ÎCCJ, Secția penală, Decizia nr. 2377/2003

Deliberând asupra contestației la

executare de față constată:

Prin cererea înregistrată la 14

februarie 2003, B.E.A., în calitate de moștenitoare a defunctului B.P., a

formulat, în temeiul art. 463 alin. (1), art. 461 lit. c) și art. 346 alin. (2)

C. proc. pen., contestație la executare împotriva deciziei penale din 30 mai

2002, a Curții Supreme de Justiție.

S-a solicitat să se constate că

dispozitivul deciziei contestației conține o nelămurire, care conduce la

împiedicarea executării acesteia pe latură civilă, în sensul că „înlăturarea

măsurii confiscării corpurilor delicte” respectiv a monezilor din aur și a

bijuteriilor, nu poate îndreptăți petiționara să intre în posesia acestora,

astfel încât se impune obligarea B.N.R. și a Ministerului Finanțelor să

restituie în natură aceste bunuri și dacă ele nu mai există, să le plătească

despăgubiri corespunzătoare contravalorii metalelor și pietrelor prețioase. la

prețurile practicate de B.N.R. la data pronunțării hotărârii.

A fost atașat dosarul nr. 4486/2001

al Curții Supreme de Justiție, în care a fost pronunțată decizia nr. 2749 din

30 mai 2002.

Din actele dosarului rezultă următoarele:

Prin sentința penală nr. 393 din 20

martie 1959, Tribunalul Popular al Raionului 1 Mai București, a hotărât

condamnarea inculpatului B.P., la 20 ani închisoare corecțională, în baza art.

2, art. 5 și art. 14 din Legea nr. 284/1947.

S-a dedus detenția preventivă de la

4 octombrie 1958.

În baza art. 80 C. pen., s-a dispus

confiscarea corpurilor delicte în favoarea Băncii R.P.R.

Conform art. 25 C. pen., s-a dispus

confiscarea totală a averii inculpatului.

Pentru a pronunța această hotărâre

instanța a reținut că, inculpatul a deținut contrar dispozițiilor legale 544

monezi din aur și o mare cantitate de bijuterii din aur, care depășeau uzul

personal.

Din considerentele hotărârii rezultă

că urmare perchezițiilor efectuate la domiciliul inculpatului, la datele de 3

și 4 octombrie 1958 și o mare cantitate de bijuterii care depășeau uzul normal

au fost găsite 845 monezi din aur. Dintre monezile găsite 544 erau deținute în

mod ilicit, restul fiind exceptate de la obligația de predare, conform art. 2

lit. a) din Legea nr. 284/1947.

Prin decizia penală nr. 411 din 17

aprilie 1959, Tribunalul Capitalei, Colegiul V a respins recursul declarat de

inculpat.

Împotriva acestei hotărâri

procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție a

declarat recurs în anulare, conform art. 409 și art. 410 alin. (1) partea I

pct. 7

1

C. proc. pen.

Curtea Supremă de Justiție, secția

penală, prin decizia nr. 2749 din 30 mai 2002, a admis recursul în anulare, a

casat hotărârile atacate și rejudecând în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat

la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., a dispus achitarea inculpatului

B.P., pentru infracțiunea prevăzută de art. 2, art. 5 și art. 14 din Legea nr.

284/1947 și a înlăturat măsura confiscării corpurilor delicte și pedeapsa complimentară

a confiscării totale a averii.

S-a reținut în esență că prevederile

Legii nr. 284/1947 erau neconstituționale la data adoptării lor și la data

aplicării în cauză, că din probe rezultă că inculpatul a dobândit legal, prin

moștenire monezile și bijuteriile, iar faptul că le-a ascuns trebuie

interpretat ca o măsură de protejare a averii dobândite legal.

Drept consecință a achitării

inculpatului în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1)

lit. c) C. proc. pen., a fost înlăturată atât pedeapsa complementară a

confiscării averii cât și măsura de siguranță a confiscării obiectelor corp

delict.

Contestația la executare formulată

împotriva deciziei prin care s-a admis recursul în anulare, nu este întemeiată.

Soluționarea recursului în anulare

s-a făcut potrivit art. 414

1

C. proc. pen., instanța pronunțându-se

în conformitate cu dispozițiile cuprinse în Capitolul II Secțiunea II C. proc.

pen., la care face trimitere expresă art. 385

19

C. proc. pen., care

se aplică în mod corespunzător în cazul rejudecării cauzei, după casarea

hotărârilor urmare a admiterii recursului în anulare.

Înlăturarea măsurii confiscării

speciale și a pedepsei complementare a confiscării averii este consecința

directă și a achitării inculpatului, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a),

raportat la art. 10 alin. (1) lit. b) C. proc. pen., pentru fapte pentru care

inculpatul a fost anterior condamnat definitiv, astfel încât se constată că nu

există nici o nelămurire cu privire la hotărârea contestată.

Susținerea că instanța ar fi trebuit

să dispună și restituirea bunurilor confiscate este nefondată.

Din actele dosarului rezultă că la

data soluționării recursului în anulare hotărârile fuseseră deja executate sub

toate aspectele, deci și cu privire la măsura confiscării și a pedepsei

complimentare.

Așa fiind restituirea bunurilor care

au făcut obiectul acestor din urmă sancțiuni constituie practic o întoarcere a

executării efectuate în baza hotărârilor definitive, care au fost apoi

desființate printr-o cale extraordinară de atac.

Ori, C. proc. pen., nu cuprinde nici

o dispoziție potrivit căreia instanța investită cu judecarea unui recurs în

anulare, poate sau este obligată ca în cazul admiterii acestuia, să pronunțe și

întoarcerea executării, această problemă putând fi rezolvată numai potrivit

legii civile, pe calea unei cereri de întoarcere a executării.

Este de precizat că atâta timp cât

în cadrul procesului penal având ca obiect tragerea la răspundere penală a

inculpatului B.P. nu a fost exercitată nici o acțiune civilă și ca atare

dispozițiile art. 346 alin. (2) C. proc. pen., privind rezolvarea acțiunii

civile și ale art. 170 C. proc. pen., referitoare la restabilirea situației

anterioare, invocate în contestația la executare, nu-și găsesc incidente în

cauză.

Așa fiind cererea va fi respinsă ca

nefondată, iar potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., contestatoarea va fi

obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

D E C I D E

Respinge contestația la executare

formulată de contestatoarea B.E.A., împotriva deciziei penale nr. 2749 din 30

mai 2002, a Curții Supreme de Justiție, secția penală.

Obligă pe contestatoare să plătească

statului 300.000 lei cheltuieli judiciare.

Pronunțată în ședință publică, azi

21 mai 2003.