ÎCCJ, Secția a II-a civilă, Decizia nr. 875/2004

Asupra recursului de față:

Din examinarea lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin acțiunea înregistrată la 7

august 2000, la Curtea de Apel Iași, reclamantul, C.S., a solicitat, în

contradictoriu cu pârâtul, F.P.S. București, constatarea nulității absolute a

licitației din data de 4 august 2000, privind vânzarea acțiunilor deținute de

F.P.S. la SC V.X. SA Vaslui, constatarea îndeplinirii cerințelor din dosarul de

prezentare a ofertei, depuse în vederea participării la licitație, constatarea

nulității absolute a contractului de vânzare-cumpărare de acțiuni cu

câștigătorul licitației, în eventualitatea în care a fost semnat, cu cheltuieli

de judecată.

Curtea de Apel Iași a pronunțat

sentința nr. 148 din 15 noiembrie 2000, prin care a admis excepția de

necompetență teritorială invocată de pârâtul, F.P.S. București, și a declinat

competența de soluționare a cauzei în favoarea Curții de Apel București.

Pentru a hotărî astfel, instanța a

reținut că obiectul principal al acțiunii este constatarea nulității absolute a

unui contract de vânzare acțiuni, perfectat de pârâta, F.P.S. București, că

serviciile teritoriale ale F.P.S. nu aveau personalitate juridică, și

contractul urma să fie pus în executare tot în București.

Curtea de Apel București, secția a

V-a comercială, judecând cauza, a pronunțat sentința nr. 52 din 17 octombrie

2001, prin care a respins, ca neîntemeiată, cererea formulată de C.S., reținând

că reclamantul nu a făcut dovada achitării garanției de participare la

licitație, ci a prezentat numai corespondența dintre două bănci.

Reclamantul a declarat recurs

împotriva sentinței nr. 52 din 17 octombrie 2001, a Curții de Apel București, secția

a V-a comercială, solicitând admiterea acțiunii și a cererii de chemare în

garanție, formulată împotriva B.E.I.R. SA, și a invocat excepția de

necompetență materială a Curții de Apel București, susținând că a fost

încălcată competența specială prevăzută de art. 10 alin. (1) din Legea nr. 127/2002.

Excepția de necompetență materială

invocată de recurent este întemeiată, urmând a fi admisă.

Potrivit dispozițiilor art. 32

31

din O.U.G. nr. 88/1997 (în vigoare la data soluționării cauzei, în prezent

abrogate prin art. 56 din Legea nr. 137/2002 privind accelerarea privatizării),

sunt de competența curților de apel, în primă instanță, numai cererile

prevăzute de art. 32

13

alin. (3), art. 32

28

și art. 32

29

, iar cererea ce formează obiectul litigiului de față nu se încadrează în

nici una dintre categoriile de cereri prevăzute în aceste articole.

Potrivit prevederilor art. 4

3

alin. (3) din O.U.G. nr. 88/1997, așa cum erau în vigoare la data soluționării

cauzei, coroborate cu dispozițiile art. 2 pct. 1 lit. a) C. proc. civ.,

competența soluționării în primă instanță revenea tribunalului, motiv pentru

care recursul va fi admis și în temeiul art. 304 pct. 3 C. proc. civ., va fi

casată sentința Curții de Apel București, cauza urmând a fi trimisă spre

rejudecare secției comerciale a Tribunalului București, în conformitate cu

dispozițiile art. 313 C. proc. civ.

Urmare admiterii excepției necompetenței

materiale în primă instanță a curții de apel, Curtea apreciază că nu se impune

analizarea celorlalte motive invocate de recurent.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Admite excepția necompetenței

materiale a Curții de Apel București, secția a V-a comercială.

Admite recursul declarat de

reclamantul, C.S., împotriva sentinței nr. 52 din 17 octombrie 2001, a Curții

de Apel București, casează sentința atacată și trimite cauza la Tribunalul

București, spre competentă soluționare.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică,

astăzi, 4 martie 2004.