ÎCCJ, Decizia nr. 35/2005

Asupra recursului de față;

În baza actelor și lucrărilor

dosarului, constată următoarele:

Prin rezoluția din 9 martie 2004,

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus, în temeiul art.

228 alin. (6), raportat la art. 10 lit. a) C. proc. pen., neînceperea urmăririi

penale pentru infracțiunea prevăzută de art. 323 C. pen., sesizată de petentul

P.V., privind pe Ș.O. și N.A. de la SC M.T. SA Timișoara, magistrații D.R., L.R.,

M.M., C.P., I.I., S.M., E.C., J.D., P.D. și asistenții judiciari M.G., M.A., N.G.

și V.T., pentru toate persoanele menționate, precum și pentru infracțiunile

prevăzute de art. 263 și 264, raportat la art. 248

1

C. pen., față de

primii doi și de art. 215, 288, 289, 291 și 292 C. pen., față de magistrați și

asistenții judiciari.

S-a reținut că, verificându-se

dosarele civile la care petentul s-a referit, nu a rezultat nici un element de

fapt care să indice săvârșirea vreunei infracțiuni, de către persoanele

împotriva cărora petentul a formulat plângere penală.

Împotriva acestei rezoluții,

petentul P.V. a formulat plângere.

Înalta Curte de Casație și Justiție,

secția penală, prin sentința nr. 174 din 1 iulie 2004, a respins plângerea, ca

inadmisibilă, reținând că petentul nu a formulat plângere împotriva rezoluției,

conform art. 275-278 C. proc. pen.

Împotriva hotărârii primei instanțe,

petentul P.V. a declarat recurs, întemeiat pe art. 385

9

pct. 9, 10

și 21 C. proc. pen.

Recursul este nefondat, pentru

considerentele ce se vor arăta în continuare:

Potrivit art. 278

1

alin.

(1) C. proc. pen., „după respingerea plângerii făcute conform art. 275-278,

împotriva rezoluției de neîncepere a urmăririi penale sau a ordonanței date de

procuror, persoana vătămată, precum și orice alte persoane ale căror interese

legitime sunt vătămate, pot face plângere în termen de 20 zile de la data

comunicării de către procuror, a modului de rezolvare, potrivit art. 277 și 278,

la instanța căreia i-ar reveni, potrivit legii, competența să judece cauza în

primă instanță”.

Din economia textului menționat rezultă

cu evidență că este supusă controlului judecătoresc, în temeiul art. 278

1

C. proc. pen., exclusiv dispoziția de neîncepere a urmăririi penale, confirmată

ca urmare a respingerii plângerii formulate corespunzător posibilității legale

reglementate în favoarea părții interesate, prin art. 277-278 din același cod.

Ca atare, are aptitudinea declanșării

controlului judecătoresc, exclusiv plângerea care privește actul procesual

prevăzut de art. 278

1

C. proc. pen., formulată de persoana care își

justifică calitatea în condițiile legii.

În consecință, neparcurgerea

procedurii prevăzute de art. 278 C. proc. pen., constituie un fine de neprimire

a plângerii de către instanța competentă să judece în fond cauza.

Este exclusă orice altă interpretare

a textului legal menționat, în raport cu împrejurarea că normele legale privind

desfășurarea procesului penal, astfel cum acestea sunt prevăzute de legea

procesual penală, sunt de ordine publică, așa încât încălcarea acestora ar duce

la nulitatea oricărui act procesual sau hotărâre judecătorească care le-ar

nesocoti.

Or, petentul a sesizat secția penală

a Înaltei Curți de Casație și Justiție, cu plângerea formulată împotriva rezoluției

de neîncepere a urmăririi penale, fără a urma procedura prevăzută de art. 278 C.

proc. pen., în sensul că nu a formulat plângere care să declanșeze, în cadrul

Ministerului Public, verificarea de către procurorul competent, a dispoziției

primare de neîncepere a urmăririi penale.

Așa fiind, în mod legal instanța

sesizată a respins plângerea, ca inadmisibilă, hotărârea pronunțată nefiind

supusă nici unuia din cazurile de casare prevăzute în art. 385

9

C.

proc. pen.

În consecință, pentru considerentele

ce preced, conform art. 385

15

alin. (1) lit. b) C. proc. pen.,

Curtea va respinge recursul, ca nefondat.

Totodată, în baza art. 192 alin. (2)

din același cod, petentul va fi obligat, potrivit dispozitivului, la plata

cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de petentul P.V. împotriva sentinței nr. 174 din 1 iulie 2004,

pronunțată de secția penală a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în dosarul nr.

3148/2004.

Obligă petentul să plătească

statului, 1.000.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare în recurs.

Pronunțată în ședință publică, azi

14 februarie 2005.