ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 1925/2003

Asupra recursului de față;

În baza lucrărilor din dosar,

constată următoarele:

Prin sentința penală nr. 67 din 15

februarie 2002, Tribunalul Galați a respins ca nefondată contestația la

executare formulată de contestatorul N.V.P. dispunându-se obligarea acestuia la

plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 300.000 lei, din care

onorariul apărătorului din oficiu se va avansa din fondul Ministerului

Justiției.

S-a reținut că petentul N.V.P. se

află în executarea unei pedepse de 10 ani închisoare pentru săvârșirea

infracțiunii de furt calificat prevăzută de art. 208 și art. 209 alin. (3) C.

pen., prin sentința penală nr. 281/1998 a Tribunalului Galați.

Condamnatul a formulat contestații

la executare invocând dispozițiile art. 458 alin. (1) C. proc. pen. și art. 12

și 15 C. pen.

El a arătat că prin O.G. nr.

207/2000 s-au modificat prevederile art. 146 C. pen., cu privire la conținutul

noțiunii de „consecințe deosebit de grave” prin care, în prezent, se înțelege o

pagubă materială mai mare de 2 miliarde lei sau o perturbare deosebit de gravă

a activității cauzată unei instituții publice.

Cum prejudiciul cauzat de contestator

prin comiterea infracțiunii de furt calificat se situează sub această limită,

sus-numitul a solicitat aplicarea dispozițiilor art. 12 și art. 15 C. pen.

Instanța de fond a considerat că

aplicarea legii mai favorabile se dispune numai până la judecata definitivă a

cauzei și, în consecință, a respins contestația.

Curtea de Apel Galați, prin decizia

penală nr. 371 din 24 iulie 2002, a respins ca nefondat apelul declarat de

contestator, considerând că situația prejudiciului statuată în mod definitiv nu

poate face obiectul unei analize și modificări decât prin folosirea unei căi

extraordinare de atac.

Împotriva modului de soluționare a

contestației la executare, condamnatul N.V.P. a declarat recurs, reiterând

motivele cererii sale.

Examinând recursul, Curtea constată

că acesta este nefondat.

Petentul N.V.P. a fost condamnat în

baza art. 208 și art. 209 alin. (3) C. pen., la o pedeapsă de 10 ani

închisoare, prin sentința penală nr. 281/1998 a Tribunalului Galați, rămasă

definitivă prin decizia penală nr. 1594/2000 a Curții Supreme de Justiție.

Limitele de pedeapsă prevăzute de

art. 209 alin. (3) C. pen., pentru furtul care a produs consecințe deosebit de

grave sunt cuprinse între 10 și 20 ani.

Articolul 146 C. pen., stabilea, la

data rămânerii definitive a hotărârii judecătorești de condamnare, că prin

„consecințe deosebit de grave” se înțelege o pagubă materială mai mare de 50

milioane lei sau o perturbare deosebit de gravă a activității, cauzată unei

autorități publice sau oricăreia dintre unitățile la care se referă art. 145,

ori altei persoane juridice sau fizice.

Prin O.G. nr. 207/2000 (M. Of., din

25.07.2001) conținutul noțiunii de „consecințe deosebit de grave” a fost

modificat în sensul stabilirii limitei inferioare a pagubei materiale la 2

miliarde lei.

Apariția acestui act normativ după

rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare a contestatorului N.V.P. ridică

problema juridică a aplicării legii penale mai favorabile acestuia.

Potrivit art. 458 C. proc. pen., în

cazul intervenirii unei legi penale noi care prevede o pedeapsă mai ușoară

decât cea care se execută, instanța ia măsuri de îndeplinire a dispozițiilor

art. 15 C. pen.

Articolul 15 C. pen., stabilește că

dacă după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea

completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai

ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de

legea nouă, ținându-se seama de infracțiunea săvârșită, de persoana

condamnatului, de conduita acestuia după pronunțarea hotărârii sau în timpul

executării pedepsei și de timpul cât a executat din pedeapsă, se poate dispune

fie menținerea, fie reducerea pedepsei.

Pedeapsa nu poate fi coborâtă sub

limita ce ar rezulta din reducerea acestei pedepse, proporțional cu micșorarea

maximului special, prevăzut pentru infracțiunea săvârșită.

Prin urmare, contestatorului N.V.P.

îi sunt aplicabile dispozițiile referitoare la legea penală mai favorabilă, dar

numai în considerarea condițiilor și termenilor de apreciere a acestora arătate

mai sus.

Din analiza celor două texte, ca și

din titlul marginal al articolului 15 C. pen., rezultă că în cazul pedepselor

definitive aplicarea legii penale mai favorabile are caracter facultativ,

constituind o posibilitate, iar nu o obligație a instanței care soluționează

contestația la executare.

Din examinarea actelor și lucrărilor

dosarului se constată că petentul N.V.P. a săvârșit o infracțiune cu un pericol

social sporit, cauzând un prejudiciu de 48 milioane lei, în cea mai mare parte

nerecuperat.

El a început executarea pedepsei de

10 ani închisoare la care a fost condamnat la 5 septembrie 1997, având de

efectuat încă jumătate din durata mandatului dispus.

Contestatorul a mai fost condamnat

și prin sentința penală nr. 2171/2000 a Judecătoriei Timișoara la o pedeapsă de

4 ani închisoare tot pentru săvârșirea unei infracțiuni de furt.

Împrejurarea că pe timpul detenției

a avut un comportament corespunzător nu este, în acest context determinantă,

și, de altfel, pentru conduita sa, condamnatul a fost recompensat potrivit

regulamentului de ordine interioară.

Față de infracțiunea săvârșită, de

persoana condamnatului, de timpul scurs de la începerea executării pedepsei,

Curtea constată că menținerea pedepsei aplicate este în concordanță cu dispozițiile

legale.

Așa fiind, recursul urmează a fi

respins ca nefondat în temeiul dispozițiilor art. 385

15

pct. 1 lit.

b) C. proc. pen., cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare

către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi suportat din fondul

Ministerului Justiției.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge, ca nefondat, recursul

declarat de condamnatul N.V.P., împotriva deciziei penale nr. 371/ A din 24

iulie 2002 a Curții de Apel Galați.

Obligă pe condamnat la plata sumei

de 650.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de

150.000 lei reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va

avansa din fondul Ministerului Justiției.

Pronunțată în ședință publică, azi

15 aprilie 2003.