ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 1828/2010

Asupra cauzei de față, constată următoarele: Prin cererea de chemare în judecată întemeiată pe dispozițiile Legii nr. 10/2001 și înregistrată la data de 12 septembrie 2006 la Tribunalul Iași reclamanții P.G. și P.F. au solicitat în contradictoriu cu pârâta Instituția Primarului – Comisia de Aplicare a Legii nr. 10/2001 ca prin hotărârea ce se va pronunța aceasta să fie obligată la restituirea în natură a terenului de 333,16 mp din Iași, ce le revine în calitate de moștenitori ai tatălui lor P.E.E. Au solicitat cheltuieli de judecată. În motivare au arătat că imobilul proprietatea autorului lor în suprafață de 333,16 mp teren și construcția de 79,31 mp au fost preluate de stat prin Decretul nr. 695 din 21 martie 1967 privind exproprierea și trecerea în proprietatea statului a unor imobile situate în Iași.

În urma notificării nr. 92/2001 depusă la Biroul Executorului Judecătoresc A.C. și înregistrată la Prefectura Județului Iași, trimisă spre soluționare Primăriei municipiului Iași, prin dispoziția nr. 2312 din 2 august 2006 s-au propus despăgubiri, urmând a fi stabilite în conformitate cu Titlul VII din Legea nr. 247/2005 deși, arată reclamanții, terenul de 333,16 mp este liber. Reclamanții și-au precizat acțiunea la data de 25 aprilie 2007 în sensul că solicită măsuri reparatorii pentru suprafața de 664,82 mp. Prin sentința civilă nr. 1725 din 19 septembrie 2007 Tribunalul Iași a respins acțiunea. Pentru a pronunța această soluție instanța a reținut că reclamanții au contestat dispoziția sub aspectul măsurii reparatorii acordate și că au precizat în cursul procesului că formulează pretenții cu privire la suprafața de 664,80 mp.

Instanța a reținut că reclamanții au făcut dovada preluării abuzive a imobilului și a calității de persoane îndreptățite la măsuri reparatorii potrivit dispozițiilor Legii nr. 10/2001. S-a mai reținut că în cauză reclamanții nu au făcut dovada că sunt îndreptățiți la măsuri reparatorii pentru întreaga suprafață de teren. În ce privește tipul măsurii reparatorii instanța a reținut că terenul în suprafață de 295 mp nu poate fi restituit în natură, deoarece face parte din incinta unei unități de învățământ, fiind necesar bunei desfășurări a activității acesteia, iar restituirea în natură a terenului de 93 mp ar afecta căile de acces, această suprafață traversând două alei, trotuarul și spațiul verde din apropierea unității de învățământ.

Împotriva acestei hotărâri reclamanții au declarat apel arătând că în mod greșit Tribunalul Iași nu a luat în considerare actul de vânzare-cumpărare nr. 440 din 16 octombrie 1953 și schița ce face parte integrantă din act. De asemenea, arată reclamanții, că din planurile topo din anul 1990 și din expertiză rezultă că întreaga suprafață de teren de 664,80 mp este liberă, fără construcții și nu are nicio legătură cu procesul de învățământ. Pe de altă parte în curtea din fața liceului au fost restituite în baza Legii nr. 10/2001 două parcele pe care s-au efectuat construcții. Potrivit actului de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 (încheiat între P.M.,vânzător și T.E. și Z.A. cumpărătoare) proprietarii din Iași au o suprafață totală în indiviziune de 1329,65 mp, iar din măsurătorile expertului rezultă aceeași suprafață.

Din Decretul de expropriere și schița la proiectul de demolare rezultă o suprafață de 963,70 mp, fiind trecută cu rea-credință o suprafață mai mică. Prin încheierea pronunțată în data de 11 februarie 2009 Curtea de Apel Iași a scos cauza de pe rol și a înaintat dosarul spre soluționare la Curtea de Apel Brașov, ca urmare a admiterii cererii de strămutare pronunțată prin încheierea cu nr.812 din 29 ianuarie 2009 de către Înalta Curte de Casație și Justiție, secția civilă și de proprietate intelectuală. Prin decizia nr. 43 Ap din 31 martie 2009 Curtea de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale, a respins apelul.

Pentru a pronunța această decizie instanța a reținut că motivul de apel potrivit căruia la pronunțarea hotărârii nu s-a ținut cont de actul de vânzare-cumpărare nr. 440 din 16 octombrie 1953 este nefondat, deoarece acest înscris a fost analizat de instanța de fond și în mod corect s-a concluzionat că nu se coroborează cu restul probelor administrate. De asemenea, în mod corect instanța a reținut că din acest act rezultă că P.M. era proprietara unei cote indivize de ½ din imobil și nu a întregului imobil, iar obiectul vânzării l-a constituit dreptul indiviz al acesteia. Deci la data exproprierii imobilul era alcătuit din construcție de 79,31 mp și teren 333,16 mp. În ce privește cererea de restituire în natură a terenului în suprafață de 295 mp instanța a reținut că din raportul de expertiză rezultă că acesta face parte din incinta unei unități de învățământ, restituirea în natură putând să afecteze desfășurarea activității acestei instituții.

În acest sens instanța a ținut seama că accesul se propune a se efectua pe suprafața de 93 mp, care se află în afara limitelor proprietății P. și afectează căile de acces spre B.S. Această suprafață nu a fost proprietatea autorilor reclamanților și nu a fost solicitată de reclamanți. Împotriva acestei decizii reclamanții au declarat recurs susținând că este nelegală și netemeinică. Recurenții nu își încadrează criticile potrivit art. 304 C. proc. civ., însă analiza acestora permițând încadrarea în dispozițiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., în conformitate cu dispozițiile art. 306 alin. (3) C. proc. civ. S-a arătat că s-a solicitat restituirea în natură a terenului de 664,80 mp, iar măsurile reparatorii să fie acordate doar pentru imobilul clădire.

Instanța nu a ținut cont de probele administrate. Din expertiza și suplimentul de expertiză tehnică judiciară depuse la dosar de către expertul C.C. rezultă că întreaga suprafață de teren de 664,80 mp este liberă, fără construcție și nu afectează curtea școlii. În aceeași expertiză se arată că în decret apare înscrisă o suprafață de 333,16 mp, iar potrivit măsurătorii terenului din B.S. suprafața este de 664,80 mp, concluzionând că din suprafața de 664,80 mp suprafața de 331,00 mp a fost preluată fără titlu. Recurenții au mai arătat că au depus decretul de expropriere și actul de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 din care rezultă că sunt îndreptățiți la 664,80 mp. Autoarea P.M. nu a făcut ieșirea din indiviziune cu T.E.

și Z.A., iar moștenitorii celor din urmă nu au făcut cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001. Recursul nu este fondat și va fi respins pentru următoarele considerente. Sub un prim aspect este de evidențiat că recursul nu permite reaprecierea probelor și a situației de fapt. De asemenea, criticile vizând netemeinicia hotărârii nu vor fi analizate în raport de împrejurarea că pct. 11 al art. 304 C. proc. civ. a fost abrogat prin art. I pct. 112 din O.U.G. nr. 138/2000. Cât privește criticile care ar viza greșita aplicare a legii urmează a se constata pe de o parte că la data exproprierii imobilul era alcătuit din construcție de 79,31 mp și teren de 333,16 mp (filele 11 și 31 dosar fond), iar, pe de altă parte că restituirea în natură nu este posibilă, căci ar putea afecta activitatea instituției de învățământ.

Așa fiind, în raport de situația de fapt și de actele și lucrările dosarului rezultă că instanțele au aplicat corect dispozițiile art. 24 respectiv art. 26 din Legea nr. 10/2001. Astfel, potrivit dispozițiilor art. 24 alin. (1) din lege „În absența unor probe contrare, existența și, după caz, întinderea dreptului de proprietate, se prezumă a fi cea recunoscută în actul normativ sau de autoritate prin care s-a dispus măsura preluării abuzive sau s-a pus în executare măsura preluării abuzive.” În consecință, susținerea reclamanților că autoarea P.M. nu a făcut ieșirea din indiviziune cu T.E. și Z.A., iar moștenitorii celor din urmă nu au formulat cerere de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001, motiv pentru care reclamanții pot beneficia de restul suprafeței de teren, nu poate fi primită față de conținutul articolului citat și înscrisurile de la dosar.

P.M., mama lui P.E.E., era proprietara unei cote indivize de ½ din imobil, nu a întregului imobil, iar obiectul contractului de vânzare-cumpărare nr. 440/1953 (fila 87 dosar fond) l-a constituit dreptul său indiviz. Pentru proprietatea în suprafață totală de 1329,65 mp nu s-a procedat la ieșirea din indiviziune, iar prin Decretul de expropriere nr. 695/1967 imobilul a fost expropriat după cum urmează: - P.E.E. (autorul reclamanților) cu suprafața de 333,16 mp teren și 79,31 mp construcții; - S.I. și S.E. cu suprafața de 333,16 mp teren și 82,07 mp construcții; - T.E. și Z.A. cu suprafața de 136,00 mp teren. La data exproprierii autorul reclamanților deținea un imobil alcătuit din construcție de 79,31 mp și teren de 333,16 mp așa cum rezultă din probele administrate în cauză (raportul de expertiză și suplimentul la raportul de expertiză – filele 95 și următoarele și 129 și următoarele dosar fond, filele 11, 14, 31 dosar fond).

În concluzie, criticile reclamanților sunt nefondate,urmând a fi respinse ca atare. Cât privește restituirea în natură, este adevărat că acesta este principiul dominant al Legii nr. 10/2001, statuat începând cu art. 1, dar, în același timp, când restituirea în natură nu este posibilă, legea prevede acordarea de măsuri reparatorii prin echivalent. Or, în speță, s-a stabilit prin probatoriul administrat că restituirea în natură a terenului nu este posibilă deoarece acesta face parte din incinta unei unități de învățământ. În această situație devin incidente dispozițiile art. 11 pct. 4 din Legea nr. 10/2001 reclamanții beneficiind de măsuri reparatorii. Pentru considerentele expuse, în temeiul dispozițiilor art. 312 C. proc.

civ., recursul va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge ca nefondat recursul declarat de reclamanții P.F. și P.G. împotriva deciziei nr. 43 A din 31 martie 2009 a Curții de Apel Brașov, secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie, de conflicte de muncă și asigurări sociale. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică astăzi 17 martie 2010.