ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 4335/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 115 din 31 mai

2002 a Tribunalului Buzău, a fost condamnat inculpatul F.S. la 6 ani

închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit.

e) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., art. 13 C. pen. În baza art.

61 alin. (1) C. pen., s-a revocat liberarea condiționată pentru restul de

pedeapsă de 377 de zile închisoare, neexecutat din pedeapsa de 2 ani

închisoare, aplicată prin sentința penală nr. 1147 din 8 decembrie 1992 a

Judecătoriei Buzău, definitivă prin decizia penală nr. 125 din 25 octombrie

1993 a Tribunalului Buzău și prin decizia nr. 176 din 13 mai 1994 a Curții de

Apel Ploiești.

S-a contopit pedeapsa aplicată cu

restul de pedeapsă neexecutat, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 6

ani închisoare, sporită cu 6 luni, în final, 6 ani și 6 luni închisoare. S-a

făcut aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. S-a dedus din pedeapsă perioada

arestării preventive și a reținerii din 11 august 2001 la 16 august 2001.

S-a luat act că partea vătămată P.S.

nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit prin restituire.

A fost obligat inculpatul la plata

sumei de 3.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 600.000 lei,

onorariu avocat din oficiu.

Pentru a pronunța această sentință,

instanța de fond a reținut în fapt că, la data de 11 august 2001, partea

vătămată împreună cu martorul O.I. s-a deplasat în orașul Buzău pentru a

achiziționa un televizor și a dorit să-și amaneteze telefonul mobil pentru că

nu îi ajungeau banii.

Dorind să intre într-o casă de

amanet, a fost întrebat de către inculpatul aflat într-un taxi staționat în

imediata apropiere, dacă are valută de vânzare. Inculpatul a coborât apoi din

mașină și constatând că partea vătămată are în mână un telefon mobil, a vrut să

îl vadă, l-a luat, a intrat în mașină, l-a dat și celeilalte persoane din

autoturism și a încercat să o lovească în față pe partea vătămată, când aceasta

a cerut restituirea bunului și chiar a aplicat o lovitură cu palma peste ceafă

martorului O.I. când acesta a cerut la rândul său restituirea aparatului de

telefon. Partea vătămată a atras atenția șoferului inculpatului că va reclama

la poliție, dar inculpatul a cerut să se pornească mașina și să plece în

cartierul Micro XIV.

Ulterior, partea vătămată a anunțat

organele de Poliție și apoi, în curtea maternității din localitate, s-a

reîntâlnit cu inculpatul, a chemat poliția și s-a procedat la reținerea

inculpatului.

Bunul sustras a fost recuperat și

restituit părții vătămate.

Starea de fapt și vinovăția

inculpatului au fost stabilite prin administrarea următoarelor mijloace de

probă: plângerea părții vătămate și declarațiile acesteia, declarațiile

inculpatului și ale martorilor, dovada de ridicare a bunului de care a fost

deposedată partea vătămată.

Împotriva acestei sentințe a

declarat apel inculpatul, susținând că nu se face vinovat de săvârșirea

infracțiunii reținute în sarcina sa.

Curtea de Apel Ploiești, prin

decizia nr. 445 din 30 septembrie 2002, dosar 6442/2002, în temeiul

dispozițiilor art. 379 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., a respins ca nefondat

apelul inculpatului, apreciind ca legală și temeinică hotărârea de fond, fiind

corect reținute starea de fapt și vinovăția inculpatului, precum și cuantumul

pedepsei aplicate.

Împotriva acestei decizii a declarat

recurs, în termen legal, inculpatul solicitând achitarea în temeiul art. 11

pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc.

pen., iar în subsidiar casarea cu trimitere spre rejudecare pentru efectuarea

unei expertize medicale conform art. 385

15

alin. (2) lit. c) și

alin. (3) C. proc. pen., care să constate lipsa sa de discernământ și, în

final, conform art. 385

9

pct. 14 din același cod, redozarea

pedepsei.

Recursul este nefondat pentru

considerentele ce vor fi arătate în continuare:

Referitor la starea de fapt reținută

prin hotărârile anterioare, Curtea apreciază că aceasta a rezultat în mod

evident și indubitabil din probele administrate în cauză după cum la fel a

rezultat și vinovăția inculpatului în forma intenției directe, acesta având

reprezentarea acțiunilor sale și a consecințelor acestora, neimpunându-se

efectuarea unei expertize medicale pentru stabilirea existenței

discernământului, cu atât mai mult cu cât nu s-au dispus dovezi din care

responsabilitatea penală a inculpatului să fie pusă la îndoială.

În legătură cu aplicarea

dispozițiilor privind individualizarea pedepsei, Curtea consideră că instanțele

au realizat o justă aplicare a prevederilor art. 72 C. pen., luând în

considerare circumstanțele reale și personale, starea de recidivă, perseverența

infracțională, natura faptei săvârșite anterior, repetatele sustrageri de la

executare, fiind dat în urmărire penală, săvârșirea unei noi infracțiuni la

scurt timp după liberarea condiționată, atitudinea procesuală nesinceră.

Așadar, scopurile conform art. 52 C.

pen., nu pot fi realizate decât prin aplicarea unei sancțiuni privative de

libertate în cuantum corespunzător, după cum în mod corect s-a și dispus prin

hotărârile judecătorești criticate.

Față de cele arătate, în temeiul

dispozițiilor art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen., recursul

va fi respins ca nefondat.

În temeiul dispozițiilor art. 192

alin. (2) C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata sumei de 1.000.000

lei cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de inculpatul F.S. împotriva deciziei penale nr. 445 din 30 septembrie

2002 a Curții de Apel Ploiești.

Obligă pe inculpat la plata sumei de

1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Pronunțată în ședință publică, azi 8

octombrie 2003.