ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2647/2004
ÎCCJ, Secția I civilă, Decizia nr. 2647/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față: Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele: Reclamanta G.T. a formulat acțiune civilă împotriva pârâtului P.E. și a solicitat majorarea pensiei de întreținere pentru minora P.R. stabilită la suma de 200.000 lei lunar, prin sentința civilă nr. 1163 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Darabani. În motivarea acțiunii reclamanta arată că minora este elevă, cheltuielile s-au mărit, prețurile au crescut și drept consecință pensia trebuie calculată în raport de venitul minim pe economie. Prin sentința civilă nr. 473 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei Darabani a fost admisă acțiunea reclamantei și a fost majorată obligația de întreținere în sarcina pârâtului la 300.000 lei lunar.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs reclamanta reiterând motivele din acțiune privind nevoile crescute ale minorei și a solicitat calcularea cuantumului lunar al pensiei de întreținere în raport de venitul minim pe economie. Recursul se privește ca fondat. Prin încheierea dată în camera de consiliu la 12 februarie 2004 a fost admis în principiu recursul declarat de recurenta-reclamantă G.T., în conformitate cu prevederile art. 308 alin. (5) C. proc. civ., în redactarea dată prin O.U.G. nr. 58/2003. Pârâtul-intimat nu a depus întâmpinare, deși a fost citat cu această mențiune. Din probele dosarului rezultă că minora P.R. născută la 26 iunie 1995 este fiica reclamantei, în îngrijirea căreia se află, și a pârâtului.
Prin sentința civilă nr. 1163 din 17 octombrie 2001 a Judecătoriei Darabani pârâtul P.E. a fost obligat la pensie de întreținere pentru minora P.R. de 200.000 lei lunar. Solicitarea reclamantei de a se majora cuantumul pensiei în raport de actualul nivel al salariului minim pe economie la limita superioară a cotei de ¼ este justificată. Pârâtul este apt de muncă, astfel că raportarea cuantumului pensiei la salariul minim pe economie este întemeiată. Pe de altă parte nevoile minorei au crescut evident, aceasta devenind elevă. În consecință, având în vedere dispozițiile art. 86 și art. 94 C. fam. obligația de întreținere în sarcina pârâtului va fi majorată la suma de 500.000 lei lunar. S-a ținut seama de nivelul salariului mediu pe economie de 2.300.000 lei lunar, suma fixată încadrându-se în nivelul maxim de ¼ din respectivul salariu, spre limita sa superioară pentru motivele arătate.
De aceea recursul va fi admis, sentința atacată modificată în parte, conform celor arătate. Vor fi menținute restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE: Admite recursul declarat de reclamanta G.C.T. împotriva sentinței civile nr. 473 din 10 septembrie 2003 a Judecătoriei Darabani Modifică în parte sentința recurată în sensul stabilirii pensiei majorate la suma de 500.000 lei lunar. Menține restul dispozițiilor sentinței. Irevocabilă. Pronunțată în ședință publică, astăzi 1 aprilie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.