile din art. 304 C. proc. civ., formulând însă, următoarele critici: - deși se confirmă „preluarea abuzivă” se decide că nu are dreptul la restituirile în natură; - terenul „nu este necesar în vederea continuării activității de interes public”, așa cum cere art. 16 din Legea nr. 10/2001, fiind peste necesarul din proiect, conform expertizei tehnice; - nu s-a efectuat o cercetare locală edificatoare pentru instanță; - „intimata nu posedă nici un act de deținere a terenului”; -apartenența la domeniul public nu s-a dovedit. Se afirmă, recapitulativ, că suprafața revendicată de 1385 mp: - se află împrejmuită de școală; - nu face parte din curtea școlii; - nu este necesară în procesul cultural-educativ; - nu aparține domeniului public; - Inspectoratul școlar nu este deținătorul legal al terenului; - terenul este liber de orice sarcină, astfel că trebuie restituit.

Recursul este nefondat. Situația de fapt, istoricul preluării și utilizării terenului în litigiu au fost corect stabilite. Titularul dreptului de proprietate a fost autorul reclamantului, conform contractului de vânzare-cumpărare nr. 7655/1971, iar prin Decretul nr. 207/1981 imobilul a fost expropriat (construcție + 1385 mp) în scopul edificării unui cartier de blocuri și a unei unități școlare. Din probele administrate rezultă clar că scopul exproprierii s-a realizat, fapt necontestat de părți, iar autorul reclamantului a fost despăgubit, la data exproprierii, conform legii, atunci în vigoare. După edificarea școlii terenul a fost inclus în perimetrul acesteia și împrejmuit. Prin cererea nr. 1693/1992 reclamantul a solicitat, în baza Legii nr. 18/1991, comisiei locale reconstituirea dreptului de proprietate dar i s-a respins această cerere.

Apoi, prin cererea nr. 5285/1993, din 5 septembrie 1993, acesta a solicitat comisiei județene de aplicarea Legii nr. 18/1991, reconstituirea dreptului dar și aceasta i-a respins-o, tot pe temeiul din art. 5 al Legii 18/1991, astfel că a introdus plângere la Judecătoria Iași, solicitând „teren în compensare”. În raport de aceasta, instanța, prin sentința nr. 6147 din 7 iunie 1993 a anulat hotărârea nr. 1693/765/1992 a Comisiei județene și a trimis dosarul Prefecturii Iași. Prin ordinul nr. 873 din 22 august 1994 al Prefecturii Județului Iași s-a respins cererea reclamantului, în baza art. 5 și art. 35 din Legea nr. 18/1991, „terenul fiind afectat de detalii de sistematizare și ocupat de obiective de interes public.

Contestatorul nu a produs dovezi din care să rezulte dacă a atacat în justiție acest act administrativ emis de prefect. Imobilul a intrat în proprietatea statului, cu titlu valabil, prin decretul de expropriere. El face parte din bunurile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989 definite, ca atare, de Legea nr. 10/2001, iar reclamantul a dovedit că este persoana îndreptățită la despăgubirile prevăzute de această lege. Susținerea recurentului că din moment ce s-a recunoscut că preluarea este abuzivă trebuie, automat, să i se restituie bunul respectiv în natură, nu este conformă cu dispozițiile din Legea nr. 10/2001, care prevede ca măsuri reparatorii și alte modalități, pe lângă restituire.

De asemenea, întemeierea exclusivă a argumentării sale numai pe concluziile expertului tehnic nu poate fi primită; în contextul interpretării critice a întregului material probator (complex și complet). Așa de exemplu, recurentul arată că expertul atestă că „restituirea în natură nu afectează cu nimic desfășurarea activităților sportive ale școlii”, iar „școala dispune de circa 1900 mp teren (curte) peste necesarul prevăzut de proiectant”. Primăria Iași – Direcția amenajarea teritoriului și cadastru prin actul din 9 iulie 2002 arată că „din verificările făcute la fața locului, s-a constatat că amplasamentul identificat este amenajat în parte ca suprafață verde și, în parte, este destinat activităților sportive sau de altă natură specifică școlii”.

Relativ la „necesarul de teren (după proiect și după norme) pentru desfășurarea în condiții normale a activităților cultural-sportive” competența aparține Inspectoratului școlar. Acesta din urmă, prin actul nr. 11435 din 15 mai 2002 face următoarele precizări clare: - școala folosește acest teren „de la înființare și s-au făcut lucrări de investiții”; - terenul „a fost betonat și s-au construit terenuri de sport”; - de la înființarea școlii, prin fonduri de la Consiliul Județean, s-au efectuat unele lucrări, inclusiv „gardul care delimitează incinta școlii față de drumul public și de ceilalți vecini”; - astfel că terenul „se află în administrarea unității școlare fiind afectat procesului instructiv-educativ” al acesteia.

Într-adevăr, conform schițelor tehnice și de cadastru, terenul a fost identificat în incinta (perimetrul) școlii, iar, expertul printr-un calcul a stabilit că 975 mp sunt liberi „pe o lățime de 12,5 m de la gardul de nord spre sud pe o lungime medie de 78 m paralelă cu împrejmuirea de la nord”. Cum rezultă din delimitarea făcută în schiță această suprafață face parte din incinta școlii și este cuprinsă în cele două zone intitulate „teren volei” și „teren recreație”. Faptul că acea suprafață, identificată astfel, are și spațiu verde, fără o îngrijire de specialitate, așa cum relevă recurentul, nu ilustrează că terenul este liber și constituie excedent față de necesarul școlii.

De asemenea, faptul că școala deține, în plus, față de proiectul inițial, 1900 mp, nu constituie un element relevant în fărâmițarea cerută și anihilarea utilității sociale și cultural-educative, stabilite, ca atare, de autoritatea competentă – Inspectoratul școlar, care atestă expres și neechivoc că terenul se află în administrarea școlii, fiind destinat activităților sociale și cultural-educative, fiind incidente dispozițiile art.16 din Legea nr. 10/2001.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE: Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamantul P.S. împotriva deciziei nr. 12 din 12 februarie 2003 a Curții de Apel Iași, secția civilă. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 16 martie 2004.