ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2004
ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 3655/2004 (Înalta Curte de Casație și Justiție, 2004)
Asupra recursului de față; În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele: Prin sentința penală nr. 18 din 27 aprilie 2004 Curtea de Apel Cluj, a respins ca nefondată plângerea formulată de petentul D.A., împotriva rezoluției procurorului adoptată în cadrul dosarului penal nr. 20/P/2004 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Cluj. În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., petentul a fost obligat să plătească statului suma de 100.000 lei cheltuieli judiciare. S-a reținut că petentul a formulat plângere penală, împotriva magistraților B.E., C.A.T., V.M., P.E., B.C. și N.S. din cadrul Tribunalului Cluj, fără a preciza în ce constau învinuirile aduse acestora și ce soluție a adoptat organele de urmărire penală.
Împotriva acestei hotărâri judecătorești, a declarat recurs petentul D.A., solicitând admiterea lui. Examinând recursul, Înalta Curte de Casație și Justiție, constată că acesta nu este fondat. Se constată că procurorul investit în rezolvarea plângerii petentului, nu a adoptat o soluție. În aceste condiții, plângerea petentului adresată instanței este prematur introdusă, ea putând fi atacată mai întâi în cadrul parchetului. Pentru aceste considerente, Înalta Curte de Casație și Justiție urmează a respinge ca nefondat recursul declarat de petentul D.A., cu obligarea sa la plata cheltuielilor judiciare conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
D E C I D E Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petentul D.A., împotriva sentinței penale nr. 18 din 27 aprilie 2004 a Curții de Apel Cluj. Obligă pe recurent să plătească statului 500.000 lei cheltuieli judiciare. Definitivă. Pronunțată în ședință publică, azi 30 iunie 2004.
Grupate prin similitudine semantică
Caută în toată jurisprudența, nu doar în această hotărâre.
Contul gratuit ridică limita la 40 de căutări pe zi, deschide căutarea semantică în română, rusă și engleză și 3 întrebări zilnice către asistentul AI. Fără card.