ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 492/2004

Asupra recursului de față,

Examinând actele dosarului constată

următoarele:

Prin sentința penală nr. 82 din 17

aprilie 2002, Tribunalul Buzău a condamnat pe inculpatul B.V. la pedeapsa de 3

ani închisoare, în baza art. 254 alin. (2), cu aplicarea art. 41 alin. (2) și

art. 13 C. pen. și la pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor

prevăzută de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o perioadă de 2 ani. S-a

aplicat art. 71 și art. 64 C. pen.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., s-a dispus achitarea

aceluiași inculpat pentru actele de luare de mită din 10 martie 1993, din 10

august 1993, din luna iulie 1993 și din luna septembrie 1993, cuprinse în

conținutul infracțiunii continuate de luare de mită, prevăzută de art. 254

alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) din același cod, precum și

pentru infracțiunea de tentativă la înșelăciune, prevăzută de art. 20, raportat

la art. 215 C. pen.

În baza art. 88 C. pen., s-a dedus

din pedeapsă timpul arestării preventive a inculpatului de la 12 noiembrie 1993

la 13 aprilie 1994.

A fost respinsă cererea Parchetului

de pe lângă Tribunalul Buzău privind extinderea procesului penal împotriva

inculpatului, formulată în baza art. 336 C. proc. pen., pentru infracțiunile

prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., privind pe Ț.G., D.G., S.M. și D.F.

S-a constatat că au fost restituite

părții civile C.S. suma de 500.000 lei la 15 noiembrie 1993, combina muzicală,

televizorul Samsung, uscătorul de păr și ventilatorul. S-a dispus restituirea

către partea civilă a două vas Galle, iar partea civilă a fost obligată să

restituie inculpatului ventilatorul marca Panasonic.

De asemenea, s-a dispus să i se

restituie inculpatului sume de bani indisponibilizate în faza de urmărire

penală: 465.000 lei (recipisa C.E.C. nr. 307/4231 din 18 noiembrie 1993, 10

dolari S.U.A. (depuși la B.N.R., sucursala Buzău cu procesul verbal nr. P 42084

din 4 ianuarie 1994), o sticlă de Wisky și o sticlă de vin Kentucky (dovada

seria A nr. 10578 din 25 noiembrie 1993), 900 dolari S.U.A., 900 mărci germane

și 500 șilingi austrieci, convertite în Euro (procesul verbal nr. P/42084 din 4

ianuarie 1994 (buletinele de schimb valutar nr. 1603 și 1604 din 29 decembrie

1993), libretul C.E.C. seria 620-347-4098 cu un sold de 30.000 lei (ridicat cu

procesul verbal de percheziție din 11 noiembrie 1993.

Prima instanță a reținut că, în anul

1993, inculpatul B.V., în calitate de director general al C.B., sucursala Buzău

a pretins și primit de la cetățeanul turc C.S., patronul SC B. SRL Buzău și de

la cetățeanul turc B.H., patronul SC Z.I. SRL cu sediul în municipiul Rm.

Sărat, în repetate rânduri, sume de bani și alte bunuri pentru a le acorda

împrumuturi bancare cu încălcarea normelor metodologice privind activitatea de

creditare pe termen scurt și mediu a agenților economici și a persoanelor

fizice nr. 1, elaborate de B.R.C.R. SA.

Tribunalul Buzău, rejudecând, în

fond, cauza, după casarea dispusă prin decizia penală nr. 165 din 15 noiembrie

1996 a Curții de Apel Ploiești, a reținut că inculpatul, director general al

băncii menționate, avea calitatea de funcționar, în sensul prevăzut de art. 147

alin. (2) C. pen. Printre atribuțiile sale de serviciu figurau și cele legate

de activitatea de creditare stabilită prin normele metodologice indicate.

Potrivit acestor norme, creditul

trebuia să aibă o destinație precisă, iar solicitantul de credit trebuia să

ofere garanții care să asigure restituirea la scadență a creditului. De

asemenea, trebuiau negociate: volumul creditului, condițiile de acordare,

semnarea contractului de credit și suplimentarea în condițiile în care nu se

înregistrează restanțe la rate și la dobânzi, somațiile de plată. Totodată în

cazul neachitării în termen a ratelor, trebuia declanșată procedura de

executare silită în vederea rambursării integrale a creditului.

Astfel contractele de creditare

încheiate de S.C. patronul SC B. SRL Buzău cu C.B. Buzău au vizat credite în

valoare de 14 milioane lei, contractul nr. 279 din 25 februarie 1993, cu

termene de rambursare la 25 martie 1993 (7 milioane) și 25 aprilie 1993 (7

milioane), care a fost „garantat” cu bunuri ce valorau 1.755.000 lei. Creditul

nu a fost achitat la scadență, percepându-se dobânzi penalizări, ultima sumă

fiind achitată la 13 august 1993.

La 10 august 1993, în baza

contractului de credit nr. 2932 din 6 august 1993, banca i-a acordat un nou

credit în sumă de 15 milioane lei aceluiași debitor, termenul de restituire

fiind în 12 rate, deși creditul anterior nu fusese restituit integral. Și acest

nou împrumut nu a fost restituit la termen, percepându-se dobânzi

penalizatoare.

La 8 noiembrie 1993, în baza contractului

nr. 3111/1993, aceluiași solicitant i s-a acordat un nou credit în valoare de

10 milioane lei, cu termen de rambursare în 6 luni și o dobândă de 60%.

În acest context de acordare a unor

credite (cele anterioare nefiind restituite și fără existența unor garanții

îndestulătoare), inculpatul a pretins și primit de la cetățeanul turc S.C. mai

multe bunuri (un televizor Samsung, o combină muzicală și un uscător de păr) în

primăvara anului 1993, pentru ca banca să nu declanșeze procedura de urmărire

silită pentru nerambursarea la termen a ratelor scadente. Primirea acestor

bunuri nu a fost contestată de inculpat, dar a pretins că le-a cumpărat,

plătind prețul. Bunurile au fost găsite în locuința inculpatului și a socrului

său M.N., dar inculpatul nu a putut prezenta acte din care să rezulte

cumpărarea bunurilor. Dimpotrivă, a rezultat din declarațiile date de

denunțător și de martorul C.B. că inculpatul nu le-a plătit.

Această faptă comisă în luna

februarie 1993 a fost reținută de instanță ca întrunind elementele constitutive

ale infracțiunii de luare de mită.

S-a mai reținut că în seara zilei de

11 noiembrie 1993, inculpatul a fost prins în flagrant de procuror, în momentul

în care introducea în geantă suma de 500.000 lei pretinsă și primită de la

același patron pentru acordarea unui nou împrumut în luna noiembrie 1993.

Apărarea inculpatului privind restituirea unui împrumut de 600.000 lei a fost

respinsă de instanța de fond cu motivarea că în actele financiar contabile

existente la dosar a rezultat că suma avea o altă destinație fiind un împrumut

pe care firma B. l-a făcut unei alte firme F. Buzău (la care inculpatul era

administrator), împrumut restituit încă de la 27 septembrie 1993.

Instanța a respins și apărările

inculpatului privind nevinovăția sa și existența unei înscenări inițiată de

fostul director adjunct al băncii R.A.

Pentru ventilator, inculpatul a

prezentat factura de cumpărare, astfel încât nu a reținut și acest act, precum

și actele de luare de mită pentru care există doar declarația denunțătorului

S.C.

Prin decizia penală nr. 608 din 18

decembrie 2002, Curtea de Apel Ploiești a admis apelul declarat de Parchetul de

pe lângă Tribunalul Buzău, a desființat, în parte, sentința penală nr. 82 din

17 aprilie 2002 a Tribunalului Buzău în latura penală, în sensul că a înlăturat

dispoziția de achitare a inculpatului pentru actele materiale din conținutul

infracțiunii de luare de mită, în formă continuată, reținând vinovăția

inculpatului și pentru actele materiale din martie 1993, august 1992, iulie

1993 și septembrie 1993.

În baza art. 254 alin. ultim C.

pen., a confiscat de la inculpat sumele de câte 2 milioane lei (două sume), un

milion lei și 200.000 lei, ce reprezintă obiectul infracțiunii.

Au fost menținute celelalte

dispoziții ale sentinței.

A fost respins, ca nefondat, apelul

declarat de inculpat, apel ce viza nevinovăția inculpatului și prin care se

solicita achitarea acestuia pentru infracțiunea de luare de mită, în formă

continuată.

Împotriva acestei hotărâri,

inculpatul B.V. a declarat recurs. Recursul vizează casarea ambelor hotărâri și

achitarea inculpatului.

Examinând recursul, Înalta Curte

constată că este nefondat, pentru motivele ce urmează:

Din toate probele administrate în

cauză rezultă că inculpatul în calitate de director general la C.B. Buzău, a

pretins și primit de la cetățenii turci S.C. și B.H. (patroni ai unor societăți

comerciale din Buzău și Rm. Sărat), în mod repetat, în cursul anului 1993, bani

și bunuri pentru acordarea unor împrumuturi în alte condiții decât acelea

aprobate prin normele metodologice ale băncii, respectiv fără garanții

suficiente, înainte de rambursarea creditului anterior, pentru care s-au

perceput dobânzi penalizatoare.

Apărările inculpatului privind

declanșarea împotriva sa a procesului penal din inițiativa fostului director

adjunct al băncii, cu care se afla în conflict și pe care îl reclamase penal

(fiind și condamnat), chiar dacă sunt corespunzătoare în parte adevărului, nu

sunt de natură a determina achitarea sa, inculpatul nereușind să aducă probe în

apărare privind primirea sumei de 500.000 lei la 11 noiembrie 1993, când a fost

prins în flagrant, precum și cu privire la cumpărarea bunurilor ori primirea

licită a sumelor de bani de la cei doi patroni turci.

Totodată, cu actele aflate la dosar

s-a dovedit că inculpatul, care potrivit art. 147 alin. (2) C. pen., avea

calitatea de funcționar, a pretins și primit aceste bunuri și sume de bani,

care nu i se cuveneau, tocmai pentru a acorda credite în alte condiții decât

cele legale.

Înalta Curte constată că probele

administrate în cauză confirmă atât săvârșirea faptelor, cât și vinovăția

inculpatului în comiterea infracțiunii de luare de mită în formă continuată.

Instanța de apel a pronunțat o

hotărâre legală și conformă acestor dovezi, reținând toate actele de luare de

mită pentru care inculpatul a fost trimis în judecată și înlăturând dispoziția

de achitare a inculpatului pentru actele materiale din conținutul infracțiunii

de luare de mită în formă continuată din lunile martie, august, iulie și

septembrie 1993, cuprinsă în hotărârea primei instanțe.

În consecință, va fi respins, ca

nefondat, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc.

pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în

sumă de 1.100.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul B.V. împotriva deciziei penale nr. 608 din 18 decembrie

2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă recurentul inculpat să

plătească statului suma de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi

28 ianuarie 2004.