ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 5765/2003

Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Tribunalul Vâlcea, prin sentința penală nr. 136 din 4 decembrie 2002, a respins, ca neîntemeiată, contestația formulată de contestatorul T.N., prin care a solicitat constatarea nulității mandatului de executare nr. 71, emis la data de 16 iunie 1999, de Tribunalul Vâlcea, secția penală, Biroul Executări penale, în dosarul nr. 841/1998. Contestatorul a fost obligat la plata sumei de 600.000 lei, cheltuieli judiciare către stat, în care se include și onorariul avocatului desemnat din oficiu, în sumă de 300.000 lei, care se avansează de Ministerul Justiției. Hotărând astfel, prima instanță a constatat că mandatul de executare, în discuție, nr. 71 din 16 iunie 1999, a fost emis cu respectarea condițiilor de formă și de fond, cerute de lege.

Astfel, a reținut că prin sentința penală nr. 54 din 29 aprilie 1998, pronunțată de Tribunalul Vâlcea, în dosarul nr. 841/1998, T.N. a fost condamnat la 4 ani închisoare și 2 ani interzicerea exercitării drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) și b) C. pen., cu aplicarea dispozițiilor art. 71 din același cod. În baza art. 88 C. pen., s-a dedus din pedeapsa aplicată, durata arestării preventive de la 14 ianuarie, la 27 ianuarie 1998. Prin decizia penală nr. 157/ A din 30 iulie 1998, pronunțată de Curtea de Apel Pitești, în dosarul nr. 2456/1998, s-a respins apelul declarat de inculpat, s-a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Vâlcea, s-a desființat în parte sentința penală menționată, în sensul că s-a aplicat inculpatului și pedeapsa complementară, prevăzută de art. 64 lit. c) C. pen.

Au fost menținute celelalte dispoziții ale sentinței. Această decizie a fost menținută și prin decizia penală nr. 2117 din 27 mai 1999 a secției penale a Curții Supreme de Justiție. După rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a fost emis de către Biroul de Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea, mandatul de executare nr. 71 din 16 iunie 1999, care prevede expres textele de lege în baza cărora inculpatul a fost condamnat, respectiv art. 215 alin. (1), (4) și (5) C. pen., cu aplicarea art. 74 și art. 76 din același cod, pedeapsa de 4 ani închisoare cu executarea prin privare de libertate, în condițiile art. 71 C. pen. și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani.

S-a dedus din pedeapsa de 4 ani închisoare, timpul executat de către T.N., în perioada 14 ianuarie, 27 ianuarie 1998. Împotriva sentinței penale a declarat apel contestatorul, criticând-o pentru netemeinicie și nelegalitate. Curtea de Apel Pitești, prin decizia penală nr. 142/ A din 27 mai 2003 a respins apelul, ca nefondat, cu motivarea că, în mod corect, instanța de fond a apreciat că mandatul de executare nr. 71/1999 este legal. Nemulțumit și de această din urmă hotărâre, în termenul legal, a declarat recurs contestatorul T.N., reiterând aceleași motive invocate la fond și în apel și anume, să se constate nulitatea absolută a mandatului de executare nr. 71 din 16 iunie 1999 emis de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea.

Recursul declarat în cauză de contestatorul T.N. este nefondat. Conform dispozițiilor cuprinse în art. 461 C. proc. pen., contestația contra executării hotărârilor penale se poate face în următoarele cazuri: a) când s-a pus în executare o hotărâre care nu era definitivă; b) când executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea vizată în hotărârea de condamnare; c) când se ivește vreo nelămurire cu privire la hotărârea ce se execută sau vreo împiedicare la executare; d) când se invocă amnistia, prescripția sau orice altă cauză de stingere sau de micșorare a pedepsei, precum și orice alt incident ivit în cursul executării.

Revenind la cauză se constată că nu sunt aplicabile nici una dintre prevederile legale invocate de contestator, analizate în cele ce preced, deoarece, așa cum în mod corect au reținut și instanța de fond și de apel, mandatul de executare nr. 71/1999 emis de Biroul Executări Penale din cadrul Tribunalului Vâlcea cuprinde toate mențiunile, prevăzute de textele de lege în vigoare, inclusiv cele referitoare la pedeapsa pe care contestatorul urmează să o execute și la deducerea din această pedeapsă a perioadei executată în arest preventiv. În consecință, secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, neconstatând existența altor motive de casare susceptibile a fi examinate din oficiu, în baza art. 385 15 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc.

pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.N., hotărârile criticate fiind legale și temeinice și îl va obliga pe recurent la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul contestator T.N., împotriva deciziei penale nr. 142/ A din 27 mai 2003 a Curții de Apel Pitești. Obligă pe recurent la plata sumei de 500.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 9 decembrie 2003.